Şi eu mă întreb cum e posibil să dispară fără urmă. Dar e posibil. În urmă cu trei ani, după ce ne mutaserăm împreună, la nici două săptămâni el se logodea (cu inel şi tam-tam) cu altcineva. Explicaţia lui: „Dar m-am îndrăgostit, ce vrei acum?”. Era femeia vieţii lui, aşa cum îmi spusese şi mie că sunt. M-am îmbolnăvit, mi-a trecut.
A revenit în vara asta. Se despărţise de ea şi avea nevoie de consolare. Am stat departe, deoparte, până în seara în care ne-am plimbat pe jos prin tot oraşul şi am vorbit, şi-am râs, şi a fost bine. Ne-am revăzut peste câteva zile, a fost la fel. „Cu tine sunt eu însumi, mă simt bine”. Bine. A dispărut apoi fără urmă timp de patru luni, pentru a reveni cu un mesaj în care îmi spunea că e timpul ca acum să facă şi el eforturi pentru mine. L-am crezut. M-a chemat la el, mi-a luat bilet de avion, m-am dus. Între timp, s-a reîmpăcat cu ea. L-a sunat în timp ce plecam de la aeroport acasă… „Nu îi răspund, sunt cu tine”. Au fost trei zile de vis – în care ştiam că totul e fals, dar mi-am permis să cred că nu ar fi aşa. În seara în care trebuia să plec, mi-a spus că nu mă mai lasă să o fac. Dar m-a lăsat. M-a dus la aeroport, „să îmi spui când ajungi, indiferent de oră”. I-am spus. Evident, nu a răspuns. Îmi spusese că în următorul weekend urma să meargă la ea pentru o discuţie lămuritoare. Desigur, mi-a descris-o în termeni deloc flatanţi, „o femeie imatură şi o piţi”. Pe mine mă caracterizează „inteligenţa”, vai, şi sunt „perfectă”, prea mult pentru el. Clasic.
Am făcut câteva fotografii în apartamentul în care ştiam că nu mă voi mai întoarce. Nu mă uit la ele.
I-am scris, nu l-am sunat. I-am spus că nu mă voi reîntoarce vreodată, nu îl voi mai căuta, din partea mea e liber. I-am dorit să fie fericit. Chiar îi doresc să fie. N-o să spun că mă mai mir de atitudinea lui sau că mai cred în vorbele frumoase ori că nu ştiam că aşa va fi. De data asta, ştiam. De ce unii oameni procedează ca el sau ca prietena ta? El ştia că veneam după un divorţ greu, că nu mai credeam în bărbaţi şi că ultimul lucru de care aveam nevoie era un bărbat care să se poarte astfel, ştiind că îl iubeam. Ştia, dar nu a contat.
Cum sunt eu acum? Nu ştiu. Evit bărbaţii. Încerc să văd dincolo de ei. Nu îi consider „porci” în masă, dar mă bucur de alte lucruri din viaţă. Am 40 de ani şi eu. Nu ştiu dacă voi mai întâlni pe cineva, nu ştiu dacă o să mai am resurse să îl primesc în suflet, aşa cum ar merita. Poate că da, poate că nu. Merg înainte, nu ştiu spre ce, mă bucur de alte lucruri, muncesc, îmi spun că poate mâine voi fi singură şi trebuie să îmi asigur tot ce voi avea nevoie. Nu sunt tristă. Conduc sute de kilometri cu muzica suficient de tare, astfel încât să nu aud ce gândesc, socializez, fac planuri, vreau să ajung în Islanda, în Japonia, în Brazilia, am treabă. Nu cred că dacă aş merge la curve asta ar rezolva ceva. Când eram măritată cu un soţ care mă înşela, mi-am spus că îl pot înşela şi eu. Era uşor. Dar am realizat că asta nu ar schimba realitatea acelui moment într-una mai bună. Aş fi plonjat într-o chestie obscură, mizerabilă, care m-ar fi făcut să mă simt şi mai nefericită.
Desigur că situaţia ta e alta acum. Se spune că timpul vindecă. Nu ştiu dacă e aşa, dar poate să atenueze durerea şi dezamăgirea. Se mai spune că ceea ce nu te omoară te face mai puternic. Asta nu e adevărat. Devii mai blazat, mai cinic, mai fără suflet şi fără entuziasm. Uneori, chiar mori pe dinăuntru, fără să ştii. Aşa că îţi doresc să treci peste perioada asta fără să „mori”, astfel încât să te mai bucuri că te trezeşti dimineaţa şi să mai găseşti sens în viaţa de zi cu zi. Dacă terapia cu curve ajută, mergi. Mai rău decât te simţi acum (sau te-ai simţit), nu are cum să îţi fie.
Comentariul lui O.L la acest articol.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
