Să spurci femeia de la volan a intrat în folclorul urban care nici nu mai scandalizează. Mă mir.
Femeia la volan nu știe să parcheze, ea nu știe să semnalizeze, ea nu știe pe ce drum merge și în general nu e în stare de nimic, cine i-o fi pus covrigu-n mână? Mă mir și mă dezic întru totul de acest sexism de mâna a doua.
Fără să fiu un șofer pasionat, ci dimpotrivă, mai degrabă unul care se duce în mașină doar de colo până colo, strict unde are treabă, urcând la volan numai dacă nu am alternativă mai comodă, am totuși un deceniu și jumătate pe drumurile publice. N-am omorât pe nimeni, n-am fost omorât. Am avut un singur incident pe care îl pot nota, și nici ăla serios. I-am luat oglinda unuia, în viteză – a fost vina mea.
Pot de aceea să spun fără să clipesc: șoferul român conduce foarte prost, indiferent dacă e parte bărbătească sau parte femeiască.
O societate se poate lesne judeca după ce se vede în trafic. Și ce se vede în traficul nostru?
Întâi de toate, se conduce la bara din față, nu există viziune, nu există o idee care trece de cel din față. Și, bineînțeles, nerăbdarea. Din nerăbdare decurge încălcarea cu voluptate (și, uneori, chiar cu necesitate) a tuturor regulilor în vigoare.
Dacă vrei să mergi corect, conform legii, vei fi înjurat temeinic de partenerii de trafic. Când vei ajunge, atunci, la destinație? Asta numai bunul Dumnezeu poate ști. Dar, oricum, unde te grăbești așa? Ce vrei, să ajungi să mergi cu CFR-ul?
Cum, nu știați? În viața românească trebuie să te descurci, trebuie să te strecori, trebuie să te târăști și să mergi pe burtă.
Ca atare, nu cred că în România există o problemă de gen în chestiunea șofatului.
Consider însă că suntem barbari, mârlani, atât bărbații, cât și femeile, că ne credem deasupra celuilalt, că nu avem considerație pentru pietoni (cine, mă, săracii ăia?).
Insist: consider că nu avem considerație pentru bicicliști, pentru motocicliști, pentru bătrâni, pentru copii, pentru gâște, că parcăm pe unde ne vine, și că, în general, totul ne trădează lipsa de respect față de aproapele (care, până la urmă, ne caracterizează cel mai bine și dincolo de drumurile publice).
Mai departe: șofatul nu mai este și nu mai are cum să fie, în secolul XXI, o îndeletnicire exclusiv bărbătească (dacă vă surâde perspectiva, cele mai conservatoare state arabe vă stau la dispoziție).
Ba mai mult, cred că, pe măsură ce vor trece deceniile, se va dovedi nu că femeia la volan era neiscusită, ci, cum s-a demonstrat în mai toate meseriile din lume, bărbatul o făcea și p-asta prost.
De aceea, pe termen lung, aș încuraja, fără regrete, șofatul mai feminin, mai prudent, mai responsabil, mai atent, până la urmă, la viață.
Vreți adrenalină și liniuțe? N-am nimic împotrivă. Dar nu pe drumurile publice, care oricum sunt, de fapt, doar sărmane bucăți de asfalt relativ care ne trec de la o groapă la următoarea.
***
Campania “Cum să rămâi o doamnă la volan” continuă!
Dacă ai trăit asemenea povești în trafic, spune-le într-un comentariu. Adunăm “supărările” provocate de proastele obiceiuri, ca mai apoi să le facem să dispară. 🙂
Citiţi şi
Servicii SEO: importanța promovării online pentru afaceri
O povestioară cu tâlc, de unde vine și vorba “cunoştinţe de şofer”
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
