Un tată, patru fiice, patru gineri, patru tipuri de probleme actuale – aceasta este „încărcătura” care va produce adevărate explozii de râs, în scene de un comic irezistibil. Qu’est-ce qu’on a fait au Bon Dieu? – o savuroasă comedie franţuzească, doldora de gaguri care ne amintesc de Louis de Funès , dar şi purtătoare de mesaje pro-toleranţă rasială şi religioasă. Filmul realizat de Philippe de Chauveron „scanează” intimitatea mariajelor mixte. Așadar, un musulman, un evreu, un chinez… „Bine ați venit în Franța!”, în noua familie Verneuil. Degeaba s-au străduit, ca întotdeauna, să fie deschişi. Pilulele s-au dovedit greu de înghiţit atunci când prima dintre fiicele lor s-a căsătorit cu un musulman, a doua cu un evreu şi cea de-a treia cu un chinez. Speranţele lor de o vedea – în sfârşit – pe una dintre ele căsătorindu-se la biserică s-au focalizat, aşadar, pe mezina, care tocmai a întâlnit un bun catolic. Bieții Claude și Marie (Christian Clavier și Chantal Lauby), cu siguranță, nu și-ar fi imaginat vreodată că trei din cele patru fiice minunate s-ar fi angrenat în așa mariaje. Totuși, nu se cuvine să poarte doliu după ipoteticul ginere ideal, care să le fi dus pe frumoasele lor fiice la altar și, apoi, să le fi oferit șansa de-a crește copilași albi și blonduți. Să existe – oare – prejudecăți și rasism? Nici vorbă, ar zice tatăl, care se declară relaxat, fiindcă tot el ne amintește: „Je suis gaulliste”. Când mezina familiei îi anunță că a întâlnit bărbatul potrivit, care este catolic, cei din familia Verneuil simt că le cresc apripi. Din păcate, blondina-cadet a omis să le precizeze că viitorul ginere este… negru.
Qu’est-ce qu’on a fait au Bon Dieu? este altoit pe formula comică a sketchului, iar Philippe de Chauveron se amuză, altături de co-scenaristul Guy Laurent, combinând idei și clișee la modă (pe linia trasată de comediile La vérité si je mens, Black Mic Mac). Ba, mai mult de-atât, unuia dintre personajele din film îi sună telefonul mobil pe o melodie din coloana sonoră din Rabbi Jacob. Să citim, aici, un mesaj subliminal? Philippe de Chauveron știe, în orice caz, să pună în discuție problematica mariajelor mixte. Cineastul provine dintr-o familie catolică, de burghezi așezați, dar fratele său s-a căsătorit cu o franțuzoiacă de origine magrebiană. Să fie, oare, oglinda familiei Verneuil? Statisticile indică un fapt cert: 20% dintre mariajele din Franța sunt mixte (cel mai ridicat procent din Europa); nu au fost luate în considerare și datele de acest fel despre uniunile consensuale. Prin urmare, este eliminată orice suspiciune de rasism, ritmul susținut, dialogurile spumoase, lejeritatea și bunăvoință dau o notă de optimism. Aici, personajele pozitive nu sunt înghesuite într-un ghetou mizerabilist, așa cum ne obișnuise deja un anume tip de cinema; musulmanul este un avocat de succes, chinezul lucrează la o bancă, evreul pune bazele unei afaceri cu profil bio, negrul este actor de teatru. Tineri, frumoși, trentagenari pe picioarele proprii, toți ginerii familiei Verneuil sunt mândri de statutul lor de cetățeni francezi, fiind atașați de cultura tării adoptive. Pentru ei, Franța este patria ideală („La France idéale, quoi!”).
Un duo actoricesc de excepție îl reprezintă Chantal Lauby – care o întrupează, impecabil, pe mama disperată – și Christian Clavier, tatăl rotofei, dar mereu făcător de grimase à la de Funès. Cei doi actori de școală veche sunt irezistibili în postura părinților (Claude și Marie Verneuil) tradiționaliști, conservatori, dar dispuși la multe renunțări pentru binele fiicelor. În distribuție, vor apărea merituoși tineri actori care-au transformat această comedie populară într-un veritabil succes/box-office. Așadar, este o poveste à la United Colors of Benetton’s – despre un alb, un arab, un evreu, un chinez și-un negru. Cine pică-n apă? Nimeni. Toți se salvează cu bărcuța râsului (filmul a fost produs chiar de TF1).
Lungmetrajul se bazează pe principiul repetiției. Burghezul înstărit din frumoasa provincie franceză, fost notar, trebuie să facă față avalanșei de imigranți din diverse comunități, intrați în sânul familiei sale. Scenariul nu și-a propus temperarea burghezului rasist, dar îi va oferi șansa de-a înțelege că poate conviețui și cu alții (mai ales că tatăl ultimului ginere este tot un rasist, ca și el, doar că e un negru din Côte d’Ivoire). Actorul de culoare, Pascal N’Zonzi, adică André Koffi (tatăl lui Charles) este o veritabilă interfață a personajului interpretat de Christian Clavier. Confruntările și împăcările dintre cei doi (viitori) cuscri sunt adevărate cascade de gaguri care transformă totul în lacrimi de râs.
În acest Rabbi Jacob al anilor 2000, toată lumea face glume cu tentă xenofobă, dar în limitele corectitudinii, atât de des invocate. Chiar dacă fiecare dintre cuplurile mixte își flutură câte-o aluzie cu referire la rasă sau stereotipuri (chinezul este punctual, dar lingușitor, evreul este distant, dar când vine vorba despre profit, renunță la tot ce este cușer/kâscher, arabul este violent și intrigant, dar la procese pledează pentru toleranță); nici vechea biserică creștină, catolică, nu este ocolită de gaguri (la confesional, preotul o ascultă pe burgheza îndurerată, dar glisează cu elan ecranul unui telefon mobil în căutarea unor promoții online, iar pe ginerele doamnei Verneuil îl bate prietenește pe umăr, chicotind ca o „fetișcană”). Comunitățile imigranților sunt bine reprezentate, așa încât, la masa de Crăciun, gazda găsind în piața locală mâncăruri tradiționale pentru fiecare dintre ginerii săi, le va oferi tot ce credea ea că e mai bun. Într-o epocă în care tensiunile sociale și acțiunile de extremă dreaptă se întețesc pe zi ce trece, mesajul din Qu’est-ce qu’on a fait au Bon Dieu? este bine-venit. Dorința de armonizare și de apropiere între popoare vine să mai reducă din potopul de prejudecăți și violențe. Scena de la cina de Crăciun, în care David, Rachid și Chao – ginerii familiei Verneuil – intonează impecabil imnul „La Marseillaise” stârnește amuzamentul și amortizează orice (presuspus) conflict interetnic.
Plămădită într-un creuzet galic, comedia Qu’est-ce qu’on a fait au Bon Dieu? se transformă într-o invitație subtilă la toleranța multiculturală, deși este împănată din belșug cu autoironie, așa cum numai francezii știu să o facă.
Regizor: Philippe de Chauveron
Scenarist: Philippe de Chauveron, Guy Laurent
Compozitor: Marc Chouarain
Operator: Vincent Mathias
Producător: Romain Rojtman
Monteur: Sandro Lavezzi
Distribuţia:
Christian Clavier (Claude Verneuil)
Chantal Lauby (Marie Verneuil)
Frédérique Bel (Isabelle Verneuil)
Julia Piaton (Odile Verneuil)
Emilie Caen (Ségolene Verneuil)
Elodie Fontan (Laure Verneuil)
Ary Abittan (David Benichou)
Medi Sadoun (Rachid Benassem)
Frédéric Chau (Chao Ling)
Noom Diawara (Charles Koffi)
Citiţi şi
Jurnal de Arizona: Dragă tată, cel mai frumos tată din lume
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
