Am văzut documentarul “The men who built America – America wasn’t discovered. It was built.” Ford, Rockefeller, Carnegie, Morgan, Vanderbilt, numai “bărbați adevărați”. Duri, aprigi, orgolioși, mânați de dorința de putere nemăsurată sau invers, tot aia e, machiavelic inventivi parcă numai pentru a-și strivi fără milă competiția, pe care o urau organic. Dar cu care se și aliau, pe deasupra resentimentelor, când nu era chip altfel ori progresul nu le mai lăsa loc de întors. O lecție? Poate. Pentru cine a crescut într-o societate în care competiția era transmisă prin laptele matern și cultivată apoi prin toate mijloacele. Altfel, recompunerea scurtei, dar intensei istorii a succesului american, rămâne un film de văzut, dar numai după ce ai terminat toate celelalte de pe lista ta de european.
O altă poveste tot despre succes mi-a rămas însă în minte să-i dea de furcă. Un plantator, ca să zic așa, avea grijă de măslini ca de copiii lui – nu le lipsea apa și îngrășământul, cu sfințenie, soarele era de la Dumnezeu. Și ce mândrețe de copaci înalt și bogat încoronați se făcuseră măslinii lui… Doar că treceau anii și măsline, ioc, ulei, ioc. Mirosea a pagubă grea. Nedumerit, cheamă un “doctor” de măslini – ce au, domnule dragă, de nu rodesc, că uite ce bine îi îngrijesc, nimic nu le lipsește. Și doctorul zise: păi, tocmai asta-i problema, că nu le lipsește nimic, de ce s-ar mai osteni să facă ceva? Trebuie tăiați, curățați fără milă, să între lumina soarelui peste tot, nu le mai dai toată ziua apă, îngrășământ, să se descurce, să sufere, să facă măsline! Așa cică ar fi făcut apoi plantatorul și anul următor a avut și măsline și ulei. N-am de unde ști de-i adevărată sau nu povestea, că uleiul de pe masă avea eticheta altui producător și măslinele erau ambalate în pungă de supermarket. Dar probabil că cineva încerca să-mi spună ceva… și eu începusem dintr-odată să mă simt ca un măslin plesnind de sănătate care-a uitat să mai dea roade. Mi-ar prinde bine să aflu de la un specialist în creșterea măslinilor de nu-i cumva o aiureală povestea asta balcanică, să nu-mi mai bat capul. Că cea americană mi-i clară – no guts, no glory! Mulțumesc.
Citiţi şi
Ești gata să devii o super femeie la job? Iată secretul eficienței
Ce fac eu de mult nu se mai numește curaj, ci nebunie
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
