Un text ce precede Crăciunul. De la un grinch cu state vechi şi cu renume internaţional, veţi spune, şi nu veţi avea chef să recunoaşteţi că, uneori, grinchii mai vorbesc şi adevăruri.
Ah, se apropie acel moment magic, plin de cozonac şi turtă dulce şi alte leşinături sincere, pe care ne dorim să-l petrecem, ca în TOŢI anii de până acum şi ca în TOŢI anii de până la finalul vieţilor noastre, alături de, nu-i aşa?, familie. Sau alături de cei dragi?
Căci uneori nu vorbim deloc despre aceleaşi persoane.
Evident, dacă ne gândim la Crăciun ca la o zi din traiul nostru care merită sacrificată în numele tradiţiei şi al liniştii parentale/conjugale, ieşim bine. Tragem aer în piept şi intrăm pe uşa casei mamei.
Care, după ce ia din mâinile fiului sacoşele cu cârnaţi şi prăjituri, scoate un oftat de se dărâmă blocul. „Dragul mamei, uhh!” Băiatul se sperie, crede că mamei i-a venit rău, săraca. De la greutatea pungilor. „Ce e, mamă, ce te doare?”
Parola a fost aruncată şi nu mai poate fi luată înapoi. Uraganul se dezlănţuie printre globurile aurii din brăduţul cel frumos, ocolind cu grijă podoabele, dar lovind în plin plexul odorului buimac. „Vii singur de atâta vreme de Sărbători, mamă, nu ai găsit şi tu o fată bună? Să aibă grijă de tine, nu zic să te iubească. Să vină şi ea cu tine, de Crăciun, de Paşti, să avem şi noi o noră. Să transmit şi eu reţeta de sarmale cuiva, unei gospodine bune. Nu ţi-e milă, mamă, şi de noi? Că ne gândim şi noi mereu, mamă, că eşti singur şi ţi-e greu şi nu ai şi tu pe nimeni să-ţi spele un chilot sau să-ţi facă o ciorbă?”
Odorul are 35 de ani. Îşi pune nişte dopuri imaginare în urechi. Şi îi răspunde mamei, tot imaginar. „Nu o vei cunoaşte pentru că e normală. Pentru că e poate dansatoare dezinhibată, dar total nepasionată de ciorbe, sau poate pentru că e o femeie independentă, care îşi petrece Crăciunul pe o plajă din Mexic, departe de iubitul care încă se mai simte obligat de friptura cu rozmarin a mătuşii. Pentru că poate uneori e greşit să amestecăm iubirea cu familia şi cu Crăciunul. Sunt nişte lucruri indigeste, care mai ales puse împreună te anihilează, te paralizează exact când nu e cazul. Nu o vei cunoaşte pentru că e a mea”.
În alte case, femei sau bărbaţi nefericiţi petrec milioane de variante ale unui Crăciun însingurat, prins în gheare de Moşi roşii, de copii care nu dau doi bani pe disperarea părinţilor, de rate comune la apartamente, de ce ar spune vecinii şi socrii dacă ei, soţ şi soţie de multă vreme rupţi, nu şi-ar derula Crăciunul împreună. Femei şi bărbaţi care aduc cu ei, din trecut, în carcera prezentului, clipele care au fost de poveste de la alte Sărbători, când nu respira totul a capăt de lume şi a lipsă de cuvinte.
Desigur, nu generalizăm. Or să apară comentatori care se vor lăuda cu familiile lor perfecte, cu lumina lor de la geamuri şi din suflet, iar pe unii îi voi crede. Ştiu eu pe care. Pe alţii nu. Sunt înţeleaptă. Le-am văzut pe toate.
Şi poate, dacă anul acesta nu, la anul vă voi saluta de pe plaja mea din Mexic.
Sărbători sincere vă doresc!
Citiţi şi
Într-o parcare, dintr-o privire știi cine conduce mașina
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
