Aberystwyth e un orășel în vestul Țării Galilor, aproape de Marea Irlandei. Aici îmi petrec, anul acesta, vacanța de vară. E locul ideal pentru scris. Locuiesc într-o casă care arată ca un muzeu. B., proprietara, e o femeie în vârstă care găzduiește, în fiecare an, studenți sau cercetători din colțuri diferite ale lumii. Marele avantaj este că, aici, înconjurat de dealurile și verdele emblematic al Țării Galilor, pot întâlni tot felul de tipologii umane; oameni cu pasiuni dintre cele mai neobișnuite, cu excentricități care par atât de firești în spațiul acesta impozant al casei din Aberystwyth!
Aici, am cunoscut-o pe N. Olandeza are în jur de 24 de ani, e înaltă, are părul tuns scurt și o constituție anemică. Vorbește mult și e pasionată de limbi străine. Știe engleză, bretonă, galeză, ebraică și are obiceiul de a traduce, cu voce tare, numele diferitelor mâncăruri pe care le consumăm, în fiecare dintre limbile pe care le cunoaște. Tăcerea o sperie; umple de fiecare dată tăcerile noastre, ale celorlalți, cu vorbele ei, cu frânturi de amintiri, cu părți ale propriei ei biografii. O însoțește o pisică mofturoasă, ale cărei toane par a se transfera de la stăpână spre felină și invers.
Vine după o relație îndelungată cu un israelian care a părăsit-o recent. Identitatea ei sexuală e la fel de confuză ca și mofturile pisicii negre de care foarte rar se desparte. Experiențele ei erotice cuprind, deopotrivă, relații hetero și homosexuale. Vorbește despre prietena ei cu o dezinvoltură aparentă. O înspăimântă ideea că, într-o zi, părinții care încă îi plătesc studiile, ar putea afla toate amănuntele poveștii. Provine dintr-o familie conservatoare. Copilăria ei a fost marcată de pedepsele drastice care i se aplicau, de fiecare dată când comportamentul ei venea în conflict cu ceea ce părinții își imaginau că trebuie să fie o tânără domnișoară educată, cu bune maniere. De aici, poate, și revolta lui N.
Nikolay Radulov
Vorbim, la un moment dat, despre libertate. Deși singură, la o distanță apreciabilă de propria ei familie, N. nu se simte liberă. Cumva, umbra părinților ei, așteptările pe care le au de la ea, anii în care i s-a spus ce e bine și ce e rău, se află toate aici, în Aberystwyth. E și cum N. ar umbla în permanență prin casă însoțită de spectrele părinților ei. Când coboară scara veche, de lemn, urmată îndeaproape de pisica ei neagră, aproape că ghicești, în spatele ei, siluetele celor doi oameni care i-au dat viață și care au educat-o. Femeia care încearcă să devină nu se poate naște; în pielea ei sunt încă, împreună, înlănțuite, două făpturi care-și dispută întâietatea, câștigând bătălii, când una când cealaltă.
N. are o infinită putere de auto-iluzionare. E, poate, și ceva instinct de supraviețuire aici. Îmi spune că în calea libertății pe care și-o dorește stă doar ideea că părinții ei bogați o finanțează încă. N. crede că, dacă ar deveni independentă financiar, atunci libertatea ei ar fi completă, deplină și permanentă. Însă, ea pare mai degrabă a inventa permanent scuze și motive pentru a-și refuza libertatea. Nu e suficient de ignorantă pentru a nu intui procesul, și de aici tragedia. Când își dă seama că, în afară de ea însăși, nu stă nimeni în calea libertății pe care și-o dorește, se panichează, își pierde echilibrul interior și încearcă cu disperare să-și dovedească independența. Fumează și explorează, indecisă, universuri erotice care, în ochii părinților ei, sunt tabu, trăind, astfel, voluptatea libertății care vine din practicarea lucrurilor interzise. Probabil că de aceea și vorbește mult, pentru că n-ar suporta să rămână singură cu gândurile ei, cu lupta permanentă dintre cele două femei care cresc și își dispută întâietatea sub pielea ei.
N. își caută personalitatea cu disperarea cu care își căuta zilele trecute pisica dispărută. Olandeza și pisica ei formează un întreg. Ceea ce ar trebui s-o înspăimânte sau s-o trezească e tocmai modul în care transferă asupra pisicii negre exact tipul de relație pe care a avut-o, în adolescență, cu propriii ei părinți. Pisica are foarte multe interdicții. Nu poate ieși din casă, nu i se îngăduie să vâneze șoareci, e hrănită regulamentar și la ore fixe cu mâncare de bună calitate. N. îmi spune că a găsit și un test de inteligență elaborat special pentru pisici, iar felina, la finalul testului, a dovedit a avea un IQ impresionant. N. nu se întreabă de unde-i vine obsesia aceasta de a fi posesoarea unei pisici inteligente, educate… Și, probabil că e mai bine că nu se întreabă. Răspunsul ar deprima-o, fără doar și poate.
Peste o jumătate de oră, trebuie să cobor în bucătărie pentru micul-dejun. O voi întâlni pe N. Va sta în fața mea, ca de obicei, vorbind fără încetare; cântând, atunci când simte că nu mai are nimic de spus; fumând, atunci când va termina de cântat; strigându-și pisica, atunci când va termina de fumat… N. e în integralitate alcătuită din zgomot. Știu că adoarme târziu și îmi imaginez că tocmai acesta va fi fiind motivul. Când zgomotul încetează, are nevoie de timp pentru a face pace cu ea însăși. Va fi așteptând, poate, ca spectrele părinților, cele pe care le poartă în spate, să adoarmă la rândul lor pentru ca, astfel, să-și poată ea însăși găsi liniștea.
Citiţi şi
Atenție la clișeele „corecte politic” care manipulează votul!
„Delon a fost bisexual. Romy Schneider ar fi știut.” O biografie de scandal
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
