Fan di FENDI?

26 April 2012

N-am încercat până de curând vreunul din parfumurile de la Fendi, pentru că în anii lor de glorie eram fanul înrăit al altei case. Dar ştiam istoria brandului şi am înţeles nefericirea femeilor pentru care Fendi a însemnat PARFUMUL LOR atunci când au aflat că… nu se mai produce. 

Din 2004, când Casa Fendi a fost preluată de grupul LVMH, linia de parfumuri a fost treptat desfiinţată. După foarte iubitele Theorema şi Fendi di Fendi, în 2009, a venit rândul lui Fendi Palazzo să fie retras de pe rafturi la numai un an şi jumătate de la lansare. Cum aşa? Ei, bine, în ciuda priceperii lui François Demachy (nasul Chanel timp de 29 de ani înainte de a veni în LVMH) şi a reclamei somptuoase făcute de Karl Lagerfeld, Fendi Palazzo semăna izbitor cu Ange ou Démon de la Givenchy, parte din acelaşi trust. Să nu-ţi fie dor de vremurile când întâi se crea cu răbdare, ştiinţă, artă chiar, un amestec alchimic şi apoi venea grija pentru forma recipientului în care urma să ajungă la clienţi… ?

Dar la numai un an de la eşecul numit Palazzo, Fendi a revenit în 2010, pe o piaţă concurenţială şi pe o nişă pricinoasă – luxul – cu noua creaţie – Fan di Fendi. Promovat cu un vizual vădit diferit de linia classic glamour statică şi croit pe tema celor trei graţii petrecăreţe declinată şi de Chloe: dinamic, controversat (acuzat chiar că ar fi slightly porn), în care Anja Rubik, Abbey Lee Kershaw şi Karmen Pedaru (am crezut că e româncă, dar e estoniană) transmit mesajul că acest parfum este destinat femeilor care sunt sau pot deveni cu ajutorul lui (cam prea) “free, sensual, joyous and electrifying”. Ideea i-a aparţinut lui Fabien Baron, designerul care a personalizat şi sticla lipindu-i pe faţă catarama aurie Forever Fendi – simbolul valorilor tradiţionale ale brandului italian.

Abia în aprilie 2012, Fan di Fendi ajunge, în premieră, şi în România… Ştiam deja că plăcuse şi dezamăgise deopotrivă, dar, până la urmă, care sunt şansele să placi tuturor? Şi mi se părea imposibil ca Lagerfeld să-şi imagineze femeia Fendi mirosind ca un coş cu fructe, fiindcă perele, coacăzele negre şi mandarinele erau anunţate ca alcătuind nota de vârf a parfumului. Dar mi-am propus să las prejudecăţile acasă şi să mă duc cu un nas proaspăt la întâlnirea în urma căreia aveam, sau nu, să devin Fan di Fendi.

Din fericire, în deschidere domină mandarinele şi nu perele. Iar după ce am petrecut mai mult timp cu el, Fan di Fendi se stabilizează la iasomie. Floral, suportabil de dulce şi deloc picant, senzaţia e că îţi cresc aripi să poţi ajunge într-un loc însorit, pregătit să-ţi poarte de singura şi eterna grijă – de a fi fericit, ceea ce nu e de ici, de colo. 🙂 Cât despre promisul “acord fin de piele care se îmbină  armonios cu …” ce ar fi trebui să fie ultima notă, mie mi s-a părut a fi curat mosc şi poate, poate, ceva ce aduce a piele de căprioară, dar e posibil să fi fost chiar de la haina pe care o purtam. Una peste alta, Fan di Fendi este ca o romanţă de-o vacanţă – plăcută, dar trecătoare. Părerea mea este că va câştigaîn faţa lui Gucci sau Valentino pe segmentul “fresh” la care a fost deja încadrat pe alte pieţe, şi unde chiar mi se pare că se potriveşte.

O idee bună ar fi să le găsim la Sephora şi în varianta de poşetă, cadou (pentru că în România o fi noutate, dar afară este deja la reduceri) pentru a reîmprospăta cele două variante destul de trecătoare: apa de toaletă (EDT) cu salcâm italian în nota de mijloc) sau apa de parfum (EDP) cu trandafir de Damasc. Sau al doilea produs din gama de îngrijire corporală să fie la jumătate de preţ… 🙂

Dacă am devenit Fan di Fendi? Cinstit? Încă nu, dar îmi place. Şi ştiu asta pentru că de câteva ori mâna s-a dus direct către el, trecând pe lângă parfumul meu de 20 de ani… Să fie semnul că e timpul pentru o schimbare? Verficaţi şi voi. Pentru un asemenea feed back, chiar merită banii.



Citiţi şi

De ce să alegi o haină de blană chinchila: Eleganță și confort într-o singură piesă

Idei de cadouri pentru femeile care apreciază rafinamentul

Țara de sub tron

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro