Se pare că în comuna constănțeană Peștera s-a deschis, acum vreo 8 ani, un portal între dimensiuni, vreo gaură de vierme sau s-a resetat, la nivel galactic, ceva, pentru că, de atunci, la conducerea acestei comune a ajuns, ca primar, un extraterestru periculos, domnul Valentin Vrabie.
Astfel, spre deosebire de toate celelalte comune românești, în care se fac trotuare în câmp, se pun borduri până la terminarea construirii vilei primarului sau măcar se lasă neasfaltate ulițele, psihopatul dobrogean s-a apucat să rușineze consătenii cu tot felul de chestii dubioase – de la salubritate gratis, apă curentă la un preț de un leu pe metru cub, până la asfaltări terminate în trei zile, amenajări de parc și altele asemănătoare de natură a face pe bieții oameni să creadă că au fost, peste noapte, teleportați, fără consimțământ, în Elveția.
Mai mult, bestia se pare că intenționează să bage gaze, să tragă canalizare și să asfalteze toată localitatea de parcă ar fi pe târla lui tac-su și nu într-un județ înnobilat de oameni ca Mazăre sau Nicușor Constantinescu.
Oamenii comunei se uită nedumeriți la felinarele aprinse toată noaptea, la stratul de ciment interpus între tălpile lor și glia strămoșească, la ciudații care vin zi de zi să strângă peturile și suspină după o viață normală, ca a celorlalți locuitori ai României rurale.
În plus, ca o dovadă a originii extraterestre și probabil non-umanoidă a protagonistului tuturor acestor abuzuri, primarul nu numai că nu a cerut să fie numit baron al comunei ci, se pare, va renunța să mai candideze pe viitor la această funcție, rușinat de ceea ce, într-o păsărească de neînțeles numește „Puteam face mai mult”.
Oameni serioși din partide serioase sunt îngrijorați de genul acesta de excese și pregătesc se pare un plan coerent de măsuri pentru ca, după ieșirea susnumitei comune de sub atracția perfidă a misterioasei creaturi, să restabilească cu maxim de eficiență normalitatea în comună, de-ar fi să crape asfaltul în exces, țevile de canalizare și conductele de gaz cu mâna lor.
Este, ce-i drept, o minimă decență pe care o așteptăm din partea politicienilor noștri.
Citiţi şi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.