Problema noastră e că ne credem eterni. Tu, eu, cei de lângă noi… noi.
Noi…
Dacă ar fi existat un „noi”, cred că am fi fost cei mai frumoși.
Dar nu ne-ai dat timp. Mie, ţie… nouă.
Nu ți-am cerut altceva decât cel mai important lucru: timpul. Nu ți-am cerut, ca altele, atenție sau cadouri, nu ți-am cerut să-mi dai raportul, nu ți-am cerut să faci patul, nici măcar nu ți-am cerut să mă iubești sau să ai răbdare.
Ți-am cerut timp. Timp în care să mă cunoști, să mă vezi, să mă vrei, să mă iubești, timp în care să mă asculți. Timp în care tu și eu am fi putut deveni noi.
Și noi am fi fost frumoși. Simpli, niciodată. Pentru că suntem mult prea extravaganţi ca să fim simpli vreodată.
Mi-aș fi dorit să-mi dai timp să te simt cum aș fi vrut, să îmi dai timp să te iubesc și nu doar să mă îndrăgostesc de tine. Timp în care să-ți povestesc despre mine și să te mint cu niște chestii mici pe care tu, în timp, le-ai fi considerat adorabile. Lucruri mărunte ca secretul prăjiturii care ți-a plăcut ție cel mai tare sau modul în care-ți fac masaj. Minciunile mici despre prietenele mele pe care încerc să le acopăr când fac vreo boacănă.
Aș fi iubit timpul pe care ni l-ai fi acordat nouă în timp ce râdeam în fața unui ecran de cinema când te hrăneam cu floricele ca pe un copil pentru că știu că nu-ți plac „dragălelile”; timp pe care să-l fi petrecut în bucătăria aia mică în care am fi discutat despre atâtea și în care am fi fumat ca turcii, muncind la proiecte împreună; aș fi iubit timpul pe care l-ai fi petrecut lângă mine, sărutându-mă sau jucându-te cu mine, alintându-mă pentru că știi că-mi place să mă alint și sunt pisicoasă.
Dar… n-ai avut timp… nici măcar nu-ți ceream să fiu o prioritate în viața ta, pentru că înțelegeam că au mai fost și altele înaintea mea… dar dacă mi-ai fi dat timp… Dragostea pe care ți-aș fi dat-o nu era o prioritate, aveai altele de făcut.
Zâmbeam, să știi. Zâmbeam când te vedeam crescând sub ochii mei și nu îți dai seama cât creșteai În ochii mei.
Nu mai am timp acum. Aș vrea. Aș vrea atât de tare să am timp să mai stau cu tine la un pahar de vin care se transformă într-o sticlă, cât mi-aș dori să am timp să mă uite Dumnezeu cu tine de vorbă.
Și nu-ți port pică. Pentru că știu că lururile frumoase nu cer atenție și timp îți faci dacă vrei să îți faci.
Nu sunt eu EA.
Deși am încercat, să știi. Nu mi-a fost greu deloc. Am știut că vrei să fii cu o femeie care spune: „Ai grijă de tine”; „Dă-mi mesaj când ajungi acasă, te rog”; „Sunt mândră de tine”; „De abia aștept să te vad”; „Mai tare”. Și pe astea le ziceam, nu că voiam bifez, îmi venea ușor să le fac. Le făceam de drag.
Zâmbesc și-ți mulțumesc. Pentru că în timpul scurt pe care mi l-ai dat, am învățat cum trebuie să se poarte un bărbat cu mine. Pentru că mi-ai spus că merit mai mult. Pentru că o secundă m-ai făcut să mă simt specială.
Guest post by Andra Chirnogeanu
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
