Femeia are într-însa toată minunăţia şi toată zădărnicia Pământului. Cu degetele subţiri şi arcuite preschimbă făina grijilor în cozonac auriu de mulţumire. Cu polonicul hotărârii ei face din ciorba acră a piedicilor ce i se ivesc în cale, supă dulce de împlinire şi dovlecel. Cu lama minţii ei taie rondele-rondele foiţele încâlcite de ceapă de la birou şi le aşază pe un platou de sticlă fină şi bucurii. Adierea ei de mamă încălzeşte fierul cu care le netezeşte drumul copiilor, schimbând mereu temperatura, după ţesătura şi vârsta lor.
Cu aspiratorul încremenirii îşi goleşte capul amorţit de orice cucuvea şi în vremuri de restrişte îşi gravează pe chip surâsul speranţei. Cu unghiile roase îşi spală lenjeria trecutului pe care o atârnă apoi mândră în văzul lumii. Tot ea coase şi buzunarele rupte ale venelor prin care i-au ieşit deşirat visele şi dorinţele de odinioară.
Femeia se minte că îi este bine atunci îi plânge sufletul, că îi va fi bine atunci când nu are timp să trăiască azi şi că i-a fost bine odata, atunci când în ţurţurii anilor îşi zăreşte chipul argintiu.
Femeia poate să moară încet în fiecare zi, vlăguită de o boare de dezamăgire şi să reînvie la cea mai copilărească încurajare. Poate potoli setea de mândrie a bărbatului ei cu un simplu “aşa am hotărât amândoi”. Femeia ştie că nu e de ajuns să vrei sau să visezi la ceva, ci că trebuie să te arunci în hăul fricii ca să obţii ce-ţi doreşti. Femeia ordonează rufele din dulapul copiilor ei, dar pe-ale sale zdrenţe de amintiri le lasă răvăşite prin ungherele minţii, ascunse de profanii ce le-ar putea judeca. Femeia râcâie cu buretele de sârmă al mâniei iubirea nestrămutată a bărbatului de lângă ea, în clipele când acesta are nevoie de un ştergar molatec de vorbă bună. Tot ea alungă praful din toată sufrageria furiei ei când e îngenuncheată de viaţă sau de prieteni şi îndură semeaţă aerul rece al curăţeniei, până când va putea să le întoarcă favoarea…
Femeia strecoară prin sita ceaiului de gânduri toate relele pe care le-a îndurat şi lasă la fundul ibricului ura aia seacă pe care unele amintiri i-au sădit-o în inimă. Femeia îşi perie cu mândrie cugetul şi aruncă în canalizarea uitării toate zilele în care s-a simţit urâtă. Şi tot ea spală cu săpun din vorbe calde juliturile din genunchii inimii mamelor, surorilor, prietenelor, fiicelor şi le acoperă cu pansament imaculat de luat viaţa de la capăt.
Femeia este înger şi demon, spun mulţi… Femeia preface totul. Asemenea unui magician, are meşteşugul omorârii şi reînvierii speranţelor, are tăria de a lupta pe un vârf de munte sau de a muri în ambulanţa viselor, după ce a supravieţuit ani întregi în deşertul singurătăţii sale.
Femeia este tot ceea ce Dumnezeu a avut mai contradictoriu de frumos în inima şi mintea Lui.
Femeia va fi aici multă vreme după ce poveştile se vor fi şters din cărţile vieţii, după ce toate temerile oamenilor se vor fi adeverit şi după ce oamenii nu se vor mai naşte, ci se vor ivi din firele dulci de rouă ale dorinţei altor oameni de a avea copii.
Femeie, trăieşte, fii mereu tu şi nu te îndoi niciodată de ceea ce simţi, dansează-ţi tangoul chiar şi când muzica s-a oprit – aşa îţi vei păstra mereu unduirea pe patinoarul vieţii. 🙂
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Prostia omenească și prostia românească
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
