Vi-l amintiți, CHIBIȚUL? Cei de generația mea (50 plus) când, elevi fiind, se țineau zile de naștere pe-acasă, prin apartamente! Nu existau cluburi și PUB-uri, îți făcea mă-ta chef cu suc, sărățele, sandviciuri, tort cu artificii de la unguri sau sârbi și eventual puțin lichior de ciocolată. Casetă cu ABBA și Bee Gees. Chemai colegi, dansai „la sentiment”, te mai țucai cu terți, apoi erai chemat tu la alții.
Chibițul era mereu prezent, dar la el acasă niciodată nu se făcea chef! Musafir fiind, el nici nu dansa, nici nu se țuca. Ajuns la liceu, fuma mult, pilea pe balcon și, din când în când, scotea o nouă răutate, convins că sparge piața cu inteligența. Se așeza într-un colțișor retras și-o ridiculiza pe mama-gazdă care insista obositor cu „dar luați vă rog și prăjitură, că-i bună!”, ridiculiza cravata colegului echipat “la costum ca un mire” ori fusta prea scurtă a colegei.
Să vedem de ce oare nu ținea niciodată chefuri, chibițul! Fiindcă făcea pe el de frică. Îl domina patologic frica de ridicol, de umilință și de eșec. Nu voia în ruptul capului să se expună tirurilor altui chibiț, nici să se trezească singur că nu-i onorează nimeni invitația. Nu-și asuma nimic. Mai bine fără lumânărici pe tort, fără glorie eternă și fără “La mulți ani cu sănătate” cântat de musafiri, decât teroarea unui risc. Nu mă refer la timizi. Nu. Timizii nu sunt chibiți. Lor nu le place să iasă în față, dar atunci nu ies deloc, nici măcar cu replici acide!
Chibițul este acela care, peste ani, nu va face politică, ci va comenta negativ tot ce-i la putere, fără măcar să conteze cine-i la putere. Niciodată nu-i va vorbi unei săli pline, de la pupitru, demontând “puterea”, ci va continua să arunce mici măgării, iar asta din colțuri întunecate.
Chibițul nu are discurs, are doar replici. El nu spune nimic, el doar răspunde cuiva. Nu face nimic, doar reacționează la ce fac alții, arătând că ar fi făcut-o mai bine. Păi, până și șutul decisiv la unșpe metri, finala Mondialei de fotbal, el îl executa mai bine!
Este acela care-și va sufla damful de bere în ceafa jucătorului de poker la masa verde și se va excita la careul lui de popi servit, dar niciodată nu-și va pune banii la bătaie și nu va risca vreun pot.
El, chibițul adult, va amenda zilnic tot ce-i în jur, dar niciodată nu va depune o notificare autorităților, nu va intra în audiență la cineva cu forță de decizie, nu va scrie petiții, nu va argumenta ca să urnească nițel din ceea ce nu-i place în propria viață.
Tot el, ajuns familist, va fi un soț aparent corect, însă fie cumplit de anost, fie dominator cu pruncii sau muierea slabă de înger. Va bârfi pe rupte ieșirile soților din jur, tânjind pe-ascuns să fi avut și el parte de ceea ce au ei, măcar o clipă!
El nu va îndrăzni să-și satisfacă nici măcar o fantezie! Niciodată. Never. Nici măcar la spartul târgului…
Va muri, chibițându-și din ceruri propria înmormântare, fiindcă mă tem că nici acolo nu va fi el personajul principal!
Pe Otilia o găsiți cu totul aici.
Citiţi şi
Împreună până se va face târziu în noi
Ea ar fi trebuit să vadă, să știe, să mă vadă
Îndrăgostește-te de o femeie care nu are nevoie de tine
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
