Pe Valeriu l-am cunoscut online. Era un tip plăcut, nu încerca să se impună cu orice preţ, ca marea majoritate a bărbaţilor pe care îi cunoscusem. Locuiam în oraşe diferite, la o distanţă destul de mare unul de celălalt. Eram la vârsta la care carierele iau cuvântul înaintea noastră, aşa că nu se punea încă problema unei comutări. A propus un schimb de vizite. Am acceptat.
A venit cu maşina şi, deşi obosit, lăsase loc de umor şi galanterie. Au urmat câteva zile de vis, ne plăcea orice găseam de făcut împreună. Ne potriveam. Timp de un an, ne-am vizitat cât de des ne-au permis de la serviciu, ba cu puţină indulgenţă am avut parte şi de nişte delegaţii.
Toate păreau să se încadreze în Marele Zen Universal. Dar pentru fiecare cuplu există o zi de 13 şi o pisică neagră. Poţi să te trezeşti cu febră şi cu termometrul la subraţ şi să nu bagi în seamă fatidica filă de calendar şi poţi să ai noroc ca altcineva să sară în faţa mâţei, un posibil iubitor de animale de pripas.
Pe la prânz, laptopul scoate un sughiţ, aveam corespondenţă. Eu şi Valeriu ne trimiteam tot felul de SMS-uri şi emailuri, care siropoase, care glumeţe, care disperate. De data asta, fusese în criză de timp sau dăduse ochii cu şeful, la destinatar era un lung şir de doamne şi domnişoare, în timp ce mesajul era personal. Ca orice detectiv amator care găseşte prima picătură de sânge, fac cercetări pe Facebook. Le are pe toate pe lista de prieteni. La vedere, nimic înflăcărat. Economia subterană înflorea. Trimit mesaje să mă vindec şi să avertizez de duplicitate. Primesc o gamă foarte variată de insulte, de unele chiar nu auzisem. Sunt grasă, sunt bătrână, sunt urâtă şi proastă, sunt invidioasă, nu mă îngrijesc, nici de el, mi-e ciudă că i s-a acrit de mine, jinduiesc la fericirea altora (le-am ales pe cele frumoase). Sunt ameninţată cu Poliţia, Salvarea, Pompierii şi Interpolul. Una singură mă bate prieteneşte pe umăr, probabil m-a iubit, dacă a bătut drumul până la mine, dar acum s-a plictisit. Rar mi-a fost dat să văd atâta solidaritate între femei. Votează în unanimitate. Nu mai scăpăm de PSD, e veşnic.
Lui Valeriu îi dau cu şutul în fund tot printr-un email, dar am grijă să trec la destinatare cele mai sexy identităţi de profil pe care le găsesc pe Facebook.
Mă ia prin surprindere cruciada fetelor. Unele mă înjură pentru că, deşi doar o fostă de prin cretacic, încă mă ţin de capul lui. Altele mă iau de-a dreptul la întrebări: dacă mi-a mai scris, dacă mă sună, dacă mă sună în momentul ăsta, căci la el sună ocupat. Una câte una cad de acord că nu vreau decât să le distrug şansa la fericire.
Mă trezesc cu Valeriu la uşă. Sunt împotriva violenţei, nici Dumnezeu nu scoate la vedere parul. Pun totuşi mâna pe un pahar cu apă, îl răcoresc, după care îl trimit s-o mai coafeze o dată pe mă-sa.
Pe Liliana o găsiţi aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Zavaidoc: iubire și muzică în anul 1923. Un roman insolit, semnat de Doina Ruști
Sunt despărțită de o lună, după o relație de patru ani
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
