Ştiţi pozele alea de pe Facebook în care urangutanii sunt invitaţi să le curgă balele? E plin! Femei, aproape ca la magazin, care te invită să le descoperi sufletul, să le înţelegi raţiunea, dar mai ales să le cuprinzi cu inima! Însă, paradoxal, te invită în pudoarea imaginii, în promiscuitatea de moment, în hedonismul exacerbat al dansului dionisiac al sexului. Femei care oferă sex, dar cer dragoste! Şi asta mă trimite cu gândul, chiar forţat, la încrederea lor. Când au nevoie de puţină stimă de sine, mai aruncă un sân pe afară, mai un picior, mereu câte ceva…Şi totuşi, cum spunea amicul Eliade, femeia te invită să o priveşti cum vrea, tu nu eşti responsabil pentru faptul că te invită să fii maimuţoi. Direcţia e condusă, e indicată!
Ideea asta o am de ceva vreme în cap, când o amică şi-a tras o poză dezbrăcată pe Facebook, iar deasupra era un citat despre suflet, probabil luat de pe un site amărât! Ce faci atunci când la nivel discursiv ai inimă, iar la nivel de esenţă ai doar pulsiune sexuală? Dai vina pe Freud şi spui că totul este sex, nu? Păi dacă totul este sex, atunci de ce ne mai chinuim cu mesaje lacrimale, de ce ne dorim mai mult, de ce ţinem să căutăm iubire? Nu ar fi mai simplu să nu mai pretindem nimic din ceea ce credem că oferim? Mai simplu spus, dacă vrei ca maimuţoiul să te respecte pentru ceea ce eşti, iar tu îi oferi doar ce nu eşti, cum crezi că or să decurgă lucrurile? Dacă tu oferi frişcă, iar el îţi dă ciocolată, nu e pentru că l-ai adus în situaţia asta?
Bine, să nu se înţeleagă acum că bărbaţii sunt nişte pudici, vai, lipsiţi de sexualitate! Nu e vorba de asta, ci de faptul că sexul este folosit ca o armă de femei vulnerabile. Nu ştiu cum să zic, dar chiar există destule femei care preferă să nu se dezbrace în mediul virtual, care nu fac un scop în sine din a arăta că sexul este tot ce contează! Nu e psihologie inversă aici, sfatul meu, maimuţoiul e senzitiv, reacţionează la imagine! Şi pe urmă, după ce a pus mâna pe tine, o să reacţioneze la o altă imagine. Şi tot aşa! Şi pe urmă te întrebi, prăpăstios, de ce nu stă domne dracului pe loc! Pentru că totul e imagine, homo videns!
Pe George îl găsiți cu totul aici.
Citiţi şi
Fata de zăpadă (poveste de dragoste cu final fericit)
Babygirl – Nicole Kidman într-un rol extraordinar
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.