„What’s on your mind ?” mă întreabă Facebook așteptând răbdător să îmi actualizez statusul. „De parcă te-ar interesa…” îmi vine să-i răspund, dar mă abțin. Nu sunt genul care să împărtășesc nimicurile vieții personale pe news-feed. Vouă, în schimb, pot să vă spun…
Zilele trecute uneia dintre cunoștințele mele i s-a furat identitatea. Identitatea de pe Facebook. A fost suficient să dea click pe nu’ș ce link și pam! N-a mai avut control asupra contului. Apoi „hoțul” ne-a contactat pe toți cei din lista ei, cerându-ne să trimitem SMS-uri la un număr cu suprataxă, sub pretextul că are cartela de telefon blocată. Dacă varianta cu SMS-ul n-a funcționat, ne-a cerut să accesăm un link la fel de suspect. Unii au picat în plasă. Alții au avut norocul să fie cu proprietarul de cont în timp ce erau interpelați. Alții au știut să judece corect solicitările și să nu le dea curs.
Pentru că asta reprezintă Facebook. O sumă de alegeri, de beneficii, dar și potențiale pericole, începând de la Sign in până la cele mai banale like-uri. Și când intri în rețea mi se pare important să ți le asumi, cu bune, cu rele, cu statusuri lipsite de relevanță, cu poze cu câini și pisici, cu laude de sine stupide și cu citate înțelepte. Nu de alta, dar să nu începi să te plângi ca alții că Facebook deține datele noastre personale și le poate folosi cum vrea, că le-ar putea transfera la nu știu ce organizații, că suntem masă de manevră și control, sau că ceea ce postăm le arată tututor, buni, răi, infractori sau securiști cine suntem, unde stăm și cum trăim. Până la urmă, nu e obligatoriu să avem cont. Și asta e tot o alegere.
Eu vă zic drept că mi-am făcut în joacă, însă de jucat, nu mă joc. Pe parcurs, am înțeles că Facebook e cât se poate de serios și l-am tratat ca atare. Mi-am bătut capul să-i cunosc opțiunile, ca să le folosesc cum trebuie. Adică în favoarea mea: Facebook e PR la pătrat, cum ar veni, public și privat relations, simultan, dar diferențiat.
Vă spuneam și în Friend request sent că-l folosesc ca să comunic și să fiu la curent cu noutățile din viețile prietenilor mei. Difuzez și eu ce mi se pare important și în funcție de ce punem toți la comun, facebook poate fi interesant sau teribil de plictisitor.
Dar înafară de asta, ce mai este Facebook? Este o modă, o revoluție, o evoluție, este drogul din bucătărie sau un loc de joacă? Este chipul cioplit la care ajungem să ne închinăm? Facebook este pentru fiecare dintre noi ceea ce vrem să fie. Pentru fiecare utilizator este ceea ce putem numi identitate virtuală. Ea poate să coincidă cu identitatea reală, poate avea doar unele elemente comune sau poate fi complet falsă, o compensare a identității reale cu care individul totuși nu se identifică. De asta a și trebuit să moară Bianca, biata de ea…
Vorbind de identitate, nu pot să nu vă spun definiția dată de Claude Dubar: „Identitatea este simultan, rezultatul stabil și provizoriu, individual și colectiv, subiectiv și obiectiv, biografic și structural al diverselor procese de socializare prin care se construiesc indivizii și se definesc instituțiile.” Ce aș putea adăuga?
Aș spune că de multe ori avem impresia că suntem în căutarea propriei identități, însă identitatea este o construcție. După cum știți, în construcția și definirea identității personale, un moment cheie este adolescența, vârsta conflictelor, a contestării, a dilemelor și a marilor întrebări. Am încercat de multe ori să le explic părinților că rebeliunea și dificultățile de comunicare pe care aceștia le întâmpină cu adolescenții se datorează procesului de definire a identității. Aceasta este rezultatul unei duble operații, de diferențiere și de generalizare. Prima urmărește definirea singularității, iar cea de-a doua are ca scop căutarea punctelor comune. Până la adolescență, copilul s-a definit prin identificare cu membrii familiei. Acum are nevoie de diferențiere, iar aceasta se face contestând aspectele care nu i se mai potrivesc. El se apropie în schimb de grupurile de egali căutând să identifice trăsăturile prin care se aseamănă cu ei. Urmând modelul de mai sus, Facebook este un câmp nesfârșit de confruntare cu ceilalți. Sartre spunea că „nu există identitate fără alteritate” și acest spațiu deschis non-stop căutărilor, dezbaterilor și colaborărilor, e locul ideal pentru propria identificare.
Pe Facebook, mai mult ca în viața reală, jonglăm cu schimbarea și stabilitatea, cu elementele pe care alegem să le păstrăm secrete de privirile curioșilor (acea identitate pentru sine) și elementele pe care le difuzăm altora (identitatea pentru ceilalți) prin intermediul setărilor de confidențialitate. Noi decidem ce și cui difuzăm: fotografii, liste de prieteni, posturi, statusuri, share-uri.
Cred că Facebook este un răspuns adaptat la nevoile indivizilor. Un răspuns la sentimentul anonimatului, la lipsa de apartenență, la anomie. Pe Facebook noi facem regulile, suntem autonomi și stăpâni pe timeline, acest „panta rei” aflat permanent în mișcare. Contul de Facebook, spre deosebire de constanța și coerența identității reale, este un spațiu supus schimbării: de stare, de status, de cover foto sau de profil.
Mă întreb unde se poate înscrie Facebook în piramida trebuințelor umane elaborată de Maslow. L-aș încadra în categoria nevoilor de afiliere, în cea de recunoaștere socială și luând în considerare ușurința cu care informațiile sunt difuzate în rețea, am putea spune că răspunde cu succes anumitor nevoi de cunoaștere sau de dezvoltare personală. Sau, ce credeți, exagerez dacă îl plasez chiar la bază alături de nevoile de hrană, apă și de adăpost? Pentru unii s-ar putea să fie valabil…
[poll id=”20″]
Citiţi şi
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Unde se termină iubirea, începe… conviețuirea
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
