Fără măști

9 March 2022

De azi umblăm fără măști. Cel puțin, fără cele chirurgicale. Nu e ca și cum virusul a uitat de noi, nici noi de el, dar probabil că am hotărât să conviețuim. Fără deja obișnuitele măști, acum am ajuns să ne simțim chiar, cumva, dezbrăcați.

După exact doi ani de pandemie, de azi am fi avut șansa să ne vedem zâmbetele. Doar că, ivite de după măști, chipurile noastre ne dezvăluie îngrijorarea.  Războiul de lângă graniță ne dă fiori, încât nu mai simțim nicio bucurie că tocmai au fost eliminate toate restricțiile în România, inclusiv controversatul certificat verde.

Europa modernă se confruntă cu eventualitatea unui război. Experiența asta sumbră au trăit-o doar bunicii noștri. Așa că noi suntem debusolați și nici nu prea știm ce măsuri de precauție ne putem lua. Oamenii se tem pentru viața lor. Și se mai tem de sărăcie. Așa că mulți dintre ei au dat buzna pe la bănci, să-și retragă din bani sau să-i schimbe în euro.

Azi am avut și eu drum pe la bancă. Majoritatea clienților exact asta făceau. Doar în fața mea era un domn mai relaxat, care n-avea intenția să-și umple buzunarele cu euro, ci doar să-și mai simplifice puțin viața.

Era îmbrăcat casual, cu o pereche de blugi și o geacă din aceea de puf, a binecunoscutul brand de haine de iarnă. Căci deși a trecut și 8 Martie, afară ninge cu fulgi mari.

Îl privesc mai cu atenție și remarc că e un fost ministru important de pe la noi. E prima oară când nu-l văd la costum. Și prima oară când îl văd zâmbind (iată că mai sunt și excepții), obișnuită fiind cu mina lui serioasă, de pe vremea când coordona proiecte de importanță majoră pentru țara noastră.

-Numele?! se aude vocea seacă a domnișoarei de la ghișeu.

Eu recunosc că mă amuz. Însă încerc să-mi ascund zâmbetul, acum că-s așa, “descoperită”. Se vede că domnișoara, proaspăt ieșită de pe băncile facultății, nu se prea uita nici la știri, nici la talk show-uri politice. Domnul ministru răspunde, docil. Și o roagă respectuos să-l ajute să-i fie retrași banii din  cont lunar, pentru factura de energie electrică.

-De ce nu plătiți din aplicație? întreabă, ușor răstit, fata de după geam.

-Pentru că vreau să-mi fie retrași banii direct. O să vă rog să mă ajutați cu demersul acesta. Nu vreau să mai am și grija facturii. Și așa m-au trimis, de la o altă filială a băncii tocmai la sediul din Parlament, pentru că aici deschisesem contul.

– Au vrut să scape de dumneavoastră, îi spune, zâmbind, domnișoara. O puteau face și ei, continuă ea. Face o pauză. A, văd că nu vă pot vedea conturile, aveați statut VIP… O să vă trec „client uzual”, continuă, cu ton detașat domnișoara. Vă rog să completați o declarație că nu mai aveți expunere politică și de când.

-De un an și jumătate, răspunde, abătut, domnul.

-Așa deci… Pensionar? continuă cu vocea ei stridentă.

-Nu, răspunde domnul, resemnat că, în ciuda ținutei cât se poate de tinerești, puștoaica de la ghișeu mai că-l trimtea la băi.

Mai încearcă o ultimă dată să-l convingă să plătească din aplicație. Însă fostul politician rămâne ferm și, trebuie să recunosc, cât se poate de calm.

Întreaga operațiune durează mult peste o jumătate de oră. Domnul îmi cere scuze  că aștept atât din cauza lui. Eu îl asigur că e în regulă, ba chiar mi-a dat și mie ideea cu factura. E foarte zâmbitor. Schimbăm amabilități. Habar n-am dacă mă recunoaște, de demult, de când aveam drumuri pe la ministerul pe care îl conducea. Nu știam că ieșise din politică. Sau că figura lui, pe care mi-o aminteam mai mereu crispată, ar putea fi și destinsă. Poate că nici azi n-aș fi remarcat, dacă fața i-ar mai fi fost acoperită de mască.

Ramona este autoarea cărții Nu mai caut succesul

Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, în format word, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

De obicei, 1 decembrie e despre România

Zavaidoc: iubire și muzică în anul 1923. Un roman insolit, semnat de Doina Ruști

Portret de țară în pragul tulburelului

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro