Am terminat de curând cartea lui Fitzgerald despre perioada în care lucra ca scenarist la Hollywood, Povestiri cu Pat Hobby. Căutând una, alta despre perioada respectivă (acţiunea are loc spre sfârşitul erei filmului mut şi începutul erei filmului vorbit hollywoodian) am descoperit ceva ce îmi atrăsese atenţia mai demult, dar uitasem – The flapper girls. O traducere aproximativă ar fi codanele, fetişcanele.
Acele doamne şi domnişoare care intrigau prin tunsoarea lor, îmbrăcămintea lor (în mare parte copii ale modelelor create de Coco Chanel) şi mai ales prin comportamentul lor, multe dintre ele, actriţe în filme mute. Erau (sau voiau să dea impresia că sunt) libertine în gesturi şi în limbaj. De altfel, foloseau un slang din care multe expresii s-au păstrat până azi (verificaţi aici).
Moda flapper a apărut la începutul anilor ’20. Domnişoarele flapper erau fumătoare, participau la petreceri rău famate (aşa zisele petreceri de pipăială) şi cel mai mare păcat al lor era că se întâlneau cu oricine şi beau alcool (ceea ce în perioada prohibiţiei era destul de grav). Ce să mai, societatea ultraconservatoare de atunci le privea pe aceste fetişcane aşa cum sunt privite acum aşa zisele piţipoance. Nu iau apărarea nimănui şi nici nu acuz pe nimeni, poate e o coincidenţă, dar mi se pare că azi, oameni din mediul rural, politicieni şi intelectuali, deopotrivă, avem cu toţii o singură problemă arzătoare – cine cum se îmbracă, ce vorbeşte şi ce bea, în loc să ne vedem de ale noastre.
Să revin însă la Fitzgerald, pentru că el era unul dintre cei mai îndârjiţi admiratori ai curentului flapper. A scris despre el, a trăit exact acel gen de viaţă şi cu acel gen de oameni. Mai mult decât atât, soţia lui – Zelda, a fost una dintre cele mai cunoscute flapper girls din SUA din acea perioadă.
O altă reprezentantă a curentului e sex-simbolul aceloraşi ani – Clara Bow (cu roluri în 46 de filme mute şi 11 vorbite). Ea şi colega sa, Helen Kane, o altă astfel de fetişcană, au fost modele pentru caricaturistul Max Fleischer care a realizat unul dintre cele mai sexy personaje de desen animat – Betty Boop.
O altă actriţă la fel de renumită în acea perioadă, Joan Crawford, una dintre preferatele mele atunci când vine vorba de citate, amuzante şi directe. Şi are o puzderie de astfel de declaraţii care în acea perioadă erau extrem de controversate, ca de exemplu: Am nevoie de sex pentru un ten curat, dar prefer să o fac din dragoste sau Nu ies din casă dacă nu arăt ca Joan Crawford – starul de cinema, dacă vrei să vezi o femeie obişnuită ieşi pe stradă şi găseşte una.
A fost căsătorită de patru ori, ultima dată cu Alfred Steel, preşedintele companiei Coca-Cola, pentru care a realizat reclame în 1955. Când Steel a murit în 1959, Crawford i-a luat locul la conducerea companiei, de unde avea să demisioneze în 1973.
Cea care a şocat însă cel mai tare societatea americană din acea perioadă a fost actriţa/modelul/dansatoarea Louise Brooks. Aceasta recunoscuse că e bisexuală şi a povestit despre o noapte de pasiune petrecută alături de Greta Garbo. Tot ea a recunoscut cu altă ocazie că a petrecut câteva nopţi alături de Charlie Chaplin şi o altă pereche într-un hotel luxos. De altfel era recunoscută pentru excese pentru că declarase într-un interviu că-i place să bea şi să facă sex.
Odată cu prăbuşirea Wall Street-ului şi recesiunea, curentul flapper a ajuns la un sfârşit, cu toate că devenise deja extrem de popular. În sărăcia care se instaurase în anii ’30, lumea nu mai avea nici timp şi nici mijloacele necesare pentru hedonismul de care se făcea vinovat acest curent.
La noi, există o singură aşa zis reprezentantă a curentului readus în atenţie azi – Iulia Albu/creatoare de modă/model. Nu ştiu ce înseamnă pentru acest stil cu adevărat (sunt multe presupuneri cum că nu are habar), însă din câte am auzit-o eu vorbind până acum prin interviuri (ce-i drept destul de rar) mi se pare unul dintre puţinele personaje coerente ale showbizului. Şi oricum mă bucur că mai sunt şi oameni cu abordări diferite de veşnicele şi plictisitoarele deja ţinute corecte de pe la noi.
Citiţi şi
Juliette Binoche – Coco Chanel în “The New Look”
Coco Chanel despre Christian Dior, răutăcisme de altădată
Fiecare bărbat are nevoie de o amantă!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
