Turcia nu este un mare bazar. Și nici un loc de vizitat în excursii organizate cu pachetul all-inclusive. E un loc al contrastelor surprinzătoare ce poate oferi experiențe autentice, dacă ești dispus să îți deschizi ochii, mintea și sufletul și gata să experimentezi. Cu această convingere mi-am luat rucsacul în spate și m-am urcat în avion.
Am aterizat în Istanbul și de acolo am luat metroul spre autogară, să prind autocarul ce avea să mă ducă la Altinoluk, o staţiune mică la malul mării Egee, pe coasta vestică a Turciei. Un drum de 5-6 ore, așa cum reieșea din documentarea online, care s-a transformat într-o călătorie de 12. Încă din autogară eşti prins în aglomeraţia sufocantă și începi să înțelegi conflictul cultural în care se zbate acest popor prins ca într-o capcană între modern și tradiție. Bărbați în costume, femei îmbrăcate office, unele cu voal, altele fără, alături de o puzderie de copii și sacoșe pline cu te miri ce: de la materiale, mâncare, haine, oale până la găini ieșind din plasa de rafie.
Un pachet de țigări (fumat pe lângă autocar, în mers) și, șapte ore mai târziu, mă aflam pe bac, traversând Dardanele, admirând răsăritul și sorbind ceai negru printr-o bucățică de zahăr. În Altinoluk am ajuns aproape de prânz, însetată, nedormită, visând la primul duș și prima bere. Gazdele mele, însă, aveau reședința pe… plajă. Adică un cort mare, compartimentat în cameră de zi și cameră de dormit, cu plaja drept sală de mese și marea drept cea mai mare sală baie. Îmi dorisem o experiență autentică, nu? Întreaga plajă era ocupată de astfel de corturi, cu rufe atârnate la soare, mese și scaune, acestea fiind casele de vacanță pentru turcii de rând care își petreceau în această stare boemă câte doua-trei săptămâni din vară.
Cum dușul ieșise din plan, iar berea mi-a fost refuzată politicos pe motiv de Ramadan (începea postul și magazinele deja goliseră stocurile), am făcut o lungă baie în mare și apoi m-am așezat la masă: măsline aromate, brânză, roșii și lipie, alături de un ceai fierbinte. Chiar și peste patruzeci de grade, în cort butelia funcționa, iar ceremonia ceaiului era respectată întocmai de către mama gazdelor mele.
De la malul mării, în doar o oră, am ajuns la muntele Ida. De fapt, mai mult un deal mic și extrem de uscat, dar unde turcii vin pentru weekend-uri cu cortul, se adăpostesc de căldură şi fac grătare în locuri special amenajate :). După un picnic improvizat și cea mai gustoasă salată de vinete, în stil turcesc, am plecat să vizităm stațiunea, mult mai puțin opulentă decât surorile comerciale Antalya sau Kusadasi, dar mult mai atrăgătoare. Pe faleza înaltă am întâlnit numai siluete acoperite de voaluri întunecate de sub care ieșeau brățări masive, cercei de aur, iar în urma lor, aerul se înmiresma cu cele mai fine parfumuri. Nu mirosea a kebab, ci a cardamon, tarabele erau pline cu fistic, migdale și mirodenii colorate, iar la terase, ceaiul şi narghileaua tradiţionala pereche. Valurile de turiști lipseau cu desăvârșire, în schimb se auzeau valurile mării și râsetele copiilor ce se jucau printre mese. Timpul s-a oprit în loc la ora rugăciunii, iar aproape de miezul nopții stațiunea s-a golit.
Dacă după prima vacanță în Turcia am rămas cu un gust amar de comercial şi kitsch zgomotos, călătoria şi cele trei zile în Altinoluk mi-au oferit o faţă minunată – un colţ de ţară plin de contradicții savuroase și cu un aer spiritual neașteptat. Şi aşa am mai învăţat o dată că, dacă te încumeţi să ocoleşti capcanele turistice, răsplata sunt cele mai frumoase amintiri. Pentru că în astfel de locuri, oamenii, obiceiurile lor, până şi răsăritul de soare ori marea sunt, pur şi simplu, altfel.
Citiţi şi
Andaluzia. Sufletul geometric al Spaniei
Singurul 1 Mai de care îmi amintesc
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
