Legile care guvernează Pământul nu sunt întotdeauna cele care conduc Universul.
Nu vreau să deschid ochii. Nu încă. Nu vreau să mă reîntorc în lumea reală. Cu muncă, durere și trudă. Prefer să rămân în lumea mea boemă: poeți și autori, compozitori și tot soiul de muzicieni, pictori, gravori, bijutieri. Cu toții sunt artiști.
Prefer să fiu considerat un ciudat. Un maniac egocentrist pe care nu-l mai interesează altceva decât distracția. Stimați domni și gentile doamne, pot spune că am atins vârsta aceea la care îmi pot permite să fiu propriul meu binefăcător și să-mi îngădui de la cele mai neînsemnate plăceri la…
Oricine are un dram de educație și cultură a întâlnit cel puțin o dată teribilul mit al depravării artistului: tutun, băutură, orgii. Dragii mei, nimeni nu se poate înșela mai mult de atât. Dar gura lumii este slobodă, iar firea omului – prin definiție, un inventator - naște numai zvonuri și bârfe.
Desigur, tuturor ne place mai mult imaginea acelui poet tânăr, viril, cu plete până la brâu, adesea îmbătat cu absint înainte de amiază și trăind tihnit zilele sub aripa ocrotitoare a vreunei contese. Mereu confuz și îndurerat, poetul nostru compune mii de versuri din care păstrează 5 sau 6, iar pe restul le zvârle nesatisfăcut în hăul de jăratic al șemineului.
Desigur, tuturor ne place mai mult imaginea acelei nuveliste tinere, versată în secretele limbilor străine, amabilă și visătoare. Se face nevăzută în bibliotecă sau în birou unde scârțâie cu penița miraculoasele aventuri ale vreunui cavaler sau ale unei domnițe. Parcă o vedem în miezul serii părăsindu-și ascunzătoarea și fugind spre… marea transformare.
De cum se lasă noaptea, sărmani muritori de rând!, credeți că toți artiștii se adună într-un palazzo venețian și benchetuiesc dezlănțuiți până la venirea zorilor! Cântă și dansează printre pocale de vin și perne orientale. Nori groși de fum de țigară ascund vederii cele mai sălbatice aventuri. Totul este înconjurat de o aură de mister și erotism specific numai aleșilor Artei. Numai lor nu li se impun limite. Și au drepturi pentru că se sacrifică creând opere nemuritoare. Și au dreptul pentru că oamenii obișnuiți au nevoie de vise. Ei au dreptul pentru că nimeni nu are valoarea lor!
Se aud râsete și chicoteli. Într-un salon, câteva nobile doamne bârfesc înfățișările tinerilor pictori și se întreabă oare sculptorii au mâini la fel de talentate? În altă încăpere, domnii își stabilesc următoarele victime. Într-un budoar, un cuplu de artiști dezbat ultimele lor creații și … mă rog, de ce să vă stric tocmai eu, restul de fantezie? Cine îmi dă mie dreptul, un simplu autor, să vă spulber miturile și credințele? De ce să vă dezamăgesc, când scopul meu și al celor ca mine, este de a va asigura periodic noi vise și fantasme?
Mai bine va las să visați! Imaginați-va ce vreți. Cum vreți. Știu că artiștii sunt niște boemi. Acesta este farmecul nostru. Iar frumusețea voastră este aceea că vă abandonați cu totul în mâinile noastre.
Vise plăcute!
***
S-a făcut dimineață. Raza jucăușă îmi înțeapă ochii: “Trezește-te!”. Casc și mă întind din tot corpul. Cearceafurile foșnesc ușor în jurul meu. Încă nu deschid ochii. Restul simțurilor se trezesc la viață, dar încă n-am chef să mă desprind de noaptea trecută. Mă întorc pe partea cealaltă și mă cuibăresc în brațele lui.
– Bună dimineața, îmi șoptește dulce în ureche.
Nu reușesc decât să îngân ceva. Îl îmbrățișez fără să deschid ochii. Îmi lipesc obrazul de pieptul lui. Înțelege că încă nu m-am hotărât să mă dezmeticesc.
– Mai avem timp. Stai liniștită, îmi spune sărutându-mi fruntea. Îi simt căldură trupului învăluindu-mă. Îl simt cum mă trage din ce în ce mai aproape până nu ne mai desparte nimic.
– Bună dimineața, îi răspund, dar ochii tot nu-i deschid. Este atât de multă liniște, atâta pace. Singurul lucru care pulsează de viață suntem noi. La fel de calmi și liniștiți.
Din vârful urechilor surprind ciripitul păsărilor și zâmbesc. Zâmbesc din toată inima și-i împărtășesc toată fericirea mea.
– Nu te trezi încă. Mai rămâi puțin așa, îmi cere printre săruturile molcome. Nu-i răspund prin cuvinte.
Și timpul trece. Sorele se întețește. Mâinile noastre sunt împreunate atât de tandru și fîn.
– Bună dimineața!
În sfârșit, deschid și eu ochii…
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Oamenii vor să fie fericiţi, dar…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
