După ce Spike Jonze ne-a expus solitudinea omului invadat de tehnologie, în Her, a venit rândul lui Jason Reitman să tragă încă un semnal de alarmă asupra pericolului iminent al depersonalizării prin evadările în lumea virtuală. Fără îndoială, internetul este un instrument de geniu, dar, insuficient fără valoarea adăugată a umanității.
Jason Reitman vrea să demonstreze că totul este relativ pe această planetă, în ecranizarea, după romanul lui Chad Kultgen, Men, Women & Children. Cineastul afirmă, cu o voce profesorală, că, de fapt, Terra nu este decât o infimă particulă rătăcitoare printre galaxii. Așa cum Tillie, fetița din piesa Efectul razelor gamma asupra anemonelor, declara în final că “toți atomii își au originea în soare și fac legătura între visele noastre”, autorul peliculei confruntă unele istorii individuale cu cea a imensității de nepalpat. Profesiunea de credință a cineastului devine proslăvirea omului, văzut ca o mică piesă plasată sub privirea de inchizitor a unui maestru. Acestea fiind spuse, prin similitudine, demonstrația lui Reitman s-ar putea intitula: “Efectul comunicării de tip cyber asupra familiei”. Alături de co-scenarista Erin Cressida Wilson, aruncă o privire ironică asupra legăturilor periculoase, versiunea douămiistă.
Exemplar montat, filmul prezintă – în paralel – extravaganțele sexuale ale unor cupluri și experiențele inițiatice ale unor liceeni. Așadar, în timp ce o soție (Rosemarie DeWitt) este prezentată ca o femeie de moravuri ușoare, soțul (Adam Sandler) iese, pur și simplu, ca să întâlnească o call-girl anterior contactată, un tată își muștruluiește de zor fiul adolescent că pierde prea mult timp cu jocurile violente de pe internet și, astfel, încearcă să uite de faptul că mama lui anunțase – pe o rețea de socializare – logodna cu un tip înstărit din California, o mamă (Judy Greer) își fotografiază fiica minoră (Olivia Crocicchia) în costumații și posturi incitante și postează imaginile pe un site de promovare, iar o altă mamă (Jennifer Garner) își supraveghează draconic fiica adolescentă, interceptând și analizând toate căile de comunicare – adolescenți și adulți americani conectați la internet, navigând prin propriile lor vieți. Astfel, internetul devine oceanul de informații în care riști să te îneci dacă îți lipsește discernământul.
Regizorul balansează jocul, înclinând spre diferite atitudini: femeile reprezintă sursa nefericirii bărbaților, ele sunt mame rele, femeile sunt niște creaturi dopate cu internet, incapabile să gândească ele însele. Filmul – de tip coral – realizează un portret de grup, analizând chipuri și expresii, ca într-o demonstrație de etnolog care-și susține expozeul. Marele ecran este invadat de imagini cu ființe ce desfășoară diverse activități concomitent cu tastatul de sms-uri sau “ciripitul” pe Twitter, cu privirile mereu ațintite pe ecrane.
Fiecare dintre personajele analizate este perceput/prezentat ca un formular de pe site-urile de socializare: gen, trăsături de caracter, pasiuni, fotografii scăldate de filtrele Instagram, dar, mai presus de toate, ele încearcă să creioneze portretul omului din secolul al XXI-lea. Pe ecran, apar proiectate viețile unor liceeni – băieți și fete – descoperind lumea mai întâi prin intermediul Web-ului, tabletelor sau smartphone-urilor, apoi prin trăirea directă. Itinerariile se-ntretaie și, adesea, sunt completate de comentarii din off (Emma Thompson), într-o demonstrație cvasidocumentară despre lumea actuală. Montajul alert ajută spectatorul să remarce suita de ființe umane care merg solitare, acompaniate doar de imaginea virtuală ce-arată activitatea lor de moment (Facebook, Twitter, texte/sms). Ideea subliniată este că fiecare individ are – astăzi – o personalitate dublată de nenumăratele sale identități /activități virtuale.
Numeroasele povești sunt bine altoite, admirabil interpretate de actorii judicios distribuiți, dar există și un punct-limită la care ajung toți eroii. Internetul este prezent în viața tuturor personajelor de pe ecran, este un mijloc util și facil, dar care-i poate rejecta în bloc, dacă nu deschid bine ochii. Atât mama hiperprotectoare (Jennifer Garner), cât și cea prea indulgentă (Judy Greer) sunt aduse încet-încet pe drumul cel bun, cuplul aflat în criza conjugală pare să-și acorde o a doua șansă, tânăra anorexică (Elena Kampouris) înțelege ce-nseamnă dictatura imaginii, după o tristă și amară aventură, așa cum și Chris – adolescentul (Travis Tope) dependent de site-urile pornografice – conștientizează pericolul pe care-l poate întâlni în viața reală din pricina acestui viciu.
Perspectiva cosmologică și vocea din off conferă un aer moralizator, ușor complezent. Filmul se salvează de la eticheta de artificial prin acele imagini unice ale cuplului de adolescenți rezervați și pudici (Ansel Elgort și Kaitlyn Dever) care citesc cărți (!) și nu-și amestecă viața reală cu cea virtuală. Practic, ei sunt și singurele personaje, din dispozitivul narativ etalat, care nu vorbesc despre sex. Prea concentrat să-și ghidoneze eroii pe drumul cel bun, să acorde primatul dragostei și vieții de familie, cineastul neglijează finalul filmului. Jason Reitman afișează o listă cu erorile (posibil) reparabile ale actualului Zeitgeist și lasă o fereastă deschisă. La sfârșit, știm cu toții că explozia de mijloace tehnologice face – paradoxal – comunicarea mai dificilă, dar nimeni nu știe răspunsul la unele întrebări simple: “Cu ce să înlocuim solitudinea? Cum să ne-nțelegem mai bine unii pe alții?”
***
Regizor: Jason Reitman
Scenarist: Jason Reitman, Erin Cressida Wilson
Operator: Eric Steelberg
Producător: Helen Estabrook, Jason Reitman
Producător executiv: Michael Beugg
Monteur: Dana E. Glauberman
Distribuţia:
Adam Sandler (Don Truby)
Jennifer Garner (Patricia Beltmeyer)
Judy Greer (Joan Clint)
Rosemarie DeWitt (Helen Truby)
Dean Norris (Kent Mooney)
Kaitlyn Dever (Brandy Beltmeyer)
Ansel Elgort (Tim Mooney)
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Unde se termină iubirea, începe… conviețuirea
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
