Sau dezlegare la vorbe. AVERTISMENT: În textul care urmează sunt folosiți termeni XXX. Ochii sensibili sunt rugați să dea pagina și să treacă la paharul de lăptic. „Sexul este prea șucar/Să fiu șocat trebui n-ar/Că doar sunt sexagenar.“(folclor nou)
Mă uit prin blogosferă și rețele sociale și mă minunez: limbajul s-a scuturat de norii stufoși ai cenzurii de altădată și mustește de inventivitate libertară, de viscere, de sex scăpat din hățuri.
Departe sunt timpurile când frica de organe (!) te făcea să răsucești limba de mai multe ori până îţi ieșea porumbelu’ pe corso.
Puciul din decembrie ’89 al grupului Iliescu, construit cu limbaj de lemn pe o mie de cadavre, a dat startul la libertăți lingvistice greu de imaginat. Dacă e să mă iau după porcăiala generală, stamba generată de hârtiile de scandal și de televiziunile gangreniste, cestiunea e tragică. Dacă e să mă iau după ce și cum se scrie pe bloguri, cestiunea e tragicomică, la blogheriţele talentate devenind uneori nostimă spre savuroasă.
Libertatea asta de expresie e cu dus și-ntors. O societate în care gunoaiele imprecatoare au emisiuni de gaze la televizor (cu priză la public!) nu-i o societate sănătoasă. O societate în care ONG*-urile se luptă „în numele libertății presei“ să nu fie reglementate și pedepsite prin lege injuriile și calomniile e o societate care lasă poartă deschisă la toate mojiciile și manipulările securistice. O societate care una-două îşi pune poalele-n cap și îşi scoate anatomia pe covertă e o societate obsedată sexual, dacă nu chiar un pic sodomizată la creier.
Nu o să analizez mai jos exprimarea „bărbătească“ tradițională, faimoasă pentru mitocănie, nu o să vorbesc nici despre cea a postacilor, de obicei suburbană, nici despre cea a personajelor prost educate, inculte, care nu merită discuții prea multe, ci, mai degrabă, tratament, o să mă refer în cele ce urmează doar la modurile feminine de exprimare din mediile mai elevate, intelectual-artistice, care azi fac plajă la naturism, cu tendințe virile.
Fenomenul masculinizării limbajului nu e ceva nou pe mapamond, el înfloreşte de vreo 30 de ani îndeosebi în statele așa-zis civilizate, unde demersurile egalitariste sunt mai frecvente. Exemplele curg în toate limbile de circulație internațională, de la „Hey You Guys“ spus de americance colegelor până la „Ça me casse les couilles“ zis de franțuzoaice, chiar dacă testiculele respective nu fac parte din dotare. În spațiul carpato-danubian, fenomenul a luat o suprinzătoare amploare și se manifestă cu o frecvență uimitoare. Dezinhibate maximal, la noi și persoanele publice – femei, evident, despre ele vorbim – au ajuns să scrie în văzul tuturor VFG (vă f*t în gură) sau SSP (să-mi sugi p**a) ! De altfel, cazul lui „VFG“ a fost atât de comentat și reluat pe Facebook încât nu m-ar mira să-l regăsim, supremă consacrare, sub această formă în DEX peste câţiva ani.
BANCURILE CU „FUTAI“ CIRCULĂ ȘI SE SCHIMBĂ ÎNTRE MAME SAU BUNICUȚE DIN FAMILII RESPECTABILE CA REȚETELE DE PLĂCINTĂ CU BRÂNZă DULCE
Moda asta a exprimării virilizante nu vine doar din mișcările egalitariste și din reverberația cuvântului „fuck“, devenit, cu variantele lui, un motor cotidian al existenței planetare, ea se trage și din frustrările acumulate de secole de injustă supremație masculină; e un fel de revanșă a femeilor asupra „stăpânilor“, bărbaților care le-au umilit, dar și o formă de provocare a celorlalți, de sfidare a unei realități urâte. Această supapă de descătușare lingvistică este și mai de-nţeles la noi dacă ne gândim că bărbații care le-au batjocorit în ultimele decenii fac legile pentru egalitate între sexe. Și vedem bine cum le fac din moment ce Parlamentul României a fost desemnat „Persoana Anului 2013“ la categoria „Crimă Organizată și Corupţie“.
Masculinizarea limbajului feminin nu înseamnă numai folosirea cuvintelor care conțin atribute bărbătești, ci utilizarea pe scară largă a unui lexic verde, fără eufemisme sau parafraze. Azi, bancurile cu „futai“ circulă și se schimbă între mame sau bunicuțe din familii respectabile ca rețetele de spanac cu ouă sau de mazăre cu frigănele. Azi, te întâlneşti pe fiecare stradă cu gingășii lexicale ca: „pizdet“, „pulime“ sau „sex anal“. Ceea ce părea acum un sfert de secol o fantezie, o imensă provocare folclorică, acum a devenit o banalitate. În fondul principal de cuvinte au ajuns destul de rapid cunningulusul și felația, ba chiar fist fuckingul și gangbangul. O tempora, o mores!
Bineînţeles, fiecare cuvânt are o greutate aleatorie, de la plumb la fulg, de la pământ la cer, în funcție de context, de unde și cum e folosit, cui îi e destinat și de către cine e rostit. Un cuvânt aparent vulgar poate avea un frumos potențial artistic în funcție de factorii numiți. Am o mare tandrețe și pentru sexualitate și pentru toate cuvintele, fără excepție, poate doar faţă de verbul „a urî“ am o reținere (dar asta-i altă poveste), și sunt bucuros că au ieșit la suprafața unele vorbe care mocneau în cazanul existenței prin secția pudibonderii caraghioase. Din păcate, nu am aceeași totală toleranţă și pentru oameni, dar și asta-i o poveste din alt capitol.
CU GLANDELE LA VEDERE ȘI FEROMONII-N VILEGIATURĂ
Ființă delicată, sensibilă și gospodină, conform clișeelor, femeia a cucerit teritoriul vorbelor fără perdea (până mai ieri, apanajul exclusiv al tronconicilor noștri carpatini), și l-a însuşit fără să ceară voie, ca un drept natural, și acum îl afișează de câte ori poate, ca un trofeu de vânătoare, ca un drapel de libertate, ca un drept la plăcere.
Nu trebuie să fii antropolog, psihiatru sau lingvist emerit să observi că azi e trendy să-ți agrementezi proza cu senzualități directe, să provoci călduri fizico-mintale prin cuvintele care ne trimit la reproducere. La curentul asta și-au adus contribuția și romanele fierbinți – Erotic Soft, Fifty Shades, Mammie Porn etc., dar și cele academice care folosesc tot mai mult astfel de mirodenii. Democratizarea accesului la site-urile pornografice sau de întâlniri joacă, de asemenea, un rol principal în filmul despre care vorbim, dar și indivizi jalnici care umplu ecranul cu bale și sfinctere (ca M. Badea) pe post de glumiţe bune. N-o să vezi sau să auzi niciodată în Franța la televizor o astfel de scursură exprimându-se de două ori, fără urmări juridice grave – impactul educativ și emoțional este prea semnificativ pentru a lăsa să se prelingă fierea grobiană în populație. E drept că VIP-urile și politicienii noștri agramați dau tonul la cântec, scoţând mai repede înjurături groase din burțile lor grase decât cauboişii pistolul în fața morții.
(Ajuns în dimensiunea sudălmilor, drept e să facem nuanțări: înjurătura-i ruptă din rai, o respirație pentru supraviețuire, la fel de normală ca depresia pasageră, atunci când ești singur și-ți iese spontan. Dacă însă o proferezi pentru auzul celor din jur, ești doar un ignorant amărât, un instinctiv cu păduchi în sinapse).
Oricum, robinetul erotismului direct a fost deschis, și șuvoiul nu mai poate fi oprit. Ar fi anacronic, ar fi un pas înapoi, ar fi inadmisibil. Cuvintele neaoșe care ne trimit la origini au devenit noi valori în care se investește. Și, în mod surprinzător, dacă-s folosite cu măsură și har literar, cum o fac, de exemplu, Ana Barton, Alina Nedelea, Lorena Lupu sau Petronela Rotar, aceste vorbe esențiale ale existenței sunt chiar simpatice, au un șarm rotund și poetic.
Înteleg nevoia de a dinamita norma de gândire prestabilită, de a destabiliza împrăfoşata educație mic-burgheză, de a comunica prin și cu aceste expresii familiare, teribiliste, înţeleg umorul pe care-l degajă uneori înjurăturile masculine în gurițe feminine și poezia exploatării lingvistice a zonelor intime, dar mi se pare giumbulantică întrebuinţarea phalus-ului de către doamne la tot pasul, în toate sosurile, în varianta lui populară. E ca și cum în matriarhat, bărbații ar invoca toată ziulica p***a lor, dacă vă puteți imagina. Parcă dintre toate metehnele bărbătești, ca femeie n-aș fi luat tocmai obiceiul expresiilor triviale pe care l-am detestat cu politețe dintotdeauna la colegii mei de Yang.
Distanța dintre p**a bărbatului și p***a femeii este de doar o literă și, după cum am văzut, în vorbire e pe cale de a se reduce încă. În realitatea sentimentală, drumul rămâne însă lung de la una la cealaltă.
*ONG-urile n-au înţeles încă: într-o civilizație sănătoasă, reglementarea înjuriilor și calomniilor e un rău necesar, nu o cenzură.
Citiţi şi
Zavaidoc: iubire și muzică în anul 1923. Un roman insolit, semnat de Doina Ruști
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
