Imensele femei din tinereţe,
cu şolduri fastuoase şi fîşneţe,
cu sîni ca zepelinele-n vîltoare,
iubite pe-apucate, din uitare
revin acum cu cărnurile clare
şi din trecut îmi dau zîmbind bineţe
brodînd pe hatul limpezilor feţe
surîsuri cum ar fi nişte fermoare.
Femei cu ştaif ori simple precupeţe,
zgîrcite, filantroape, hărpăreţe,
frumoase, hîde, toante sau isteţe,
pe toate le-am iubit cu însetare
şi ele erau tare iubăreţe,
izvoare nesecate de tandreţe…
femeile acelea unde-s oare? –
mausolee dulci şi îndrăzneţe
de burţi topite într-a lor răcoare
răzbind din taina celor subsuoare
împodobite cu mătăsuri creţe…
Imensele femei din tinereţe
iubite prin birouri sau fîneţe,
pe scări şi-n lifturi de la blocoteţe,
pe sacii de cartofi rămaşi prin pieţe,
clipesc acum în neagra de uitare
ca nişte policrome beculeţe
zidite-n clorofila muritoare
a brazilor tăiaţi de sărbătoare
şi, din trecut, îmi dau zîmbind bineţe.
Femeia de atunci, ce mai mîndreţe,
turnată-n cele mai fierbinţi tipare…
Erau femei-femei, nu fleşculeţe!
La una mică sau la una mare,
cînd ne-ntâlneam, plăteau pentru parcare
fiindcă ocupau loc mult sub soare
cu prea prodigioase poponeţe;
plăteau cu bani valizi pe ambe feţe.
Eu le citeam focos poezioare
să pară că trăim letopiseţe –
şi ele îmi erau mulţumitoare
cu băuturi profund dăunătoare.
Nici nu mai ştiu acum prin ce-ntâmplare
le mai visez topite-ntr-o ninsoare
care mîngîie, tulbură şi doare.
Acum sînt toate o femeie mare
iubită mai demult, în tinereţe,
dar le iubesc distinct pe fiecare
ca pe un zeu cu mii şi mii de feţe.
Citiţi şi
Țara în care nu te poți compromite
Zavaidoc: iubire și muzică în anul 1923. Un roman insolit, semnat de Doina Ruști
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
