Cei mai mulţi sunt nebuni frumoşi, au umor, fără ei am căsca de plictiseală. Ţăcăniţi de toate dimensiunile, vârstele şi categoriile.
Femeile umplu spaţiul virtual cu şerpuiri virtuale: dacă te iei după ele, te poţi pierde într-un spaţiu semănând teribil cu o gaură neagă. Photoshopurile lucrează din greu: se şterg riduri, se dau jos kilograme, lumina cade blândă estompând dezastrul lăsat de ani.
Fiecare încearcă să ascundă ceva, in my secret life, nu-i aşa? – fiecare lasă dracu’ în urmă un trecut anost, lipsit de culoare. Rareori am văzut doamne care să se afişeze alături de mangafaua de acasă, doar dacă nefericitul nu seamănă cel puţin cu Poptamas. Fetele se pupă la greu cu fârţângăi tatuaţi, doamnele serioase(?) îl pozează pe nefericit doar din spate, să nu i se vadă chelia avansată şi burta revărsată. Alteori, mai vezi câte una cu pălmuţa ei dolofană cu degete încărcate de inelele unei căsnicii prelungite dincolo de limita decenţei – deci cu lăboiul ăla dezgustător aşezat posesiv pe genunchiul osânditului.
Şi n-am înţeles de ce fiecare îşi postează pozele progeniturilor, viitoare staruri, ori cel mult vipuri de club, să fie ceva acolo care să iasă din monotonia zilelor noastre. Declar că nu mă interesează rahatul proaspăt al altora, eu fiind deja sătul de scutece, biberoane şi alte accesorii de genul acesta.
Când nu se afişează cu nemernicii ăia mici, musai să poarte în braţe un căţel. O pisică. Un hamster. Un purcel. Ceva care să ne înduioşeze. Mărturisesc: cu ochii în lacrimi, trec în fugă peste menajerie; îmi holbez ochii pe bucile cuiva care, din păcate, se află la mare distanţă de noaptea sentimentelor mele…
M-a năucit solicitarea unei doamne: “căutăm rochiţă de banchet, clasa a IV-a… Idei? Cineva?” Nu, doamnă, nu am rochiţe de banchet, clasa a IV-a…
Bărbaţii se întrec în poante, bancuri slabe, comentarii mai mult sau mai puţin decente. Mie îmi plac, le dau şi eu mai departe. Un tip îşi postează farfuriile cu mâncare, altul peştii uriaşi pe care n-o să-i prindă niciodată. Cineva face, într-un stil personal, reclama unei piese de teatru (sper să nu se supere pe mine că îl citez exact):
“Piesa este interesantă, aveți ce vedea: replici scîrboase, actori mulți pe scenă (fo doi), publicul este în extaz cam 10 minute după care părăsește sala în delir, așa că aveți mai multe locuri libere la dispoziție. Se folosesc toate expresiile vulgare din Ferentari, actorii sînt ușor matoi, iar eroina principală termină piesa în curu’ gol.” Şi mai departe: “Dacă nu mă credeți, veniți Duminică să vedeți, o să fiu și io acolo pentru că i-am promis actriței că o s-o mîngîi pă țîțe la final și ea este nerăbdătoare. PS 2 Vă rog să distribuiți dracului porcăria asta, că am promisă o reducere dacă reușesc să mai prostesc fo doi-trei fraieri să vină.”
Aşadar, mergem la teatru. Dacă nu cumva suntem în plină desfăşurare a dramei…
Am cunoscut câţiva din prietenii mei… în carne şi oase. Iată adevărul: femeile erau mult mai tinere şi mai frumoase. Pe câteva le-am strâns la piept, simţind pe sufletul meu o dulce apăsare… Bărbaţii arătau… vai de mama lor!
Închei într-un ton optimist, citând o întrebare care poate revoluţiona gândirea lumii: “ Ştie cineva: are Nelu Ploieşteanu amantă?
Pe data viitoare…
Citiţi şi
Christian Dior și WC-ul din fundul curții – Eleganța vieții pe trepte de contrast
Fata de zăpadă (poveste de dragoste cu final fericit)
5 jocuri de iarnă pentru copii benefice și pentru adulți
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
