Avea vreo 17 ani. Vârstă ingrată, cu foc în vene şi fluturi în stomac. În mintea ei făcuse dragoste cu vreo duzină de bărbaţi, deşi, la drept vorbind, nici nu ştia ce-i aia.
Era o vară fierbinte ca deşertul. Iar ea simţea că se sufocă în oraşul încins. Nu avea stare, nu ştia ce vrea. “Mai bine plec”. S-a dus la ţară, la o prietenă. S-a liniştit un pic din dorul acela nelămurit. Era un băiat acolo. Nu era frumos sau deştept, sau ceva anume. Dar se uita la ea ca un căţel care-şi adoră stăpânul. Chiar şi cu spatele dacă era, simţea cum o priveşte pe ascuns. Cuminţi amândoi, doi copii ce nu cunoscuseră încă dragostea cărnii.
Niciunul dintre ei nu putea dormi în noaptea aceea. Fiecare în aşternutul lui, arşi de dorinţă. “Ţi-e cald şi ţie?”.”Da”. “Hai la gârlă, să ne răcorim”. Şi-a pus pe ea un furou de mătase ce-l avea de la bunică-sa. Nici nu ştia prea bine de ce îl luase în bagaj. Poate fiindcă era frumoasă în el. Ca să nu se facă de râs dacă i-ar fi văzut careva, şi-a luat nişte pantaloni scurţi. Si o cămaşa cadrilată, pe deasupra. Apoi au urcat pe o bicicletă. Ea în faţă, pe cadru, el cuprinzând-o în braţe, cu mâinile pe coarne.
Apa curgea, călduţă si liniştită. Clipocea uşor şi trestiile foşneau la fiecare adiere de vânt. Stăteau acolo, uzi, lipiţi unul de celălalt. Tăceau. Ea se înfăşurase toată peste el, si nu mai ştiai daca e un trup sau două.
Pentru prea scurt timp însă. Se auzeau glasuri apropiindu-se de ei. Tinere si vesele, cu chef. Erau tropote si foşnete în ierburi. Şi râs. Se întorceau băieţii de la discotecă, înfierbântaţi si zgomotoşi. Îşi aruncau din mers hainele de pe ei, gata să sară în gârlă, să se potolească. Când i-au văzut îmbrăţişaţi în apă, s-au oprit, neştiind ce să facă. Au ieşit încet… Fata cu capul în jos si cu mătasea scurgându-se pe trupul ud. Băiatul a îmbraţişat-o strâns, ca să o apere. Ceilalţi priveau cu lăcomie şi aerul devenise greu. Nici luna nu se mai vedea. Cei doi se retrăgeau încet, cu spatele. Aveau inimile mici de tot. Unul dintre băieţi a râs zeflemitor, și-a arătat cu degetul: “Ce e cu ăştia? Li s-a părut pamântul prea tare?” Au râs întâi, de gluma lui. Apoi, altceva le-a trecut prin minte. “Ce-ar fi?…” Puţin cam mult au stat să se gândească. Se încălziseră şi mai tare. Apoi au privit întrebător spre acela ce glumise.
El s-a uitat întâi la fată, dup-aia la băiat. În minte i se amestecau dorinţa şi mila. “Duceţi-vă la treaba voastră. E rândul nostru la scăldat…” a rostit, iar vocea lui a sunat ca cea a unui judecător în sală. “Plecaţi odată, că mă răzgândesc, ce vă uitaţi aşa ca proştii?”
Ei n-au mai stat stat pe gânduri. S-au luat de mână si au plecat. Uzi leoarcă, tremurând ca două frunze. Nu le venea să creadă ca au scăpat. A rămas o dâra de bicicletă în urma lor. Priviri speriate înapoi. Și, în ţărână, pierdute, o pereche de pantaloni şi o cămașă cadrilată…
Pe Aurelia o găsiți și aici.
Citiţi şi
6 semne că relația se apropie de sfârșit
Ultima șoaptă de zăpadă, întâiul gând de ghiocel
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
