Astăzi, Europa suflă–n tort. Unul maaare, cu multe lumânări şi blaturi, din care şi România a copt unul că, mde, nu se cădea să nu serbăm bucata noatră de europenizare. Sau de civilizaţie?
Deja ciocnim a cincea şampanie de când suntem şi noi printre oamenii cu stare ai Europei şi am început să număr câştigurile.
Da, circulăm liber prin ţările surori întru europenizare, avem joburi la Strasburg şi Bruxelles, deci e bine, ne-am făcut cunoscuţi şi la Luxemburg şi peste tot, avem şi europarlamentari (nu râdeţi, că vi-i arăt pe listă), ne cheltuim banii prin hipermarketuri aduse de perspectiva unei pieţe mai largi, mergem cu Inter-Regio şi facem summituri. Copiii au plecat la şcoli înalte, sunt priviţi bine (halal părinţii lor!), ne alintăm cu city-breakuri la Viena sau Praga (o fugă în week-end, că de aia muncim la multinaţionale) şi arborăm steaguri albastre la sindrofii. Nu-i rău, dar oare chiar am înţeles noi lecţia asta a europenizării, a civilizaţiei?
Mulţi români încă au rămas cu ciubotele la barieră. În timp ce concernele străine se bat să aducă tot felul de centrale pe biomasă ori de cogenerare, noi încă mai facem focul cu tizic. Dacă nu aţi găsit cuvântul în dicţionar vă spun eu ce este — un combustibil bio (adică bălegar uscat); se foloseşte în multe sate, dar nu vă dau nume. Dar chestia asta cu bio totuşi e bună că uite aşa lumea nu râde de chirpicii noştri, ba chiar ne invidiază pentru că sunt ecologici, sănătoşi şi fără chimicale. Doar cu nitraţi şi niscai îngrăşăminte de pe timpurile în care mai aveam ceva agricultură. În rest, apă, paie şi lut.
Noroc de europeni că ne-au adus aminte de produsele tradiţionale că în ultima vreme prea ne puţea brânza de burduf şi strâmbam din nas la slănină. Nu dădea bine să spunem că ne place magiunul de prune, iar borşul de cartofi, iahnia de fasole şi varza erau mult prea proletare. Wurstul era mai gustos decât orice cârnat usturoiat, iar rachiul era doar pentru ţărani.
Străinii ne–au adus cu picioarele pe pământ şi ne–au arătat la ce suntem buni, dar noi tot nu înţelegem. Nu pricepem ce bucătari de soi am fi, dacă am lăsa fiţele deoparte, dar asta-i altă poveste.
Ziceam de Europa şi de sacul ei plin cu daruri. Da, au fost multe, scump plătite, dar multe au meritat. Câştigul nu este neapărat în portofele, ci în viziune. Ne-au deschis ochii, dar noi nu am învăţat încă să privim. Dar cine ştie? Poate anul viitor, când vom tăia din nou din tortul Europei vom reuşi să înfulecăm o bucată mai mare din felie. Numai că trebuie să avem grijă la blat, să nu-l facem din nou din mălai, că iarăşi ne va scrâşni tărâţa printre dinţi şi ne vom plânge că n-am avut noroc! La mulţi ani, Europa!
Citiţi şi
UMOR! Lucruri care sunt diferite în Europa (după americani)
Ideea din măruntaiele Rusiei. De unde încep crimele
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
