De vreme ce, așa cum am văzut în articolele precedente, psihopații savurează sexul și puterea mai ales când cele două sunt combinate, ei sunt mari jongleuri de femei. Se delectează mai ales atunci când provoacă rivalități și gelozie printre partenerele lor. Instigă sentimentele de dispreț reciproc și chiar de ură. A privi mai multe femei care se luptă pentru ei le validează ego-ul. De asemenea le oferă o sursă de divertisment inestimabilă. Ca să dau un exemplu notabil de psihopat faimos, Pablo Picasso îi mărturisește nestingherit partenerei sale Françoise Gilot despre plăcerea pe care o simte când femeile se agresează una pe alta din cauza lui. Povestește cum Marie-Thérèse și Dora Maar au avut o altercație în legătură cu cine era adevărata lui iubită. În loc să aplaneze tensiunea, el le-a încurajat să avanseze de la o confruntare verbală la una fizică. Picasso îi spune lui Gillot „le-am spus că va trebui să rezolve problema luptându-se între ele. Așa că au început să se bată. E una din amintirile mele preferate.” (Viața cu Picasso, 211)
Certurile din gelozie, ca și insultele și devalorizarea reciprocă, oferă un spectacol sportiv amuzant pentru prihopați. Îi face să se simtă la conducere: ca și cum ar fi păpușari manevrând toate emoțiile acestor femei. Rivalitatea are și avantajul adițional de a crea bariere artificiale între victime. Agresivitatea femeilor se întoarce împotriva lor înșile mai degrabă decât împotriva inamicului lor real, psihopatul care le folosește și le maltratează pe amândouă, pe lângă altele despre care poate că nici nu știu.
Psihopații tind să aleagă femei încrezătoare și demne de încredere pe care le pot manipula și pângări. Ei se delectează cu fiorul pe care îl procură faptul că le fac pe femei să comploteze la minciunile și manipulările lui împotriva celorlalți, inclusiv membri de familie și prieteni. Recurg la șantaj emoțional pentru a-și acapara victimele, care sunt adesea ființe umane decente, și a le face să coopereze. Acest lucru stabilește o relație de complicitate în legătura psihopată: ceva de felul „și tu ți-ai mințit familia (sau familia mea, prietenii, partenerul), deci ești la fel de rea și de înșelătoare ca mine”. Mai mult, psihopații au nevoie să-și reafirme constant sentimentul de putere asupra ta. De vreme ce în fond sunt ființe umane rele, modul cel mai bun de a le confirma puterea e să cooperezi în proiectele lor de a înșela și răni pe alții.
Făcânde-le pe femei să se întoarcă una împotriva celeilalte, psihopații fac din fiecare din ele un complice la înșelătoriile lor, amăgitorul și amăgitul. Când femeia își abate emoțiile negative către alte femei, soția sau iubita psihopatului rămâne oarbă la amenințarea reală care este partenerul ei. Emoțional, această perspectivă poate să fie mai ușor acceptată decât adevărul: anume că presupusul tau suflet pereche vrea să te distrugă și te folosește ca pe o armă pentru a-i răni pe alții și invers. Doar dacă ești suficient de puternică pentru a-ți deschide ochii și a înfrunta realitatea începi să vezi mașinațiunile psihopatului ca păpușar.
Françoise Gilot descrie această strategie cu o luciditate incredibilă. Ea compară obiceiul lui Picasso de a înșira femei pe sfoară cu un complex al lui Barbă-Albastră și cu lupta cu tauri. Deși aceste analogii pot părea diferite radical, ele descriu același fenomen. În acest proces, adevăratul inamic – cel care te îngrozește la final – este bărbatul care generează în primul rând toată drama și rivalitățile între femei:
„Multele povestiri și amintiri ale lui Pablo despre Olga și Marie-Thérèse și Dora Maar, ca și prezența lor continuă chiar în spatele scenei vieții noastre conjugale m-au făcut să realizez treptat că el avea un fel de complex al lui Barbă-Albastră care îl făcea să vrea le taie capetele tuturor femeilor pe care le colecționase în micul lui muzeu privat. Dar nu le tăia capul de tot. Prefera să lase viața să meargă înaine și să lase toate acele femei cu care a împărțit viața într-un moment sau altul să tragă cu ochiul, să scoată țipete de plăcere sau de durere și să facă mici gesturi asemeni unor păpuși dezarticulate, numai pentru a dovedi că a mai rămas ceva viață în ele, care atârna de un fir de ață – și că el ținea celălalt capăt al firului. Chiar dacă nu mai avea niciun sentiment pentru una sau cealaltă, nu suferea ideea că oricare din aceste femei ar putea avea o viață a lor. Așa că fiecare trebuia menținută, cu minimum de recompensă din el însuși, pe orbita lui și nu în afara ei. Gândindu-mă la asta, am realizat că lucrurile din viața lui Pablo se petrec asemănător celor dintr-o luptă cu tauri. Pablo era toreadorul și el flutura muleta roșie. Pentru un vânzător de picturi, muleta era un alt vânzător. Pentru o femeie, era o altă femeie. Rezultatul: persoana acre juca rolul taurului își înfigea coarnele în muletă în loc să împungă adevăratul adversar – Pablo.Și astfel Pablo era mereu capabil ca, la momentul oportun, să aibă sabia liberă să te înjunghie acolo unde te durea. Am devenit foarte suspicioasă față de această tactică și de fiecare dată când vedeam flamura roșie fluturată în jurul meu mă uitam alături de ea. Acolo îl găseam de fiecare dată pe Pablo.” (Viața cu Picasso, 242-3)
Psihopații au o abilitate deosebită de a întoarce unul împotriva altuia oamenii, chiar și pe cei car nu se cunosc între ei, folosindu-se de minciuni nemaipomenite și campanii murdare. După ce își stârnesc foștii parteneri împotriva noilor parteneri și invers, psihopații se relaxeazăși se bucură de spectacol. Pe lângă valoarea de divertisment a sentimentului de a fi la conducere, psihopatul mai obține ceva din generarea conflictului între țintele lui. Mai obține și rezerve la rezerve. Dat fiind că e destinat să maltrateze fiecare femeie cu care e implicat, cu siguranță are nevoie de femei de rezervă. E ca și cum psihopații ar ști, din intuiție și experiență, că faza de lună de miere nu va dura mult indiferent de cât de captivantă și promițătoare poate părea o relație la început.
Citiţi şi
Cina, Răstignirea și Învierea în pictură, de-a lungul secolelor
Femeia care i-a spus „Nu” lui Picasso
Destinații unde soarele nu apune niciodată
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
