“Eu nu înțeleg un lucru: când e atâta frumusețe întreagă pe lume, cum pot să mă duc să mă uit la firimituri, când eu am bucuria integrală a frumuseții? Şi, dacă fărâmițăm frumusețea, cum vom mai putea face drumul invers? De la Freud încoace s-a produs o mutație: s-a pus sexul în locul capului. Asta e tristețea cea mai mare. Vedeți, la noi, la români există/exista/ o cuviință. Anumite cuvinte nu se pronunțau – nu erau niște tabu-uri, dar există/exista/ o pudoare. Acum “cuviința”, cuvântul acesta, a dispărut din dicționar. Nu am prejudecăți de niciun soi, dar felul în care ne purtăm ucide frumusețea.”
“Pentru mine, marea poezie a fost întotdeauna baia de frumusețe în care m-am cufundat când am avut nevoie de intrarea în altă dimensiune. Poezia ține, după părerea mea, de partea cea mai ascunsă, cea mai intimă a ființei noastre.Poezia echivalează aproape cu o rugăciune. În poezie te cufunzi pentru a te întoarce cu frumusețe. În rugăciune intri pentru a te integra absolutului. În general, adevărurile sunt cam triste și de aceea lumea nu le iubește.”
Zoe Dumitrescu-Bușulenga, critic și istoric literar, eseist, filosof al culturii, pedagog, o minte strălucită, erudită, un om care și-a înțeles rostul pe Pământ și a trecut la cele veșnice, în 2006, ca Maica Benedicta.
“Marile mele iubiri au fost Eminescu și Enescu. Bărbatul vieții mele a fost soțul meu, Apostol Bușulenga. Un om admirabil. Un om de o cultură clasică admirabilă. Cunoștea latina și greaca. Poate asta m-a și atras la el. Am fost căsătoriți 45 de ani. Pe verigheta mea este gravat numele lui. Pe verigheta lui era gravat numele meu.
“Credeți că de la manele ne vom mai putea întoarce la Johann Sebastian Bach?”
Zoe Dumitrescu-Bușulenga (20 august 1920 – 5 mai 2006)
Citiţi şi
Oamenii vor să fie fericiţi, dar…
De ce și-ar face cineva implant de păr – convingeri, pe bune!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
