Exodul anesteziștilor

Citesc două știri care aparent nu au o legătura una cu cealaltă.

În Iași, în buricul târgului, un medic anestezist aflat într-o stație de autobuz a fost luat la bătaie de un boxer, enervat, pe bună dreptate, de faptul că medicul, vorbind la telefon, a lâncezit prea mult în fața jeepanului pe care sportivul dorea să îl parcheze.

Un astfel de afront trece adesea nesancționat prin Strasbourg, Luxemburg, Bruxelles, Paris sau alte comunități de molâi, dar nu a putut trece nepedepsit corespunzător în dulcele târg moldovean unde un om în căutarea parcării pe un trotuar de trecători primește, dacă le are cu croșeul, respectul cuvenit.

Întrucât anesteziștii nu au nici joc de picioare, nici eschive și nici nu știu să lupte cu garda ridicată, domnul doctor a fost făcut destul de repede knock out, viața lui nesănătoasă fiind vinovată pentru oasele mai fragile ale feței, care în proces au fost zdrobite.

Învingătorul a obținut ceea ce își dorea – locul de parcare, respectul străzii și, se pare, o oarecare liniște ulterioară, poliția locală neputând elucida cazul și vinovățiile în suficientă măsură cât să-l, doamne ferește, aresteze.

Și sincer să fiu, de ce ar face-o?

Ar fi fost chiar deplasat, tânărul urmând să își achiziționeze la oficiul stării civile, la câteva zile de la incident, un sparring partner pe viață și poate, cu ajutorul celui de sus, să facă copii sănătoși și cu pumnul tare, necesari perpetuării tradițiilor locale..

Șpăgarul își revine și el, încet încet, lăsând-o mai moale o perioadă cu mestecatul și pare ușor desfigurat, dar, probabil, va fi pe viitor mai rapid în mișcări când vreun interlop i-o cere locul de pe trotuar.

Cumva medicul totuși mai mormăie printre aparate și tije despre faptul că cele întâmplate sunt inacceptabile și că, de fapt, tânărul însurățel ar trebui băgat la pușcărie. Și trage concluzii destul de nedrepte despre tipul de țară în care s-a născut.

Minte de medic, ce să-i faci.

În altă regiune a patriei, tot despre anesteziști.

După cum se știe, în România, când nu primesc câte o corecție pe stradă de la vreun interlop bătăuș greu de arestat de poliție și de condamnat de justiție, anesteziștii trăiesc ca în sânul lui Avram.

Viață ușoară, har domnului, 15 lei pe oră, nemaivorbind de cartofii din gardă, și practic mai nimic de făcut, minus, desigur, prezervarea vieții concetățenilor în timpul operațiilor.

Ca urmare a acestei opulențe și a binefacerilor societății, mulți dintre ei tind să plece spre locuri mai bune, cum nu pare a fi spitalui de Pediatrie din Ploiești din care ultimul anestezist tocmai a plecat, precum un Ichtiozaur extins.

Deși probabil că anestezia poate fi obținută și prin lovire în cap, bătăușul ieșean fiind un bun, deși încă nerafinat exemplu, se pare că acest exod al ATIștilor va rezulta în închiderea spitalului, care spital oricum nu folosea decât câtorva oameni mai fragili, dar nu și sportivilor locali, prioritari în ochii consiliului județean, pentru a căror pregătire, metabolism și voioșie primăria locală găsește salarii de peste 10 000 de lei lunar pentru preparatori, medici, antrenori și admiratori.

Pentru că motto-ul politicienilor ploieșteni este ”mens sano in corpore sano” și ”Luptă, luptă CSM”, nu cine știe ce moliciuni de extracție ghandiană despre atenuarea durerilor altora, fie ei răzgâiații mici și bolnăvicioși târâți de părinții ipohondri la porțile spitalului de Pediatrie local.

O zi normală în România – medici care pleacă, spitale care se închid, medici care sunt bătuți pe stradă, poliție și justiție europene, politicieni conștienți și cetățeni care, ca să reziste, ar trebui să se apuce și ei de box.