Sună ademenitor un titlu precum acesta – L’Homme fidèle – și te întrebi dacă iubirea mai poate oferi certitudini. Prin urmare, îl creditezi pe autor și te lași sedus (sau nu) de scenariu și de interpretare. În acest film, Louis Garrel devine actor, scenarist (alături de Jean-Claude Carrière – Belle de jour, Cyrano de Bergerac), regizor și se străduiește să obțină un rezultat care să repoziționeze cinema-ul de calitate. Cu o distribuție atrăgătoare – Laetitia Casta, Lily-Rose Melody Depp, Louis Garrel – filmul prezintă o poveste de dragoste cu despărțiri și încercate împăcări.
L’Homme fidèle are toate „ingredientele” unei cronici pariziene în care primează marivodajul. Așadar, în această frescă amoroasă, regăsim „clasicul triunghi”, o crimă, femei frumoase și multe dialoguri alunecoase. Încă de la debut, avem parte de un prim-plan cu celebrul Tour Eiffel și, inevitabil, ne gândim la peliculele L’Amour à vingt ans sau Baisers volés ale cineastului François Truffaut. Există o profundă legătură cu Truffaut: dragostea, cuplul, copilăria tulburată.
Departe, totuși, de o simplă peliculă «copy-paste», L’Homme fidèle devine un frumos omagiu adus cineastului Truffaut (referință la Domicile conjugal). Apoi, descoperim un imobil în care apare Abel (Louis Garrel), alături de Marianne (Laetitia Casta) – învăluiți de un suav parfum de Nouvelle Vague (de la care a împrumutat anumite coduri – vocea din off, decorul și economia de mijloace). Chipeșul jurnalist Abel află, în scena din deschidere, că Marianne (iubita sa) e însărcinată și că îl va părăsi pentru a se căsători cu tatăl (Paul) viitorului ei copil. Așa începe o poveste despre dragoste și despre trădare, derulată pe mai mulți ani, în care bucuria se amestecă lejer cu ruptura. Dificilul test al rezistenței iubirii are loc atunci când ea îl părăsește pe el pentru cel mai bun prieten al acestuia. Lucrurile devin și mai complicate când tânăra revine la fostul iubit, după ce actualul partener decedează. Permanent, identificăm acel inconfundabil aer al Parisului ce ritmează acțiunile unui bărbat sfâșiat de pasiunea pentru două femei.
La aproape zece ani după separare, Abel o revede pe Marianne la înmormântarea soțului ei, Paul, care fusese și prietenul lui. Abel se va instala la Marianne. Văduva își prezintă discursul pentru deputați, dar trebuie apoi să facă față acuzațiilor bizare ale fiului său, Joseph, care o învinovățea pentru dispariția defunctului soț/părinte. Lucrurile se complică și pentru că tânăra Eve (fermecătoarea Lily-Rose Depp), la doar optsprezece ani, e îndrăgostită de Abel încă din vremea în care era doar o copiliță. Pelicula, cu accente post-Nouvelle Vague, prezintă – printre imaginile pariziene – tribulațiile sentimentale ale unui bărbat incapabil să facă opțiuni și să decidă ce femeie să iubească cu adevărat.
Atmosfera (străzile și cafenelele) amintește de filmele lui Truffaut și de farmecul discret al anilor ‘60. Aparenta lejeritate este înlăturată de amintirea morții celui care făcuse parte din viața atât a lui Abel, cât și a iubitei sale, Marianne. În acel triunghi amoros, se strecurase tiptil un accent hitchcockian (suspiciunea de crimă). Așadar, vom fi nevoiți să adăugăm un bemol peste accentul ușor burlesc și să salutăm impenetrabila interpretare a senzualei Laetitia Casta. În această frescă amoroasă, Abel glisează între femei; ele îl părăsesc, apoi îl manipulează, încercând recucerirea. Între aceste amoruri „pe fugă”, el pare dependent de ele, căutând să descopere secretul „misterului feminin”.
Bărbatul, ba fidel, ba infidel, eșuează în fața masculinității. La restaurant, Marianne face comanda, tot ea îl trimite să facă dragoste cu Ève, văzându-l că era ezitant. Că nu este tipul stabil ne-o demonstrează și faptul că nu avea un loc al lui, mutându-se de la o femeie la alta. Micile stângăcii din scriitură se regăsesc și în jocul actorilor din distribuție. Caracterizările personajelor din acel triunghi amoros se îndreaptă către arhetip: Marianne, femeia fatală, Ève, ingenua, fragilă și pură; vestimentația eroinelor respectă codul culorilor: roșu și negru la Marianne (dualitatea celebră «scarlet woman»), culori calde la Ève (numele au rezonanță biblică). Prins între cele două „laturi” feminine ale triunghiului, Abel e bărbatul inocent, fidel, dar dominat. Contrar aparențelor, el este cel fidel, iar ele se dovedesc instabile.
Manipulatoarea Marianne relevă, indirect, incapacitatea bărbaților de a înțelege femeile. Abel îi mărturisește lui Joseph (fiul lui Marianne): « J’ai été comme toi, moi aussi/Și eu am fost la fel ca tine». Spre final, există o frumoasă scenă în care Joseph iese de la școală, iar Abel își intersectează privirea cu a acestuia. Timpul se oprește și fără niciun cuvânt, adult și copil se înțeleg, ambii pierduți într-un mediu care nu le aparține. Personajul central devine un soi de Pierrot lunatic. Deși este iubit de femei, Abel nu le poate înțelege (chiar dacă există introspecție, cineastul nu recurge la autoderiziune).
L’Homme fidèle rămâne un film plin de piste false, cu referințe asumate. Producția e un fel de bomboană acidulată, o peliculă în egală măsură lejeră, gravă și… jucăușă, devoalând un univers situat între filmografia lui Truffaut și cea a lui Woody Allen. Realizatorul se joacă cu anumite coduri ale cinema-ului, amestecă absurdul și umorul, menține suspansul, conferă modernitate unui gen clasicizat și livrează o poveste plină de farmec despre un bărbat torturat de viața lui sentimentală. Fiecare etapă e necesară pentru a proba trăinicia unui sentiment profund – dragostea. Spectatorului îi este rezervată plăcerea de a decide unde trebuie plasat centrul de greutate în această dinamică geometrie sentimentală.
Regia: Louis Garrel
Scenariul: Jean-Claude Carrière, Louis Garrel, Florence Seyvos
Imaginea: Irina Lubtchansky
Decorurile: Jean Rabasse
Costumele: Barbara Loison
Montajul: Joëlle Hache
Muzica : Philippe Sarde
Distribuția :
Laetitia Casta – Marianne
Louis Garrel – Abel
Lily-Rose Depp – Ève
Durata: 75 min
Trailerul filmului, aici.
Citiţi şi
Charlie Chaplin și Oona O’Neill – o dragoste considerată imposibilă, dar care a biruit timpul
Anastasia: o poveste de dragoste
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
