Trăiți și nu vă plângeți de nimic, iubiți și nu regretați, comunicați fără teama că veți fi prost înțeleși, neînțeleși sau respinși. Oricare dintre cele trei enumerate e mai bună decât tăcerea. Eu am aflat târziu, când nu mai avem cum să vorbesc, deși cuvintele nu-mi mai dădeau liniște; când nu mai aveam cu cine să vorbesc, deși o căutam zi de zi în bezna din mine; când numai tăcerea mă urmărea și mă învingea de fiecare dată doborându-mă la pământ, deși voiam să vorbesc. Mare scofală, voiam să vorbesc! Uite-așa viața mi-a întors frumos spatele și m-a trecut la capitolul următor, deși aveam restanțe. Ce-am zis, lasă că nu le vede nimeni și le-a văzut.
Mă consider un om împlinit. Am învins la toate categoriile, grea, fluture… M-am realizat. Dar ceva din mine mă întoarce în trecut: dragostea.
Cum aș putea oare să rezolv o problemă care pare simplă, dar e complicată; pare ușoară, dar e foarte grea. Încerc să o păcălesc nițel și să o mai amân o vreme, poate uită trecutul de mine sau eu de el și se încheie socoteala asta.
Iubesc lumea, iubesc viața, iubesc femeia. O iubesc, recunosc. Sunt curajos azi, o spun răspicat. Lăsați-mă să mă bucur de moment, că mâine nu știu ce se va alege de ea.
Am iubit de copil, mă laud acum că-s precoce. Am încercat să descopăr iubirea în toate formele ei. Sunt încă fascinat de ea și mă trezesc într-o zi adolescent, în alta copil. Și uite-așa plec hai-hui cu dragostea unde vreau eu în fiecare vis.
Credem că suntem stăpânii noștri, că suntem puternici și curajoși, ne păcălim că luăm cele mai bune decizii, nu vrem să recunoaștem c-am greșit. Vă spun, nu vă mai temeți de replica asta: “Am greșit”. E simplu! Trebuie doar puțin exercițiu, ca și la mersul pe sârmă. Mare scofală!
Femeia, eternul mister! Noi ne speriem de femeie foarte ușor. Ne simțim intimidați, o vedem ca pe o ființă complexă, pentru că așa este ea, nu știm cum să o abordăm ca să iasă perfect din prima și-atunci tăcem. Și știți cum este cu tăcerea? Din ce taci, parcă din aia îți vine să taci mai mult și până la urmă înveți să fii mut. Să nu exagerăm însă!
Iubesc femeia și în fiecare zi aflu ceva nou despre ființa asta complexă. Acum știu cum să o abordez, acum știu ce vrea, acum știu cum gândește, știu multe despre ea. La fel de bine știu că timpul trece și nu așteaptă pe nimeni să se dezmeticească, știu și că pot ieși din zona mea de confort și că pot fi ridicol. Știu și nu-mi pasă. Acum știu că viața este a celor care luptă, a celor pozitivi, a celor cu spirit de învingător. Știu că orice luptă poate fi câștigată atâta timp cât participi la ea, doar dacă stai pe margine pierzi. Știu multe acum și multe nu-mi mai sunt de folos.
Florile nu risipesc parfumul condiționat: mie mai mult, ție mai puțin. Florile sunt generoase cu toți la fel. Așa ar trebui să trăim și noi, în generozitate și iubire; în culoare și parfum.
Există o conexiune oare între femei și flori? Altă problemă existențială care nu-mi dă pace mie. Ideile îmi vin în minte și nu mă lasă și pe mine să fiu liniștit ca tine sau ca tine. Suntem diferiți, bre, ce vină am eu?
Nu vreau răspuns la toate întrebările. E timp pentru toate. Să nu ne grăbim, dar nici să stăm pe loc. Să iubim curat, frumos, fără să-i rănim pe cei de lângă noi. Oare se poate așa ceva? Ah, altă întrebare!
Ne dorim armonie, dar uneori se strică. Suntem plictisiți și nu ne mai ascultăm jumătatea, suntem egoiști și nu ne bucurăm de reușita ei, suntem orgolioși și trăim numai pentru noi. Dar ea ne așteaptă cuminte, liniștită ca o copilă rătăcită să ne întoarcem. Și-așteaptă, așteaptă, așteaptă… Dar și noi, bărbații, am rătăcit drumul și suntem în aceeași așteptare. Și dintr-o dată am devenit două părți ale unui întreg în așteptare. Ce mai așteptăm oare!
Citiţi şi Nicio femeie nu este ca o altă femeie
Femeia este cea care ne copleșește cu frumusețea ei, ne fascinează cu bunătatea ei, ne face să trăim și ne simțim vii. Femeia este cea care poate face lumină cu un cuvânt, la fel de bine cum ne poate teleporta în beznă, la fel de simplu, tot cu un cuvânt.
Femeia iubește cu pasiune, se dăruie toată atunci când e iubită, ea se hrănește cu iubire, asta respiră. Are nevoie de tandrețe, de atenție, de comunicare. Noi ne speriem la început de toate astea, credem cumva că ea vrea să ne domine. Dar nu-i așa, ea nu vrea decât iubire. Am citit undeva și mi-a plăcut teribil, deși nu știu cine a zis-o, „Femeia care nu țipă noaptea în pat, țipă ziua în bătătură”. Sună interesant, nu? De ce o țipa oare, asta se întreabă mulți fără să caute și să afle răspunsul. Și rămân convinși că ei au avut dreptate. Nu știu că femeia se ofilește și moare câte puțin în lipsa sentimentului de dragoste. Nu, ei vor dreptatea. Poftim, tu ai dreptate, și tu, și tu! Cu ce te ajută asta?
Sunt fericit tocmai pentru că nu am căutat dreptatea, ci iubirea. Nu am renunțat niciodată și-am descoperit mereu femeia ca pe o noutate. Am învățat din privirea ei ce simte, ce dorințe are, ce frustrări, am luat-o de mână și am trăit în ritmul ei, am călătorit odată cu ea. Am iubit femeia așa cum e ea și-am învățat-o să fie deschisă și liberă, iar eu sunt cel care m-am bucurat de rezultat. Am ajutat-o să scape de inhibiții și idei preconcepute și premiul cel mare mi-a revenit numai mie. Am învățat că răbdarea e cea mai mare virtute a bărbatului. Exact la asta mă gândeam și eu acum, nu vă grăbiți în dragoste, nu vă grăbiți când iubiți, nu vă grăbiți deloc.
Fragment din romanul “Mă poți vindeca cu un sărut”
Guest post by Petruţa Petre
Și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
