În prelungirea Centrului Pompidou plin de viaţă şi culoare, ca o excrescenţă a acestuia, plantată fără nicio coerenţă, în mijlocul unuia dintre cele mai vechi cartiere din Paris, Fântâna Stravinsky, cu formele sale naive şi culori strălucitoare, este o altă fantezie a Beaubourgului. O lucrare realizată din încrucişarea mai multor discipline: arhitectură, sculptură, muzică, pictură, design mecanic şi urban.
Este opera a doi artişti, aparţinând Noului Realism, (un fel de artă pop a francezilor): Niki de Saint Phalle (1930- 2002) şi Jean Tinguely (1925 – 1991), căsătoriţi de 12 ani în momentul realizării proiectului (1983). Fiind concepută ca un tribut adus compozitorului rus Igor Stravinsky, ambii sculptori au avut scopul de a concretiza muzica.
Când observăm fântâna, înţelegem că munca celor doi artişti a fost complementară şi armonioasă. Cele 16 sculpturi, 7 ale lui Tinguely, 6 ale lui Nikki de Saint-Phalle şi 3 realizate în comun, sunt dispuse într-un bazin cu apă, într-o manieră relativ egală. Toate cele 16 sculpturi reprezintă teme şi personaje luate din lumea lui Stravinsky: cheia sol, privighetoarea, şarpele, pasărea de foc, elefantul, moartea, dragostea…
Sculpturile lui Niki de Saint-Phale – vii, colorate, vaporoase şi cu forme voluptoase -, sunt personajele unei opere jucate într-un teatru ludic; ele se referă direct la „Pasărea de Foc” sau la „Ritual de primăvară”, participând direct la materializarea sunetului prin jetul de apă ce ţâşneşte din sculpturi (ca şi cel din trompa elefantului, din coroana Păsării de Foc sau din sânii Sirenei).
Complementar vin instalaţiile kinetice ale lui Jean Tinguely, făcute din aluminiu şi oţel, vopsite în negru, care formeaza un balet mecanic. Maşinăriile induc mişcarea care acţionează jocul apei: rotaţia, mişcarea de du-te vino, balansul, clipocitul. Ele se mişcă armonios, într-un zgomot de fier şi apă… sunetul devine mai complex. Zgomotul multiplelor jeturi de apă oferă un fond sonor, evocând ritmuri. Dar contrar fântânilor clasice, unde ritmul este regulat, aici trecătorul va fi surprins de diversitatea jeturilor de apă şi de traiectoriile lor, care genereaza un amestec de ritmuri variate. Sunetul bulversează condiţiile spectacolului vizual: introduce o altă dimensiune a percepţiei, ceva care şochează, agresează, surprinde. El pune sub semnul întrebării autenticitatea senzaţiilor vizuale şi împiedică fixarea unei imagini animate la nivel mental, dar face loc unui concept vizual.
Fântâna este o partitură cântată de apă. Ca din basme, cu sirenele pulpoase, cu rotunjimile şi maşinăriile ei abracadabrante, într-o perpetuă mişcare, ea are o tentă ludică, nonşalantă, care ţine de magie şi de o lume ireală. De altfel, dacă o priveşti agitându-se la picioarele Centrului Pompidu sau din partea opusă, având în fundal biserica Sain-Merri, vei percepe total diferit acest mecanism exuberant.
Şi dacă într-o zi cu vânt, vei trece preocupat pe lângă ea, cu siguranţă se va face simţită, plesnindu-te uşor peste faţă, cu vreo două trei sunete.
Guest post by L.M.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea, puterea, Chaplin și timpul trecut al marilor visători
Momentul băieților în fața oglinzii din baie
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
