Astăzi scriu despre tine, despre mine, despre noi…
Dar cu ce ar trebui să încep?
Poate cu faptul că relaţia noastră nu este una morală, cinstită, liberă, ci din contră. Este o relaţie condamnabilă. O relaţie ce nu ar fi trebuit să existe nicicând. Dar oare inima are astfel de filtre? De multe ori m-am întrebat ce aş face dacă aş avea puterea să dau timpul înapoi… Mi-aş mai permite oare să mă îndrăgostesc încă o dată de tine sau aş face în aşa fel încât să nu exişti în viaţa mea? Nici acum nu ştiu…
Sigur că relaţia noastră îmi cauzeză o suferinţă teribilă, de aceea am şi ajuns să îmi pun o astfel de întrebare, dar aş putea oare să renunţ la acestă iubire, chiar şi întorcându-mă în timp? Mi-e teamă că nu. Mi-e teamă că şi dacă aş avea această putere… tot aş face aceeaşi greşeală. M-aş îndrăgosti de tine iar, şi iar, şi iar… la nesfârşit. Şi atunci… ce rost mai are această întrebare ?
De fel, nu îmi stă în fire să renunţ la oameni, iar fiecare plecare a unui om drag mă face să sufăr, dar în ceea ce te priveşte… ştiu cu siguranţă că oricât m-aş împotrivi… într-o zi va trebui să te las să pleci. Sau, mai bine zis… să mă las să plec. Urăsc să îmi amintesc faptul că noi doi nu avem un viitor împreună, oricât de tare mi-aş dori eu asta. Urăsc să îmi amintesc faptul că niciodată nu mă voi trezi lângă tine, sărutându-te în loc de „bună dimineaţa” . Aş putea să scriu o întreagă carte cu toate lucrurile pe care le urăsc din cauza absenţei tale, dar cred că cel mai important lucru pe care îl urăsc este acela că trebuie să te împarţi între mine şi ea, iar eu sunt doar… cealaltă. Cea care primeşte mult prea puţin, cea care contează mult prea puţin, cea ale cărei nevoi valorează mult prea puţin…
Eu sunt doar amanta ta. Femeia pe care toată lumea o judecă, fără să ştie, de fapt, care este adevărul. Nu încerc să mă victimizez. Nu am nevoie de asta. Doar că… sunt sătulă că se aruncă pietre din stânga şi din dreapta asupra noastră. Sigur că fiecare poveste este diferită şi fiecare amantă este diferită, aşa că voi vorbi doar despre mine.
Nu am vrut niciodată să mă îndrăgostesc de tine, dar a existat ceva mult mai puternic decât mine care m-a împins să mă las în voia acestei iubiri interzise. Aş fi putut să mă opresc, dar ceva nu m-a lăsat. Probabil şi faptul că nu eram conştientă cu adevărat în ce mă bag şi de ce mă aşteaptă. O copilă naivă, inocentă, dornică de afecţiune şi uşor de prostit. Ce să mai… eram ideală. Am căzut foarte uşor în plasa ta. Ai ştiut cum să îmi vorbeşti, cum să mă cucereşti… ai luat totul pas cu pas, cu multă răbdare. Probabil ai avut un plan bine pus la punct, nu-i aşa?
Dar ce mai contează trecutul? Important este ceea ce se întâmplă în prezent. Sunt împărţită în două. Între iubirea şi ura mea pentru tine. Da… sentimente contradictorii. Ciudat, nu? Cum poţi să iubeşti şi să urăşti un om în acelaşi timp? Ei bine… eu mi-am dovedit că se poate.
Te iubesc. Te iubesc pentru felul în care m-ai făcut să mă simt în acele momente când eram atât de neajutorată. Simplul tău mod de a mă strânge de mână m-a făcut să mă simt protejată, în siguranţă. Te iubesc pentru toate momentele în care ai fost alături de mine atunci când am avut cea mai mare nevoie. Te iubesc pentru că ai cel mai frumos zâmbet din lume. Cel de care m-am şi îndrăgostit, de fapt, şi te iubesc pentru fiecare moment în care mi-l oferi. Te iubesc pentru că ai cei mai frumoşi ochi şi pentru că strălucesc atât de tare atunci când mă privesc. Te iubesc pentru fiecare moment în care mă strângi în braţe, locul meu preferat din întreaga lume. Te iubesc pentru că îmi acorzi din timpul tău, pentru că îmi suporţi toate crizele de gelozie şi nu numai, pentru că ai răbdare cu mine, pentru că încerci să schimbi unele lucruri doar ca să mă mulţumeşti pe mine… Te iubesc pentru tot ceea ce însemni tu.
Şi te urăsc…
Te urăsc pentru că nu eşti doar al meu. Te urăsc pentru toate minciunile pe care mi le-ai spus. Te urăsc pentru că nu ne eşti loial niciuneia dintre noi. Te urăsc pentru că ne minţi pe amândouă. Te urăsc pentru că mă vrei doar pentru că sunt ceva nou. Te urăsc pentru fiecare lacrimă pe care am vărsat-o din cauza ta. Te urăsc pentru toată durerea pe care mi-o provoci. Te urăsc pentru fiecare moment în care mi te imaginez lângă ea. Te urăsc pentru că nu pot renunţa la tine.
Şi, mai presus de toate, te urăsc pentru că te iubesc.
Ce te faci atunci când eşti prins între iubire şi ură?
Guest post by Ella
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Prostia omenească și prostia românească
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.