#GoEast
E prima oară când traversez Europa de la Vest la Est cu mașina, în prag de sărbători. Stranietatea unui astfel de drum vorbește și ea despre cei 30 de ani care au trecut de la ridicarea Cortinei de Fier.
Pe sensul de mers spre Est, pe A1, e o coloană neîntreruptă de mașini, de pe la Frankfurt până la Arad, cred. Pentru fiecare mașină care merge spre Vest sunt cel puțin zece care se îndreaptă spre Est. Milioane de români, cehi, slovaci, polonezi, bulgari, croați, unguri sunt pe drumul ăsta pe care îl parcurg, aproape ritualic, de Crăciun și de Paști.
Esticii se întorc la casele lor, iar aglomerația, cerul gri și ploaia care nu se mai oprește dau drumului valențele unui “El Camino” parcurs nu pe jos, ci neapărat cu mașina. O mașină care-i adesea un pic mai scumpă decât era necesar dar care la noi, în Est, încă reprezintă dovada că gata!, ai ieșit din foame, nu mai ești sărac.
Esticii se întorc acasă de Crăciun obosiți după încă un an în care și-au promis, probabil, că ăsta e ultimul înainte de întoarcerea definitivă și realizând, probabil, că nici de data asta nu va fi așa.
Esticii se întorc acasă, iar acest convoi în care călătorim de ieri îmi pare o retragere controlată a unui râu în matca sa. Un râu care va sta domolit în albia lui câteva zile, până când iar se va umfla și iar va inunda Vestul, imediat după Anul Nou. De 30 de ani e tot așa.
Guest post by Sanda Nicola
Citiţi şi
Spiridușul din bradul de Crăciun
România eternă și deloc fascinantă. Cum se încheie războiul proștilor cu lumea
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
