Am urmărit recent un speech al lui Michelle Obama, pe care, ulterior, am intenţionat să îl distribui pe pagina mea de facebook sub titlul – parafrazarea mesajului dintr-o reclamă – “O femeie cum toate ar trebui să fie”.
Dar am renunţat şi, în schimb, am ales să scriu acest articol. Am ales pentru că azi, mai mult decât oricând, am realizat că asemenea femei sunt şi în România&Moldova, chiar dacă sunt mai puţin mediatizate sau anonime.
Ce mă bucură este că aceste femei reuşesc să îşi facă auzite vocile, că mare parte din aceste voci sunt juste şi că, dincolo de precizia gândirii, claritatea exprimării şi tonul echilibrat cu care îşi fac cunoscute ideile, exprimă un curaj şi o determinare de a schimba România şi orizontul locuitorilor ei care lipseşte multor bărbaţi.
Vorbesc aici despre acele femei care, fără a atârna de generozitatea şi bunăvoinţa unui bărbat, fără a se agăţa în mod obsesiv de sentimentul feminităţii lor, fără a miza pe atuul decolteului, fără a căuta să iasă în prim plan prin miorlăieli de divă simandicoasă sau prin manifestări isterice, la limita obscenităţii, fără a se bate cu pumnul în piept că reuşita lor s-a datorat în ciuda opoziţiei unei lumi misogine, s-au preocupat, acceptând evidenţa realităţii româneşti fix cum este, să îmbunăţească tarele societăţii şi să netezească asperităţile unui sistem închistat.
Femeia la care fac referire iese în evidenţă prin faptul că se află în opoziţie cu tipologia trâmbiţată a femeii echivalate de media cu deja enervantul prototip al “femeii puternice, independente şi de succes”, prototip care, în ciuda principiilor pentru care pretinde că luptă şi pe care le debitează ca un papagal ori de câte ori i se cere părerea, mai mult păgubeşte imaginea femeii decât îi scoate în evidenţă particularităţile şi unicitatea. Iar o diferenţă considerabilă între cele două familii de realităţi desemnate prin expresia “femeie puternică” e dată de faptul că femeia celebrată astfel de media încearcă să reflecte mai ales ce a citit şi i se spune că trebuie să fie, pe când femeia despre care vorbesc nu se chinuie să intre în niciun şablon, ea este, simplu, femeie şi, fără a fi mai puţin feminină şi “puternică”, dar şi fără a încerca să facă tapaj de feminitatea şi tăria caracterului, reuşeşte, prin implicarea sa – autentică, nu bazată pe indicaţii regizorale şi gestică nuanţată –, să producă în societate o trezire a oamenilor şi mentalităţilor mult mai profundă decât o mie de apariţii în reviste şi la televizor.
La nivelul politic cel mai de sus al exemplelor avute în vedere, e suficient să compar pe Elena Udrea cu Maia Sandu.
Ele sunt reprezentative pentru cele două tipologii, căci amândouă revendică cu succes atributele femeii “puternice” şi amândouă reuşesc să capteze atenţia populaţiei. Foarte adevărat, însă una singură o face fără a recurge la excese mediatice, sclipici şi scandaluri, una singură se bucură de credibilitate şi poate emoţiona prin simplitate şi naturaleţe, una singură e purtătoarea unei speranţe în rândul electoratului destupat la cap, una singură poate avea un ascendent moral legitim asupra societăţii şi, dacă i se va oferi ocazia, va putea imprima oamenilor un impuls sănătos de acţiune.
Maia Sandu nu va căuta să fie Evita Peron, Margareth Thatcher, Madonna, Jackie Kennedy sau Cleopatra, ea va fi întotdeauna Maia Sandu şi asta va fi de ajuns să ajungă în inimile oamenilor. Fireşte, când nu te pricepi la asta, poţi încerca, subliminal, suberfugiul unui alter-ago. Dă bine şi aşa. La cocalari şi manelişti. Iar cinicii cunosc că votul tuturor cetăţenilor are valoare similară.
Ca o paranteză, întrucât doamna Udrea şi-a deschis o chilie creştin-ortodoxă lângă reprezentanţa Vuitton, unde se tot imortalizează cu Biblia şi nu oboseşte a recomanda smeriţilor naţiei să citească minim un capitol pe zi din Cartea Cărţilor, poate va impersona, în numărul viitor din “Tabu”, dacă nu pe Ioana D’Arc, măcar o călugăriţă umilă cu privire feciorelnică. Personal, mi-ar plăcea să se simtă atrasă atât de mult de rol – sunt sigur că i s-ar potrivi ca o mănuşă Burberry –, încât să-şi dorească să petreacă restul vieţii într-o mănăstire.
Iar în viaţa reală, garantat, va câştiga electoratul de partea sa dacă se va pricepe să o întrupeze pe Maia Sandu. E un rol cât un Oscar.
Însă, nu numai în plan politic sunt diferenţe vizibile între cele două categorii de femei, ci şi la nivelul formatorilor de opinie. Aici, din o sută de exemple ilustrative, va fi de ajuns a pune în balanţă pe Andreea Marin cu Emilia Şercan.
Emilia Șercan
La un nivel superficial, toate lucrează pe acelaşi front: emanciparea societăţii de sub tutela unor şabloane înguste în relaţiile interpersonale, sau în relaţia individului cu instituţiile statului. Numai că aria de acţiune, instrumentele utilizate şi limbajul specific sunt fundamental diferite. Una acţionează asupra formei, cealată, asupra conţinutului. Una zgârie suprafaţa lucrurilor cu ciripituri de vrăbiuţă şi citate oshoiste, cealaltă cercetează substanţa lor cu analize pertinente şi complexe. Una e înconjurată de “oameni frumoşi” şi trăncăne banalităţi uşor de îngurgitat, celelalte luptă cu mizeria unei societăţi putrede şi pune la dispoziţie adevăruri incomode, pe care nu oricine e dispus să le accepte. Una îşi câştigă existenţa având grijă, zi de zi, să confirme certitudinile unui public dinainte convins, cealaltă, înfăţişând publicului aspectele imunde ale unei lumi pervertite, cu riscul de a şi-l îndepărta. Una e versiunea photoshopată a glamour-ului românesc, cealaltă e versiunea nefardată a unei jurnaliste românce veritabile.
Diferenţele sunt mai numeroase, nu are rost să le înşir. Unii vor obiecta că cele patru femei au personalităţi şi cariere diferite – aşa este; în viaţa particulară, ele pot fi chiar prietene, la fel cum pot fi Elena Udrea şi Maia Sandu –, dar e irelevant pentru scopul ilustrat aici. Ce vreau să spun este că, dacă, în trecut, femeile cu leşinăturile lui Poptamaş în gentuţă, bătând monedă pe exprimări stereotipe şi purtări graţioase erau aproape singurele dudui “puternice şi de succes” ce reuşeau să cucerească publicul, azi reuşesc să se afirme tot mai multe femei ce nu caută în mod ostentativ publicitate şi care, totuşi, prin propria activitate, stârnesc curiozitatea şi admiraţia celor din jur.
Câteodată, printr-un accident, aceste femei apar în presă sau la televizor şi, ascultându-le, înţelegi că meritocraţia e apanajul celor modeşti, care nu-şi imaginează că munca lor ar putea constitui subiect de dezbatere şi laudă. Sunt femei cochete şi feminine, puternice şi curajoase, dar nu scot ochii nimănui că sunt mame sau femei, nu se plâng de cearcănele din jurul ochilor de la grijile de peste zi, nu dau sfaturi despre ce înseamnă & cum să fii “whatever”, nu ţin discursuri bombastice despre rolul lor în societate (viaţa personală vorbeşte mai elocvent decât o mie de interviuri aferate în revistele glossy) şi nu te îndoapă, ca la un concurs de Miss, cu pilde despre frumuseţea care există în noi şi în jurul nostru.
Unii vor reuşi întotdeauna să discearnă dincolo de aparenţe, dar e un dat că mintea umană comună dispreţuieşte claritatea, precizia şi logica şi, în consecinţă, realitatea. Cuvintele lui Schiller din “Fecioara din Orleans” – că tot am pomenit-o pe Ioana D’Arc – sunt limpezi, de altfel: “Zeii înşişi luptă în zadar cu prostia”. Efectul direct va fi că ascensiunea prototipului femeilor din revistele fancy îşi va urma inexorabil calea şi nu va duce nicicând lipsă de adepţi. Ele au fost şi vor fi băgate în seamă, mai ales că existenţa multora îşi găseşte justificare în măsura în care reuşesc să se contemple într-o oglindă ce le întoarce o imagine numai bună pentru a se pupa non-stop de mumoase, inteligente, minunate şi demne de urmat ce sunt.
Asemenea femei “puternice şi de succes” au fost şi vor fi premiate, au jucat şi vor juca pe scena publică autohtonă rolul de modele, dar nu mai sunt singurele către care privesc românii şi româncele cu admiraţie. Mulţi vor continua să valideze impostura, falsitatea şi tupeul nemărginit, însă zilele acestora nu mai par eterne ca odinioară. Din fericire.
Pentru că viaţa adevărată începe acolo unde se termină revistele fancy. Şi tot de acolo încep şi modelele viabile, către care ar trebui cu toţii să ne îndreptăm.
Mihnea există virtual doar AICI.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Atenție la clișeele „corecte politic” care manipulează votul!
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
