În țara în care mori de infarct după ce medicul te-a tratat cu diazepam pentru un atac de panică, îți dai seama că zilele tale depind doar de Dumnezeu. Sistemul sanitar a devenit mai precar decât o clădire cu bulină roșie pe care nimeni nu are curajul să o consolideze. Soluții ar fi, dar implică mari costuri politice pe care nimeni nu vrea să și le asume, nici măcar mult lăudații tehnocrați. Așa că sistemul poate să crape, și noi odată cu el, în timp ce aleșii nației, în frunte cu președintele, fac și desfac calcule politice. Faptul că majoritatea, tot cu președintele în frunte, nici nu pricepe care sunt problemele majore nu reprezintă o justificare valabilă, pentru că ignoranța nu este o scuză pentru cei care își asumă răspunderea de a conduce și a administra o țară, adică de a asigura securitatea și prosperitatea cetățenilor ei. Cel puțin asta înțeleg eu prin politică.
De ce vorbesc însă de sistem, vor spune unii, când ar putea fi vorba doar de un caz izolat, al regretatului Ioan Gyuri Pascu, care a avut neșansa să fie examinat de un medic de la Serviciul Ambulanță care nici măcar nu i-a făcut o EKG, deși avea aparatul necesar în mașină, și l-a diagnosticat cu un atac de panică cu numai două ore înainte ca omul să facă un infarct care i-a fost fatal? Pentru că nu este primul caz de acest fel, iar modul în care au fost rezolvate cazurile anterioare demonstrează că sistemul nu este nici gândit, nici administrat în interesul pacienților. Exemple avem din belșug, dar mă voi limita la cazul lui Eugen Andrei Turcu, băiețelul de opt ani din Argeș, care a murit anul trecut la Spitalul Municipal din Curtea de Argeș din cauza unui diagnostic greșit. A trecut peste un an și jumătate de atunci și ancheta penală nu s-a finalizat. Colegiul Medicilor Argeș le-a aplicat doar o mustrare medicilor care s-au ocupat de băiat, iar Direcția de sănătate publică a amendat cu 10 000 lei spitalul din Curtea de Arges pentru că nu a transferat pacientul la o unitate de rang superior. Amenda a fost însă anulată de instanță pentru că DSP nu a găsit faxul trimis acum 10 ani prin care impunea regula unui astfel de transfer. Nici în recentul caz al lui Ioan Gyuri Pascu nu se anunță sancțiuni majore, dacă ne luăm după șefa acestui serviciu, dr. Alice Grasu, care declara că nu poate decât să-i rețină medicului 10% din salariu pentru că lucrează de 13 ani, din care 7 la Ambulanță, și se află la prima abatere. Nu știu de câți morți este nevoie pentru a sancționa pe cineva conform normativelor în vigoare și nu știm încă ce va decide Colegiul Medicilor București. Dar vedem bine că toate reglementările au fost gândite pentru a-i apăra pe cei care greșesc. Nu se întâmplă numai în sistemul sanitar, ci în tot sistemul administrativ, pentru care numai simplul cetățean – fie că este pacient, contribuabil, agent economic sau se află într-o relație cu administrația locală sau centrală – este întotdeauna în culpă și poate fi penalizat la maximum. Asimetria dintre cetățean și puterea politică și administrativă este o țară majoră a României de astăzi. La fel și singurătatea celor care dezvăluie adevăruri incomode, cum a făcut doctorița Camelia Roiu, de la Spitalul de Arși, care a filmat plaga infestată cu viermi a unui pacient și a făcut publice imaginile. Exasperată de persecuțiile la adresa ei, ea i s-a adresat ministrului Vlad Voiculescu pe Facebook: „Am înţeles de la şedinţa de vineri, când aţi venit în spital, că nu sunteţi de acord cu asemenea practici (imaginile filmate) şi că vă imaginaţi cât de greu îţi e când stă cineva la „popoul tău” să te pozeze în timp ce îţi faci meseria. Doar că eu nu am pozat pe nimeni în timp ce opera. Încercaţi atunci să faceţi acelaşi exercițiu de imaginaţie cu mine, acum, când sunt convocată în vreo două comisii de cercetare disciplinară, comisii compuse din medici inculpaţi penal care, culmea, aveau în responsabilitate şi unitatea de transfuzii şi tot ce ţine de îngrijirea arşilor (inclusiv viermii)”. Orice comentariu este de prisos. Scandalul plăgii infestate a fost deja mușamalizat, ca și cel al copiilor morți din cauza infectării cu E.coli. A propos, mai sunt trei copii mici infectați cu sindromul hemolitic uremic la Marie Curie. Să ne rugăm pentru ei.
Pe de altă parte, putem înțelege foarte bine și de ce dorește doamna Grasu să-și apere angajații: pentru că alții nu are și nu are nicio șansă să angajeze. Criza de cadre din sistemul sanitar a atins deja proporții alarmante și niciun factor de decizie, nici măcar mult lăudatul și tămâiatul ministru Vlad Voiculescu nu a schițat măcar ideea unui remediu. Din sistem lipsesc 13 mii de medici, adică, după unele evaluări, jumătate din efectivul necesar. Potrivit Colegiului Medicilor, care atrage demult atenția asupra fenomenului, anual intră în sistem 3000 de medici dar pleacă 3500 – și nu pleacă cei mai slabi, ci cei mai tineri și cei mai buni. Aceste cifre seci se traduc prin drame peste tot în țară. Dau doar câteva exemple din presa locală. La Spitalul Județean Tulcea, de pildă, există un singur pediatru. Când pleacă în concediu, copiii bolnavi sunt trimiși la Constanța. Cum o fi să pleci cu un bebeluș bolnav în toiul nopții în alt oraș? La Spitalul Județean de Urgență Slobozia, în ultimul an au plecat aproape toți specialiștii tineri care s-au angajat în perioada 2011-2013. Din cauza crizei de medici, spitalul a renunțat la aproape 400 de servicii medicale și a pierdut în primele cinci luni ale anului în jur de 600 mii de lei din fondurile acordate de Casa Județeană de Sănătate. La concursuri se înscriu prea puțini, pentru că salariile sunt mici, iar stimulentele pentru chirie lipsesc. Dar nici acolo unde astfel de stimulente sunt acordate, ca la Ploiești, medicii tineri tot nu se înscriu la concursuri, preferând probabil să-și practice profesia în țări unde sistemul funcționează normal. În aceste condiții, nu ne mirăm că sistemul nu face față, iar medicii care au rămas în țară sunt nemulțumiți pentru că sunt puși să muncească în locul celor plecați. Pentru a asigura continuitatea actului medical, în multe spitale medicii sunt obligați să facă 10-12 gărzi pe lună, ceea ce este, după toate standardele, un abuz, mai ales că remunerația pentru aceste gărzi nu este considerată mulțumitoare. Potrivit unor relatări de presă (EVZ), membrii Camerei Federative a Medicilor l-ar fi aruncat în corzi pe ministrul Voiculescu la o întâlnire recentă, reproșându-i că sporul pentru gărzi nu reflectă nivelul de pregătire și vechimea medicilor care le efectuează și respingând vehement prevederea din ordonanța de urgență care le interzice să lucreze în sistemul privat în orele de repaus de după gardă. Cu alte cuvinte, guvernul nu găsește suficiente fonduri pentru plata corespunzătoare a medicilor, în schimb se gândește la măsuri coercitive. Emil Boc a fost mai „generos” – și mai cinic – atunci când a afirmat că nu trebuie mărite prea mult salariile medicilor, pentru că ei oricum lucrează și în sistemul privat.
Problema salarizării personalului medical este, desigur, una nevralgică, dar nu neapărat din cauza nivelului salariilor, ci din cauza concepției fundamentale în virtutea căreia medicii sunt considerați funcționari publici, ceea ce înseamnă că salarizarea lor trebuie să respecte o grilă națională – aceeași pentru funcționarii de la ghișeu și din ministere, pentru polițiști și alte categorii de angajați – deși ei reprezintă, de fapt, o profesiune liberală. Așa s-a intrat în cercul vicios al plăților informale, pe care guvernanții dintotdeauna le-au acceptat, ba chiar au vrut să le legalizeze, pentru că transferau asupra pacientului răspunderea remunerării corecte a actului medical. Cu alte cuvinte, să plătească omul de rând și asigurarea de sănătate, și să asigure tot din banii lui un venit corect pentru medici, deși răspunderea pentru sistemul sanitar este asumată de stat.
Această situație nu se poate schimba fără o reformă de sistem, care să spargă monopolul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și să asigure transparența în colectarea și cheltuirea banilor. Nici până astăzi nu a fost definitivat pachetul serviciilor de bază care sunt acoperite de contribuțiile asiguraților. Mai mult, de pe vremea guvernului Adrian Năstase, banii asiguraților, care asigură 80% din bugetul sănătății, se colectează la Trezorerie, unde practic guvernul hotărăște ce se întâmplă cu ei. În timpul unei emisiuni la TVR, fostul secretar general al guvernului Năstase, Șerban Mihăilescu mi-a spus: „Lăsați-mă, doamnă, cu banii asiguraților! Guvernul adună toți banii și apoi face ce crede de cuviință cu ei.” (Am citat din memorie). Nici unul din guvernele care s-au succedat la Palatul Victoria nu a schimbat acest mecanism păgubos pentru asigurați. Încercarea lui Gabriel Biriș de a evidenția cheltuielile pentru sănătate pe ștatul de plată al fiecărui angajat a dus în final la demisia lui forțată din Ministerul de finanțe, deși doar așa ar fi putut urmări fiecare câți bani se strâng în contul lui de asigurat, iar abuzurile angajatorilor care nu-și plătesc partea lor din asigurarea pentru sănătate ar fi fost eliminate. Sistemul, întemeiat pe folosirea banilor contribuabililor și asiguraților în folosul guvernanților și clientelei lor, este foarte rezistent și respinge reforma. De aici pleacă, după cum vedem, și viciile structurale ale sistemului de sănătate.
Vă veți întreba, pe drept cuvânt, de ce nu vrea nimeni să reformeze sistemul sanitar dacă el este în criză. Răspunsul meu, imperfect, desigur, este următorul: pentru că niciun politician nu vrea să elimine minciuna care stă la baza sistemului, și anume că toată lumea poate primi servicii medicale la cel mai înalt nivel, deși doar o parte din pacienți contribuie la finanțarea sistemului. În consecință, nici măcar serviciile de bază nu mai pot fi oferite la un nivel corespunzător peste tot în țară. Politicienii se tem însă că vor pierde voturi dacă vor spune adevărul și vor schimba sistemul, iar baronii din sănătate – căci sistemul sanitar este de natură feudală – se tem că ar putea pierde avantajele pe care și le-au „cucerit” jonglând cu fondurile publice, fondurile europene și cele private. Baronii sunt influenți politic, căci fondurile nu se obțin fără a fi parte dintr-o rețea cuprinzătoare. Ei nu plătesc niciodată: în cazul incendiului de la maternitatea Giulești doar asistenta, care era singură în salon, a fost condamnată la închisoare.
Pentru baroni este esențial ca sistemul să nu se schimbe. A încercat fostul președinte, Traian Băsescu, să promoveze o reformă structurală, în baza unui raport întocmit de specialiști, nu din capul lui, și a ieșit un scandal major. Ulterior, nimeni nu a schimbat nimic în sănătate și criza s-a adâncit și s-a extins atât de mult, încât nici nu poți să o cuprinzi într-un articol de presă. A ajuns să-l irite până și pe președintele Iohannis, care observa enervat, la depunerea jurământului de către actualul ministru al sănătății: „Este cumva paradoxal că acest guvern cu un mandat limitat trebuie să se lupte cu probleme vechi”. Între timp, cred că domnul Iohannis s-a liniștit, pentru că tehnocrații lui nu luptă deloc cu sistemul, ci se învârt cu precauție pe lângă el, căutând să-i mascheze deficiențele fundamentale. Cum altfel să interpretăm planurile bombastice anunțate de ministrul Vlad Voiculescu cu privire la construirea a trei spitale regionale, când nici actualele spitale nu au destui medici pentru a asigura serviciile medicale? Cine va lucra în noile spitale? Ministrul nu spune, pentru că nimeni nu-l întreabă. Iar în privința infecțiilor nosocomiale, aflăm de la CSAT că ministerul caută în continuare soluții. Cred că microbii s-au îngrozit deja și au fugit!
Poate că nu este momentul să fim sarcastici când vorbim despre chestiuni atât de grave pentru care nu se întrezărește nicio rezolvare – și veți vedea că nici după alegeri nu se va schimba nimic, pentru că reforma sistemului sanitar nu este, și nu a fost niciodată, o prioritate pentru niciun partid politic, vechi sau nou. Dar ce mai putem face? Dacă te apleci asupra faptelor, fie și superficial, și îți pasă, simți că faci un AVC sau un infarct. Sigur, poți să te gândești la un demers civic care să pună presiune pe politicieni în direcția unei reforme de sistem. Dar eu cred că, dacă ai asemenea idei, mai bine iei un diazepam.
Citiţi şi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
