Această poveste scurtă mi-a fost istorisită de un șaman, undeva, adânc, în jungla amazoniană, la o conversație dintr-o dimineață cristalină, limpede, de după o noapte de ploaie torențială, în fața unei cești de ceai de scorțișoară.
Jungla luase foc. Într-un tărâm al apei, în care plouă de două ori pe zi, copacii se aprind de la trăsnete și se stârnesc incendii în care ard marii arbori.
La un asemenea incendiu violent, animalele au început să fugă pentru a-și salva viața în fața flăcărilor care mistuiau tot. Singura care nu fugea era pasărea colibri: se ducea la Amazon, lua apă în cioculeț atât cât putea și apoi zbura deasupra celui mai înalt copac în flăcări, unde turna cele câteva picături pe care le cărase și apoi se reîntorcea la apă ca să mai aducă puțină și să toarne din nou peste foc.
Ceas Cartier Panthères et Colibri
Jaguarul, siderat, se uită la colibri: ”Ce faci, măi, ești nebună? O să îți ardă aripile și o să mori, vino, să fugim, hai să ne salvăm!”.
Pasărea colibri se uită foarte liniștită la jaguarul care se agita în culmea paroxismului, ridică privirea și spune: ”Eu mi-am făcut treaba.”
Știu că în România nu trăiesc în sălbăticie aceste păsări minunate, dar, dacă ne uităm adânc, adânc și liniștit în inimă, acolo, fiecare dintre noi are o pasăre colibri.
Pe Andreea o găsiți și aici.
Citiţi şi
UMOR! Lucruri care sunt diferite în Europa (după americani)
Ce fac eu de mult nu se mai numește curaj, ci nebunie
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
