Este, mai degrabă, o întrebare retorică. Dar în ultima perioadă nu mă pot abține să nu mă gândesc la asta… Împlinesc 40 de ani peste fix trei luni. Nu sunt nici prima și nici ultima femeie care, în preajma acestei vârste, își pune poate o idee mai multe întrebări decât de obicei, mai cu seamă dacă trece printr-o perioadă critică, așa, ca mine…
Cu o relație pe butuci, cu un corp scăpat de mult de sub control, cu o profesie frumoasă, dar extrem de solicitantă și cu… nimic altceva. Nici măcar copii nu am, deși sunt convinsă că una e să-ți imaginezi cât de frumoasă și de plină ar putea fi viața ta dacă ai fi mamă și alta este s-o trăiești efectiv, cu toate problemele cu care maternitatea vine la pachet. Dar, gata cu supozițiile! Important este să ies din inerție fără să-mi fie teamă de acestă nouă schimbare de prefix și fără să cad pradă prejudecăților. Indiferent de ce vor zice prietenii, familia sau colegii, viața mea e numai una și eu sunt singura care o trăiește cu bune, dar, mai ales, cu rele. Cu acele rele de care tot vreau să scap, eventual, cu ajutorul unei minuni. Dar cum, de obicei, minunile nu sunt prietene bune cu realitatea, poate că acum este momentul să renunț la a visa cai verzi pe pereți și să iau taurul de coarne. Să încep cu ceea ce trebuia să fac de mult: să-i spun și lui ce simt, ce gândesc, să dăm cărțile pe față… ori începem să ne luăm în serios și să ne rezolvăm problemele ori divorțăm. Și la fel de în serios vreau să mă iau și pe mine însămi. Dovada? Setul de gantere pe care mi l-am făcut cadou, în avans, pentru ziua mea. Am de gând să le tocesc de atâta folosit! Și poate chiar o să-mi împlinesc un vis vechi ce dintotdeauna mi s-a părut imposibil – să-mi cumpăr echipament fotbal și să ies pe teren! Adevărul e că, de fapt, nimic nu este imposibil și singura piedică pe bune sunt eu însămi. Întotdeauna m-am îndoit de mine și mi-a fost rușine, teamă sau nici eu nu știu ce să-mi trăiesc viața așa cum voiam. Îmi dau seama că sunt precum un cal care stă resemnat, deși este legat doar de un scaun de… plastic!
Nu, nu este nici târziu și nici imposibil să o iei de la capăt, indiferent de vârstă. Este doar greu, pentru că puterea obișnuinței, inerția și comoditatea sunt mari… De aceea, renunț la vorbe și o să las faptele să vorbească. Ne auzim peste trei luni!
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Unde se termină iubirea, începe… conviețuirea
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
