În sala de așteptare albă, aseptică, dar, primitoare, degajând un aer de familiaritate, pacienții stau cuminți pe scaune și așteaptă ca numele fiecăruia, rostit de asistentă, să răsune clar între pereții noi. Majoritatea își face de lucru cu telefonul, mai degrabă un pretext, pentru că nimeni nu este suficient de relaxat cât să-și poată anula realitatea imediată în favoarea celei virtuale. Aceștia sunt pacienții de la radiologie. Dar, ca peste tot la medic, într-o sală de așteptare la orice specialitate, încordarea plutește în aer și nimeni nu i se poate opune… Ba da, există o excepție. Copiii.
Cu fiul meu de mână, nimerisem, din greșeală, aici. O asistentă tânără, în drumul ei între cabinete, citindu-mi probabil în ochi întrebările încă nepuse, m-a întrebat dacă mă poate ajuta. Trebuia să-i fac celui mic o tomografie computerizată și cumva agitația și emoția îmi încețoșaseră spiritul de orientare. Când ești tu, adultul, pacientul, ești neliniștit, desigur, când vii la clinică, dar atunci când e vorba de copilul tău lucrurile se schimbă radical. Neliniștea freamătă a panică. Așa sunt toți părinții, așa eram și eu.
Am ajuns și în sala de așteptare corectă. Zumzetul copiilor, prea mici să înțeleagă până la capăt semnificația prezenței noastre acolo sau poate prea înțelepți pentru a împrumuta groaza ascunsă dibaci în sufletul părinților, mi-a indus instantaneu o stare de bine. Vorbeau, legau prietenii, se mutau de colo, colo, își împărtășeau întâmplări, povești, păreri despre ultimele jocuri… Și mai era și Victor. Timid emoționat până peste poate, zâmbind larg, în ciuda evidentelor probleme de vorbire, orientare și echilibru. Văzând jocul fiului meu, i-a semnalat entuziasmat tatălui că vrea să-l vadă de aproape și l-am invitat să stea lângă fiul meu. Nu e uimitor cum copiii nu văd aparențele și se duc direct la esență? Nu e uimitor cum copiii, cel puțin la vârste preșcolare, nu țin cont decât de bucuria lor, de lucrurile pe care și le pot împărtăși și de șansa de a petrece timpul jucând-se și descoperindu-se unul pe altul?
„Cum te cheamă, prietene?” i s-a adresat Luca, fiul meu.
Victor a tresărit. Tatăl lui ne-a răspuns în locul său și apoi i-a confirmat că se poate împrieteni cu fiul meu, căci Victor era nehotărât, schimbând des locul. Până la urmă, convins de părinte, de privirile mele umede și de insistența cu care Luca îi arăta să stea lângă el, s-a apropiat curios.
În câteva minute, lui Luca nu-i mai tăcea gura, explicându-i pe larg lui Victor jocul, de parcă s-ar fi cunoscut de-o viață. Iar acesta, încântat, îndrepta timid degetele către butoanele colorate, dar se oprea mereu la jumătatea drumului. Tatăl său, mereu în gardă, învățat de societate că un copil cu nevoi speciale în primul rând îi deranjează pe ceilalți, îl sfătuia bând, să nu pună mâna. Dar copiii urmează alte reguli, pe ei nu-i interesează fățărnicia adulților și, până nu reușesc aceștia „să-i educe”, au alt adevăr. Așa că, Luca, văzând tentativele nereușite ale lui Victor de a apăsa măcar pe unul dintre butoane, de dragul de a se implica în joc, chiar dacă fără noimă pentru funcționarea acestuia, firesc, i-a luat degetul și, cu o mișcare sigură, i l-a așezat pe butonul respectiv, apăsându-l împreună.
Victor a izbucnit în urale incoerente, vesel, triumfător, în timp ce tatăl lui și cu mine, ne-am întors discret privirile, pentru a usca rapid lacrimile nechemate.
Am mai stat câteva minute până când i-a venit rândul lui Victor. Deși acesta nu a reușit să articuleze nici măcar un cuvânt, pentru el și Luca, nu a contat.
„La revedere, prietene, o să te mai văd?” a întrebat Luca încrezător, în timp ce Victor îi făcea cu mâna… Iar eu mă gândesc că da, chiar ar trebui… Și m-am dus după ei să cer un număr de telefon.
Citiţi şi
Christian Dior și WC-ul din fundul curții – Eleganța vieții pe trepte de contrast
Fata de zăpadă (poveste de dragoste cu final fericit)
5 jocuri de iarnă pentru copii benefice și pentru adulți
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
