Când ai 20 de ani, vrei ceva, dar nu știi ce. Mai crești și, pe măsură ce trece timpul, afli ce vrei, dar nu totdeauna ceea ce vrei poate fi şi obținut. Unele dorințe rămân în eter și se transformă în visuri. Şi apoi te întrebi toată viața “ce-ar fi fost dacă?”.
Eram între două relații şi între două vârste. Aveam o prietenă mai în vârstă decât mine, care avea la rândul ei un băiat mai tânăr decât mine. Ne-am cunoscut, ne-am tachinat de câte ori ne-am văzut, ne-am tratat prietenește unul pe celălalt. Eu abia mă despărţisem de fostul meu iubit, iar el avea o relație stabilă, care urma să se transforme în curând într-o căsnicie. Nu m-am gândit la el niciodată altfel decât ca la un prieten. Până într-o zi în care mi-a făcut o vizită, m-a luat în brațe și m-a sărutat.
Au trecut niște ani de atunci și totuși sărutul acela e încă viu pe buzele mele. Nu știu ce reacție am avut, nu știu ce a văzut el în ochii mei, nu știu dacă ceea ce am văzut eu în ochii lui era real sau am visat, dar lucrurile s-au oprit aici. Erau prea complicate pentru mine. Cum aș fi putut începe o relație cu acest bărbat? Aveam o grămadă de argumente contra: era mai tânăr decât mine, era ca și însurat; cum urma să mă uit eu în ochii mamei lui, care îmi era prietenă, să-i spun că am o relație cu fiul ei? Cum să îmi clădesc fericirea pe nefericirea acelei femei care își făcea planuri de nuntă?
Am considerat totul o rătăcire de moment, am pus-o pe seama vulnerabilității mele, am încercat să cred că el doar a încercat să mă trezească din adormirea afectivă ce a urmat despărțirii de fostul iubit. Mi-am impus să nu dau prea multă atenție întâmplării respective și am închis amintirea aceea într-un loc adânc și întunecat.
Și uite așa a trecut timpul, el s-a însurat și ne-am limitat amândoi la telefoanele cu felicitări de Crăciun, Paște, și zilele noastre de naștere. M-am căsătorit și eu și am încercat să construiesc o relație cu soțul meu. Nu știu în ce măsură am reușit, pentru că am plecat amândoi de la o idee greșită. Soțul meu a considerat că dacă nu mai avem 16 ani, nu mai avem nevoie de iubire, ci doar trebuie să intrăm în rândul lumii. Iar eu am crezut că e doar timid și nu știe cum să-și manifeste iubirea, dar că îl voi învăța eu – eternul orgoliu feminin. Din păcate, timpul trece pentru toți și nu iartă pe nimeni. Şi ajungi să te întrebi ce-ai făcut cu viața ta? Unde ai greșit? Mai poți îndrepta ceva? Mai ai putere s-o iei de la început? Ești prea bătrână să îți dorești să te simți iubită?
Citiţi şi Îl iubeam, mama ei de viaţă!
Și când eram mai adâncită în gânduri, de ziua mea (că atunci și de revelion simțim cu toții mai acut trecerea timpului) primesc un mesaj de la el, deși mă sunase să-mi facă urările obișnuite de ziua mea. Şi se deschide cutia Pandorei! Şi spune tot ce a rămas nespus. Deși am încercat din răsputeri să nu răspund provocării, până la urmă ceea ce era închis în acel loc adânc și întunecat a ieșit cu putere la suprafaţă, trântind ușa, provocând incendii și pârjolind totul. Dar ce poţi face? Poți să te întrebi de ce n-ai avut curaj să dai deoparte toate prejudecățile, să trăiești clipa, să nu te intereseze de toți cei din jur. Poți să te întrebi cum ar fi fost să te simți iubită şi importantă, în loc să trăiești cu cineva în casă ca și cum aţi fi doi chiriaşi? Poți să te întrebi cum ar fi fost să mergeți în locuri pe care amândoi vă doriţi să le vedeți, dar el nu poate pentru că soția nu vrea, iar tu nu poți pentru că soțul tău nu vrea.
Poți să te întrebi doar “ce-ar fi fost dacă?”.
Guest post by Anonimă
Și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
