Stefanie Iris Weiss este autoarea a nouă cărţi, dintre care cea mai recentă este “Sexul Eco: Devino eco în aşternut şi fă-ţi viaţa sentimentală sustenabilă”. Scriitoare, blogger şi jurnalist, Stefanie a scris până acum despre o mare varietate de subiecte, acoperind arii ca: psihologie, ecologie, spiritualitate, relaţii, criza vârstei mijlocii (cum se manifestă la femei), sex, dezvoltare sustenabilă, sănătate, etc. pentru publicaţii ca ELLE UK, Marie Claire, Daily Green, etc. În prezent, scrie pentru Huffington Post şi pentru revista Above. Susţinătoare ardentă a dezvoltării sustenabile, Stefanie a hotărât să nu aibă copii şi vorbeşte în rândurile de mai jos despre drepturile şi viaţa femeilor care hotărăsc să trăiască fără urmaşi.
“În urmă cu trei ani, în perioada în care am început cercetarea pentru cartea mea recent publicată, Eco Sex: Devino eco în aşternut şi fă-ţi viaţa sentimentală sustenabilă, aveam încă de gând să dau naştere copiilor mei biologici. Ca femeie care oftează întotdeauna la vederea unui copil şi care le gângureşte mereu copiilor prietenilor apropiaţi, a da naştere propriilor prunci părea un pas natural. După ce am înţeles, însă, relaţia dintre suprapopularea planetei şi schimbările climatice, mai ales în Occident, am luat o hotărâre importantă: nu voi face copii. Mi-am dat seama că, chiar dacă îmi petrec viaţa reciclând, având un copil aş creşte zestrea de dioxid de carbon pe care aş lăsa-o planetei la 9.441 de tone metrice. Aşa că, deşi mă joc în continuare de-a buşila cu puştii ori de câte ori mi se oferă ocazia şi gânguresc cu aceeaşi plăcere, uterul meu a ieşit oficial din afaceri. La momentul potrivit, voi adopta, nu voi naşte.
Sunt scriitoare, locuiesc în New York şi nu pot spune că viaţa mea e chiar de aruncat. Am familia, prietenii şi lumea culturală la degetul mic. Viaţa mea a intrat în a treia decadă, pe care o trăiesc fericită şi încrezătoare, anii 20, cu toate dilemele şi frământările lor existenţiale, fiind departe. Mă bucur de călătorii, de o viaţă socială efervescentă şi de petreceri care se termină cu mult după gongul ce-anunţă miezul nopţii. Practic yoga, în weekend dansez până la epuizare sau pur şi simplu mă cuibăresc în faţa televizorului. Am timp să mă dedic cauzelor pe care le susţin (sănătatea sexuală, dezvoltarea sustenabilă, dreptatea economică şi socială) şi îmi construiesc viaţa după propriile-mi nevoi şi inspiraţii. Nu-i rău, recunosc.
Dacă îmi priveşti viaţa, însă, prin lentila culturii ce preaslăveşte maternitatea, există un gol imens în viaţa mea: lipsa unui copil. Unii părinţi mă privesc cu admiraţie, veneraţie chiar, pe care, ce-i drept, foarte puţini sunt dornici să o verbalizeze. Alţii însă… una dintre prietenele mele, care are doi copii, a lăsat să-i scape într-o zi că a alege să nu ai copii este “egoist”. Chiar dacă nu mă înscriu în tiparul clasic “femeie fără copii ca urmare a propriei alegeri” (pentru că am de gând să adopt într-o zi), tot mă lovesc în mod constant de întrebările tradiţionale: “Pe când un copil?” sau “De ce nu vrei să ai propriii tăi copii?”, ca şi când copiii adoptaţi ar fi mai puţini demni de iubire decât cei biologici. “Te vei răzgândi”, îmi spun mereu, siguri pe sine, cunoscuţii ai căror copii au ajuns la adolescenţă sau la maturitate.
Se gândeşte oare cineva la femeile care au hotărât să nu aibă copii, nici biologici şi nici adoptaţi? Imaginaţi-vă cum se simt ele auzind tot timpul: “Dar nu vrei să fii mamă?” sau “Stai liniştită, te vei răzgândi”. Oamenii reacţioneză la ideea ca o femeie să nu aibă copii cu scepticism, umire sau, cel mai grav, cu compătimire. Presupun că este vorba despre infertilitate ascunsă, de lipsa unei relaţii de cuplu sau, pur şi simplu, de lipsa iubirii pentru copii. În cele mai multe dintre cazuri, nu este vorba de aşa ceva. Eu mă încadrez într-o categorie ciudată, căci plănuiesc să aduc în viaţa mea copii într-o zi. Cu toate astea, simt nevoia să apăr femeile care aleg să nu aibă copii. Multe dintre ele au decis să-şi afirme şi să-şi susţină public poziţia. Ceea ce este foarte important, mai ales având în vedere contextul dat: populaţia planetei va atinge nouă miliarde în 50 de ani.
Nu aduc în discuţie acest subiect cu intenţia de a diminua importanţa pe care experienţa maternităţii/ paternităţii o are pentru oamenii care-şi doresc cu disperare să aibă copii şi care întâmpină dificultăţi: cuplurile infertile, cuplurile gay sau oamenii singuri care vor copii, însă nu în aceste condiţii. Mai curând, vreau să atrag atenţia cu privire la cât de nesănătoasă a devenit această obsesie legată de maternitate. A avea copii este, fireşte, un dar. Cu toate astea, societatea i-a fetişizat. Nu credeţi că jelania şi cantitatea imensă de tristeţe care copleşesc existenţa femeilor infertile este cauzată, în mare parte, de perspectiva societăţii asupra femeilor “sterpe”? De ce consideră ele că viaţa le va fi goală fără copii? Nu e vorba doar de legile naturale, asta e sigur.
Să luăm, de exemplu, un grup de fetiţe care se joacă “de-a mama şi de-a tata”. Inevitabil, una dintre fete va alege să fie “mama”, alta va alege rolul tatălui, una dintre ele va fi sora cea mare, în timp ce alta va juca rolul copilului cel mic al familiei. Niciuna dintre aceste alegeri nu este greşită, fiecare este la fel de bună şi are avantajele şi dezavantajele sale. Pe măsură ce fetiţele cresc, trecând prin pubertate şi adolescenţă, rolurile lor sociale încep să fie definite tot mai mult, în cele mai mici detalii, de o societate care pare să insiste că rolul femeii este, în primul rând, cel de a fi mamă. Aceste influenţe sociale sunt atât de adânc înrădăcinate în mentalitatea noastră, încât, în procesul înţelegerii valorii personale, stabilirea graniţei dintre identitate şi maternitate devine aproape imposibilă.
Multe dintre noi nu sunt “sortite”, probabil, să aibă copii – poate că arta noastră este, de fapt, pruncul nostru, care are nevoie să fie hrănit, crescut şi trimis în lume. Sau poate că avem un adăpost de animale. Sau poate ne aflăm într-o ţară în curs de dezvoltare, ajutând oamenii să ducă un trai mai bun.
Gândiţi-vă la copiii abuzaţi care au ajuns să poarte, de la o vârstă fragedă, un bagaj emoţional care nu este al lor – doar din cauză că părinţii lor n-au conştientizat importanţa, implicaţiile şi responsabilităţile parentalităţii. Au făcut pur şi simplu ce le-a trecut prin minte. Bebeluşii şi copiii au o intuiţie foarte pronunţată: dacă nu sunt apreciaţi sau, mai rău, dacă sunt priviţi ca o povară, simt asta în fiecare celulă şi, chiar dacă nu pot procesa la nivel cognitiv ceea ce se întâmplă, emoţiile acumulate au un impact negativ asupra dezvoltării lor ulterioare.
Imaginaţi-vă, pentru un moment, cum ar putea arăta lucrurile dacă opţiunea de a nu avea copii ar fi prezentată liceenilor în timpul orelor de economie sau de biologie. Dacă toţi copiii care se nasc ar veni pe lume în urma unor alegeri mature, conştiente, am trăi probabil într-o lume mult mai sănătoasă şi mai fericită, cel puţin din punct de vedere psihologic. Inutil să mai adăug cât de mult ar contribui asta la reducerea populaţiei planetei şi efectele benefice ale acestei scăderi asupra schimbărilor climatice care ne ameninţă şi ne afectează vieţile.”
Ce părere aveţi?
Articolul original aici
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
5 jocuri de iarnă pentru copii benefice și pentru adulți
Atenție la clișeele „corecte politic” care manipulează votul!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
