Astăzi am plecat de acasă cu mașina. Pe mijlocul străzii, o femeie mergea pe dunga de circulație care separă cele două sensuri de mers, venind spre mine. Inițial, nu știam ce face. Mergea și gesticula, vorbind cu cineva. Cu universul ei. Și m-am întrebat ce anume a făcut-o să ajungă așa. Părea că mințile ei au plecat undeva. Și am citit aici, la tine, Catchy, un articol care punea o întrebare: Minților, când vă vine să plecați, unde vă duceți?
Unele se duc duminica la biserică. Acolo se întâlnesc cu Dumnezeu și așteaptă să le găsească soluții la probleme sau pur și simplu cer răspunsuri la întrebări. Minți bine legate de puterea de deasupra lor, pe care o recunosc și care le dă simțământul că sunt protejate. Ca să rămână întregi, nealterate de provocările lumești.
Altele intră în biserica din bucătărie, acolo unde își vor pune mintea la contribuție să aducă bucurie lumii mici în care trăiesc, acea celulă de bază a societății numită familie, pentru care se simt fericite să pregătească mici ofrande de duminică. Mai speciale, mai gustoase ca de obicei.
Mintea mea intră în biserica verde, locul în care îmi aștern gândurile de peste weekend. Stau de vorbă cu tine, povestindu-ți ce am văzut și ce mi-a rămas întipărit.
Acum este vorba despre femeia dintre sensurile de circulație. Și mă întreb de ce unele minți devin bilete scump plătite la loteria vieții? A depins de ea oare ca biletul să îi fie lozul cel mare, câștigător? Pare că l-a extras pe cel necâștigător. O fi strigat oare în deșertul lumii ei și nu a fost auzită de nimeni? Cu cine vorbea ea singură?
Ce așteptări o fi avut ea de la viață, care nu i s-au confirmat? Care parte frumoasă din ea nu a reușit să se trezească? Se spune că fiecare om poartă în el un al doilea om. Urâtul este împins în adâncul sufletului și, când adormim, animalul din noi se trezește. Oare femeia aceea dormea? Așa părea, somnambulă. Ce echilibru dintre cerul și pământul ei s-o fi defectat și când? Ce încercări pe care le-a numit greșeli or fi trecut peste ea de a ajuns un fir de nisip în mijlocul străzii?
Poate că jocul vieții ei nu a avut o miză mare, nu și-a învins fricile și ele au devenit profunde, nevindecate, iar acum mintea ei nu mai nimerește ușa de intrare în biserică. Oricare ar fi ea. Poate a avut așteptări prea mari de la ceilalți, fără să facă ceva și singură. Pentru că orice suflet de pe planeta aceasta verde, hai să o numim și pe ea tot o biserică, are o frică. Până la urmă, condiția sufletului uman este una imperfectă. Care s-a alterat odată cu intrarea lui în lume. Ce a făcut ea, femeia din mijlocul străzii, de nu a învățat lecțiile primite de la viață și nu a reușit să treacă mai departe ?
Poate a insistat în aceeași greșeală, până când acul de la pick-upul ei a făcut un șanț atât de adânc încât nu a mai reușit să iasă singur și să treacă la următoarea piesă. Este posibil să fi făcut parte din categoria celor care și-a au guvernat viața după poziția planetelor și fiindcă ele nu s-au aliniat în timpul vieții ei, ea să-și fi scăpat mintea de sub control? Și iat-o astăzi în mijlocul străzii, între cele două benzi de mers? Nu a îndrăznit suficient? Nu a visat destul de mult? Nu a strălucit? Nu a primit poate destul din cât își dorea, dar oare o fi dat ceva din ea ceva pentru ceilalți? Sau doar a văzut că nu primește și atunci s-a închis în sine și s-a prăbușit ?
Cum vede ea lumea? Cum este ea? De ce a ales să meargă pe mjlocul străzii și nu pe trotuar? A pierdul simțul orientării?
Sursă foto: stocksy.com
O fi uitat să își facă pe plac, iar cei cărora s-a dedicat nu mai sunt acum lângă ea? Să aibă oare cuvinte rămase nespuse sau lucruri rămase nefăcute? Să își fi blocat muzica din ea să cânte, iar acum regretele să îi fure mintea ?
Ce alegeri ar fi avut de făcut femeia mea din duminica străzii, ca să nu vorbească astăzi singură în biserica ei de aer?
-Să se fi trezit dimineața devreme? Poate că a făcut-o.
-Să-și fi acordat o primă oră din zi în care să-și fi stabilit un motiv de bucurie în ziua aceea? Unii l-ar denumi scop. Oare asta i-ar fi făcut mai reușită ziua? Poate că a făcut-o.
-Să fi lăsat să plece dinspre ea un pic mai mult din oriceul ei inspre ceilalți, oare asta ar fi schimbat ceva în destinul ei? Poate că a făcut-o.
-Să se fi străduit să fie mai bună decât s-ar fi așteptat vreodată cineva, ar fi mers astăzi pe trotuar? Poate că a făcut-o.
-Să își fi închipuit că este cea mai importantă persoană și să fi acționat așa, oare ar fi reușit să își rețină mintea? Poate că a făcut-o.
-Să se fi gândit că tot ceea ce este mai bun urmează să i se întâmple ? Poate… cine știe.
Până una alta, realitatea este cea pe care v-am povestit-o. Motivele ei sunt neștiute.
Ce puteam să fac în loc să îi scriu? Să fi oprit mașina, să fi coborât, să o fi luat de mână și să o trag pe trotuar. Să vorbesc cu ea. Atât. Cred că era suficient. A, și sigur dacă o strângeam în brațe nu s-ar fi speriat. Nu-i așa? Poate îi aflam povestea reală.
O zi frumoasă să aveți, cu minte !
Guest post by Monica
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Viața este un cadou pe care îl despachetăm în fiecare zi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
