Lara era înăltuţă, atletică (făcuse baschet în liceu), blondă şi tristă! Când îl cunoscuse pe Alexandru tocmai se despărţise de o maimuţă pe care ea o numise “iubit” cam 2 ani, timp în care aflase că încercase să perpetueze specia cam cu toate prietenele ei.
Se îndrăgostiseră fulgerător şi într-o învălmăşeală, de nu mai ştia cine pe cine ceruse în căsătorie, se treziseră înverighetați cu acte în regulă! Aşa şi-au început povestea de iubire. Nu chiar cu dreptul că el şi-a pierdut locul de muncă tocmai când ea aştepta primul copil. Avea dreptate, săracul pământului! Cică şeful lui îl punea să facă tot felul de documente şi rapoarte până n-a mai suportat. I-a pus farfuria de spanac în cap (spanac pe care Lara îl pregătise cu toată dragostea) şi a ieşit din birou fluturând mâinile deasupra capului, zbierând ca un apucat: Într-o zi, o să va milogiţi să vă dau de-o merdenea, sclavilor!!! A venit acasă, unde Lara l-a mângâiat şi l-a înţeles. Ne descurcăm noi, îl alina Lara, ne iubim, o să fie bine!
Alerga despletită, rotundă că o minge de bowling, când la muncă, când la piaţă, căra ca o Fefeleagă modernă. Să facă provizii, să nu-i lipsească lui nimic, şi aşa e deprimat, bietul… pământului. Se bucura mult când îl găsea la meci sau mâncând seminţe cu Pandelică (Pandelică, prietenul lui din copilărie, păreau că fraţii), chiar dacă erau peste tot coji de seminţe şi sticle goale de bere. Erau bărbaţi, ce Dumnezeu, doar n-or să coase goblenuri.
Au trecut lunile, a sosit primul copil. Nu şi-a permis să stea acasă aproape deloc. Alexandru zicea că merge la interviuri, dar nu-i convenea mai nimic. Ba prea puţini bani, ba că şeful se uita ba de sus, ba de jos, ba că nu-i place munca fizică, ba aia psihică, ba că-i ia familia ăluia care a inventat cuvântul ăsta. Pe Lara nu o deranja munca fizică, mai ales că avea nevoie să prindă puţină putere, se simţea ca o găină beată. Poate de la naştere sau poate pentru că în concediu renovase toată casă, arătând şi simţindu-se ca o balenă eşuată, în timp ce Alexandru era în Deltă, cu Pandelică. Că doar în perioada aia crapul mușca sau trăgea, sau un detaliu d’ăsta pescăresc pe care ea îl uitase. Oricum, începuse să meargă la sală şi să se îndoape cu suplimente ca să se mai pună pe picioare. Se consultase cu un instructor tinerel în care avea încredere şi care o şi plăcea tare. Tare, puţin cam prea “tare”, gândi Lara în timp ce roșea jenată de imaginile care-i veniră în minte.
Începuse chiar să fie mai conturată, părea şi mai înaltă. A fugit bucuroasă la Alex: ei, ce zici, cum arăt? El se scărpină gânditor în claia de par negru, din care căzură câteva coji de seminţe şi un colţ de eticheta de Bergenbier. Aaaaa, nu erai blondă şi înainte?? Nu, stai, aaaa.. ai haine noi? Aaaaa… şi-şi pierdu ideea, dacă avusese vreodată vreuna, şi focusul. La capitolul asta nu stătuse bine niciodată. Se uita la ea precum curca-n lemne, nedumerit şi vag dezorientat. Ea zâmbea jenată. Nu prea mai avusese mintea la haine în ultima vreme, nu că ar fi scos-o banii afară din casă în şuturi. Poate de-asta nici lui nu-i mai străluceau ochii ca pe vremuri când venea acasă. Acum, îl găsea uitându-se la Capatos, mormăind furios uite-le şi pe ştoarfele astea(!!), dar fără să ridice ochii spre ea şi fără să schimbe canalul. Se apuca tăcută să strângă cutiile de pizza în timp ce Alex o admonesta: Laro, fată, ai mâncat sticlă? Dă-te, n-o vezi pă zdreanța aia cum dansează? Pfffff, ce panaramă! Alexandru, de ce nu schimbi pe altceva? Ceeee ??!! nooooo, că vreau să văd până unde merge, zicea el extrăgându-şi de sub fund două capace de la o marca de bere pe care o băuse săptămâna trecută.
Cel mai tare, el , îi lipsea seara, când se băga în pat lângă copil. El spunea că-l scoală noaptea şi că preferă să doarmă prost, pe canapea, decât şi mai prost, cu ea. Adormea zâmbind, gândindu-se că au timp să-şi revină, doar se iubesc. O să fie bine, cumva o să fie. Se trezea transpirată după ce visa că nişte asistente TV îi călăresc bărbatul pe-o canapea înflorată cu un nume halucinant: Happylica! Doamne apară şi păzeşte, mă bolânzesc, se gândea Lara, făcându-şi semnul crucii cu limba-n gură, deşi realiza că e un demers cretin, care nu folosea la nimic.
În următoarele săptămâni află că e iar borţoasă. ‘Tu-i grijania ei de întâmplare! se surprinse Lara şuierând printre dinţi ca un camionagiu, şocată de nedelicateţea expresiei. Pfff… hormonu’ bate neuronu’, se strâmbă Lara nemulţumită. Totuşi, cum se poate? Nu se mai iubise cu Alex de când acesta îşi luase viza de flotant pe canapea. Fusese totuşi o seară. Adormise copilul, Alex îl condusese cam pe șapte cărări pe Pandelică până la lift. Acum îşi amintea: ea aplecată, dereticând în cămară, Alex prinzând-o de mijloc şi bolborosind ceva ce credea el că e o poezie de împerechere cam deşucheată fă, Laro, mai suntem şi noi romantici?, în timp ce o îndesa cu capul în câteva borcane de zacuscă. Hmmmm, atunci trebuie să fi fost. Simţea cum valuri de turbare îi scutură trupul. Hormonii, suplimentele, trecutul şi viitorul îi invadară creierii, întunecându-i raţiunea. Această situaţie trebuie să se schimbe, îşi spuse Lara, făcându-şi în minte câteva calcule care-i dădură cu virgulă.
Se adună, cu ultima urmă de raţiune rămasă, făcu un duș fără să se gândească la nimic şi merse în pat cu un rictus şi o sticlire nesănătoasă în privire. Pentru prima dată, după multe nopţi, nimeni nu călărea pe nimeni pe nicio canapea cu nume ridicol. Se trezi mai îmbărbătată ca niciodată. Bău în treacăt trei căni de cafea şi câteva guri dintr-o poșircă pe care o ţinea Alexandru ascunsă (credea el), pentru a-şi face curaj şi ieşi pe uşă. Nu înainte de-a arunca o ultimă privire nostalgică la ceea ce avea să fie… viitoarea ei fostă viaţă.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
