Ne-a rămas de la cetățeanul turmentat al lui Nenea Iancu întrebarea care nu mai trece: eu cu cine votez?
În “O scrisoare pierdută”, Caragiale a scris tot ce se poate omenește scrie despre politicienii români, dar și despre alegătorii români.
Acel “Eu cu cine votez?” nu e doar confuzie față de jocul măștilor practicat de politicieni. E și perversitate (care anunță subdezvoltare): „Eu cu cine votez?” înseamnă și altceva. Ce? Înseamnă și: „Mie cine îmi dă mai mult”?
Între timp, cetățeanul turmentat s-a degradat. A ajuns la nivelul la care e foarte mulțumit dacă e furat ca în codru, dar i se aruncă și lui un coltuc de pâine.
Cu cine votăm, așadar? E mai ușor să vedem cu cine nu ar trebui să votăm.
Iată: cu cine nu și-a făcut școala cinstit. Cu cine nu e educat. Cu cine e nesimțit. Cu cine e demagog. Cu cine e papagal (fii vocea, nu ecoul!). Cu cine nu-și poate justifica averea. Cu cine s-a anturat cu hoții. Cu cine chelnărește permanent doar proștii s(t)atului. Cu cine e incapabil de viziune compatibilă cu mileniul prezent. Cu cine nu își înțelege timpurile. Cu cine vrea să ne țină în lumea triburilor, a clanurilor, în (cel mult) pre-feudalism, dacă nu în comuna primitivă. Cu cine e ticălos, meschin, josnic, tâmpit. Cu cine e cinic. Cu cine nu are realizări profesionale dincolo de proptelele din politică și securitate.
Cu cine votăm? Cu aceia/acela/aceea/acelea care au demonstrat în toată cariera lor publică elementarul: că le pasă de comunitate, că le pasă de societate, că știu, pot și vor să servească binele public. Că nu sunt în căutare de averi, privilegii și scurtături pentru ei și clica/neamul lor. Cu aceia care sunt cinstiți, își pot justifica banii din conturi, nu și-au trucat educația și, în cazul ideal, și-au desăvârșit devenirea. Sunt oameni întregi. Nu doar carcase bune de umplut cu șpagă, obiecte și uneltiri revanșarde.
Cu cei care nu s-au înconjurat de lachei, de slugi, de incompetenți, de hoți mai mici, dar cu aspirații să ajungă hoți mari. Cu cei pe care publicațiile devenite câinele de companie ale politicienilor nu îi ling de dimineață până seara. Dacă e limba moderatorului elicopter la dindărătul candidatului – acolo nu e nici jurnalism, nici cinste, nici interes public. Cu cine nu e slujit de acești oxiuri ai democrației.
Îți trebuie discernământ să alegi binele de rău, îți trebuie rezerve de răbdare pentru a te implica civic, pentru a-ți păsa de strada ta, de orașul tău, de comunitatea ta, de țara ta. Să facă bale la gură urlând România! poate și ultimul parazit. Să trândăvească pe cârca mitologiei naționale poate și o nulitate vocală.
Eu cu cine votez? Cu oameni care, dacă nu îmi stârnesc admirația, măcar nu îmi stârnesc scârba. Nu cu lichelele, nu cu prietenii/slugile interlopilor, cu cine a demonstrat o minimă competență, nu cu cei care nu sunt la pușcărie doar pentru că în România nu există justiție.
Nu e greu. Dar pentru asta trebuie să fii autonom, dacă ești vasal pe feuda unui pungaș trebuie să nu mai accepți condiția de om privat de libertate interioară. Sclavii nu aleg. Deși singura lor alegere morală și rațională este să-și rupă lanțurile.
Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Jurnal de Arizona: Dragă singurătate
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
