E suficientă o notă înaltă ca lacrimile să se transforme în fântână arteziană. Le-ai uitat la mine. Ar fi trebuit să pleci cu ele. Aşa cum ai plecat cu tot restul. M-am gândit să ţi le trimit. Dar dacă e singurul lucru care mă mai leagă de tine, atunci… prefer să le păstrez. Voi spune că sunt picăturile ţurţurilor topindu-se, când ne puneam galoşi neîncăpători, încercând să răzbatem prin zăpadă. Sau… stropii ploii de sărutări care ne-a prins din senin. Ai mai văzut nori de sărutări, de atunci? Dar pulovere împletite din sărutări, să le ai cu tine tot timpul? Pe al meu, l-am găsit într-o cutie, rătăcit printre cele câteva lucruri care fac muzeul inocenţei mele. Oare îl mai ai pe al tău? Dar, de fapt, la ce ţi-ar folosi? S-a învechit. Ţi-ai găsit, cu siguranţă, altul nou. Îmi spuneai că eşti prea sărac pentru a-ţi permite lucruri ieftine. Și totuşi…
Mi-e frig. Bate vântul şi am obrajii uzi. Voi răci cu siguranţă. Ca tine, când ai ieşit cu geaca de piele. Pe piele. Direct. Ce idee! Mi se făcuse poftă de bomboane şi ai alergat într-un suflet să mi le aduci. Ţi-aş fi putut cere orice. Dar, în afară de bomboane, nu voiam nimic. Aveam deja tot. La întoarcere, m-ai întrebat ce cadou vreau de Crăciun. Ce dulce puteai fi uneori… În afară de mai multe vieţi cu tine? Nu îmi doream nimic. Aveam deja tot. Aveai obiceiul de a-mi pune întrebări cu răspuns evident. Aveam obiceiul de a nu-ţi răspunde. Îmi pierdeam cuvintele. Nu ţi-am spus niciodată. Oricum, nu m-ai fi crezut. Eu, care îţi alinam fiecare dor, nu cu atingerea degetelor, ci cu şoapte, să îmi pierd graiul?! Da. Mi-l pierdeam. Și mi se părea grav.
Acum cred că mi-am pierdut… nordul. Nu mai ştiu unde e. M-aş ghida după soare, dar se pare că şi pe el l-ai pus în bagaje. Iar eu întorc capul la nesfârşit, aşteptându-i sărutarea. Ca în legenda pe care mi-ai spus-o tu. Blestemul Lunii… Pe ea nu o aştept. De ea îmi este frică. Pentru că ea nu vorbeşte decât de tine şi trezeşte mareea înaltă. Și atunci îmi amintesc tumbele de fericire pe care le făceai, miile de gânduri la absenţele mele, dorul care te surprindea la doar câteva clipe după ce te dezlipeai de mine. Îmi amintesc chicotelile tale de copil mare, încruntările de om mare, bătăile cu perne terminate într-o ninsoare de puf şi sărutări, lumea noastră dispărută din… nici nu ştiu ce motiv.
Urăsc mareea! Urăsc legendele! Urăsc nordul care mă împiedică să îmi găsesc drumul! Deşi, dacă nu ştiu încotro merg, s-ar spune că orice drum ar trebui să mă ducă acolo... Dacă nu văd, mă voi ghida după auz. Poate că, urmând nota înaltă, voi găsi soarele şi va săruta fântâna arteziană, transformând-o în curcubeu. Pentru că, nu ţi-am spus, dar lângă lacrimi, erau aranjate şi visurile. Și pe ele ai uitat să le iei. Dar pe acestea nu ţi le-aş fi dat eu. Pe acestea, dacă le vrei, va trebui să vii să le iei. Chiar dacă eu, până atunci, poate… voi fi încetat să mai ascult nota înaltă.
Pe Victoria o găsiți și aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Horoscopul ultimului Mercur retrograd din 2024 ( în Săgetător, 26 noiembrie – 15 decembrie)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
