Când bunicu-mi spunea mai în glumă, mai în serios că „Femeia e dracu’ pe pământ”, nu-l credeam.
Cu timpul şi cu experienţa vieţii, am ajuns la vorbele lui. Da! Aşa este!
Zace o răutate-n noi cum nu vă daţi seama, chiar dacă ne este greu să recunoaştem.
De câte ori nu v-a venit s-o strângeţi de gât pe vecina care şi-a schimbat maşina a treia oară şi tu ai rămas tot la aia primită cadou la nuntă cu „ţ” ani în urmă? De câte ori n-am muşcat din birou, când am văzut o pereche de pantofi mai frumoşi ca ai noştri la nouă colegă? Câte înjurături nu şi-a luat prietena prietenei că şi-a cumpărat mobilă din Italia, iar tu ştergi praful tot după aia pe care ţi-au dat-o părinţii de zestre?
Unghiuţe-n gât, cumva, la vederea unui corp „de revistă” pe stradă sau a unui chip natural de întorce capul după el şi Statuia Libertăţii?
Nuuuu, ştiu! Cum să ne ofticăm noi când vedem femei frumoase de pică! Adică mai frumoase ca noi? O băgăm imediat p-aia clasică: „E frumoasă, da’ sigur e proastă”, de parcă am avea scanerul de creiere în buzunar şi le aflăm IQ-ul pe loc. Aflăm imediam ce, cât şi cum o duce capu’. Nici nu ne crapă fierea, când vedem că „mama natură” a fost mai darnică cu unele decât cu noi. Nu, doar splina!
Sau când situaţia e inversă, o băgăm p-astalaltă: „Ce bărbat frumos şi deştept şi-a luat, la cât e de urâtă şi de proastă!”. Nuuu, ştiu! Cum să zicem noi aşa ceva? Cum? Zicem mai finuţ ca nişte doamne ce suntem: „Păcat de el şi de familia lui”.
Jură-te tu că nu nu ţi-a fost ciudă pe colega care tocmai a avansat pe postul pe care ţi-l doreai de-o viaţă, iar tu ai rămas pe acelaşi scaun! A! Ştiu, a avansat-o că are o relaţie cu şefu’! Clar n-a fost mai competentă ca tine! Clar! Şi aici e valabilă tot clasica: „Curvă!”.
Sunt sigură că nici cu gândul n-ai păcătuit când prietena s-a măritat cu un bărbat la care tu visat toată viaţa, iar tu ai rămas aia singură din toată gaşca. Ştim şi aici cum stau lucrurile, nu? O băgăm p-asta, să ne scoatem cumva: „Aşa am ales eu, să stau singură, că aşa am considerat că-mi este cel bine! Nu vreau să şterg sau să curăţ după nimeni!”. Ştiu, măi, ne credem pe cuvânt reciproc… până în ziua când apare Făt Frumosul din visele noastre şi ne cade la picioare! Nu mai contează ce, unde, cum, când, de ce şi pentru că!
Câte din noi nu salivăm la vederea unor vitrine de lux, la care nu vom avea acces prea curând sau chiar deloc? Ştiu, daaaaa, nici nu le vrem p-alea. Rămânem fane Han Giun Sin şi Zang Con Chin. Mărci din „Dragonul Roşu”. Păi, nu suntem noi fidele? Nu suntem?
Câte n-am vrea să ne răsfăţăm la sfârşit de săptămână într-un fel sau altul?, da’… nu putem. Câte ne-am vrea să colindăm lumea în lung şi-n lat?, da’ mai mult de România nu se poate.
Da, ştiu! Ne-a expirat paşaportul şi ne e lene să-l schimbăm, da’ bani avem, nu-i problemă. Posibil să ne invite şi vreun… „amic”, da’ nu ne ducem, că e mai scund el aşa, de fel, şi na, ne facem de râs. Cum era aia? „Vrabia mălai visează”…
Da, măi, ştiu! Ştiu. Nu-i adevărat. Bat io câmpii! Noi ne mulţumim cu ce avem! Vrem să ne dea Dumnezeu doar sănătate şi-atât! Nu suntem nici pe departe coţohârle, nu!
Pun pariu că, dacă am câştiga la loto, jumătate din sumă le-am da-o celor săraci, iar cealaltă jumătate, am împărţi-o în mod egal cu rudele, prietenii, vecinii şi cine mai trece pe stradă. Nu?
Şi acum, o să plouă cu fraze şi comment-uri dintre cele spuse din inimă şi ficaţi: „Nu-i adevărat! Eu n-am invidiat niciodată pe nimeni! Din contră, m-am bucurat pentru ea!” Sunt sigură c-ai ţopăit la fiecare realizare a fiecăreia! Una n-ai scăpat! Una! Numai stare de bine ţi-au creat. Mai că-mi vine să zic că nu te-ai bucurat pentru tine, cât te-ai bucurat pentru altele, inclusiv necunoscute. Hai, că aşa e! Recunoaşte! De noi să se aleagă praful, important e să fie alţii bine! Zău!
Cu siguranţă ajunge şi fraza „Nuuuu! Eu mă simt bine cu mine însămi şi asta contează cel mai mult. Important este ca lumea să-mi vadă sufletul, nu cum arăt! Să-mi vadă spiritul cu care mă hrănesc”. De parcă lumea ar merge pe stradă cu sufletul, s-ar duce la petrecere cu sufletul şi la vreun eveniment cu spiritul. Aici, rimează fraza acea metaforică, „Pân’ la Dumnezeu, te mănâncă sfinţii… sufletului şi ai spiritului”.
Da’ cum zicea bunica, orice sac îşi are peticul lui. Să fim optimiste, zic!
Aşa că, măi, fetelor, să n-o mai dăm de gard! În fiecare „îngeraş” din noi zace o „diavoliţă” aşa dulce şi simpatică, că, dacă ar vrea să-şi dea arama pe faţă fix când simte, ne-ai vedea pe toate păruindu-ne la fiecare colţ de stradă, în fiecare minut al zilei.
Noi suntem doar nişte „îngeraşi” nevinovaţi… transfomate uneori, fără să vrem, în coţohârle!
Citiţi şi
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Despre idolatrie și alte rătăciri
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
