Te văd așa frumoasă cum ești și știu că el îți este alături. Sunt convins că, de aici, pot auzi râsetele lui Radu și ale Alexandrei și că ochii lor albaștri scrutează orizontul știind că îi privesc de pe un norișor.
Deși nu ți-am spus niciodată, regretul cu care am plecat este lipsa de curaj… Iartă-mă, dragostea mea, pentru că te-am iubit nu cum ai fi meritat, ci cum m-am priceput, iar priceperea mea a fost o bâlbâială plină de frici, prejudecăți și frustrări.
Acum îți stă pe buze „Nu contează!”. Ba contează. Cine știe dacă vom avea „o altă viață” în care sufletele noastre să se regăsească și să-și trăiască iubirea.
Chiar și atunci când nu vorbeam sau anii treceau peste mine cu tine, îți simțeam iubirea. Era precum un înger care veghea asupra mea; știam și când vorbeai cu Dumnezeu despre mine. Simțeam. Simpla ta apariție în gândurile mele transforma totul în jurul meu.
Iubito, m-am mințit atât, încât am ajuns să și cred. Iartă-mă! Te-am judecat prin prisma vârstei. Mi-ai arătat și am înțeles prea târziu că vârsta nu îți definește maturitatea.
M-ai făcut să înțeleg că timpul este un concept inventat de oameni, că nu este ceva imposibil sau ireversibil în afară de moarte (ce ironie, nu?!).
Împreună am fost nebuni, frenetici în a ne poseda reciproc, asimilând fiecare particulă a sufletului și a trupului celuilalt, dar fără a putea aduce simțirea noastră în realitatea tuturor.
Au fost momente de exasperare, de adevărată tortură… și tu simțeai simbiotic durerile mele din piept. Trăiam când erai cu mine și în restul timpului supraviețuiam.
Ești scrisoarea pe care Dumnezeu mi-a trimis-o în care, la P.S., mi-a scris că peste adevăr este doar iubirea.
Într-adevăr, nefericirea mea a fost teama de a fi iubit de tine… pentru că știam că nu merit asta.
Deși, există o gelozie constantă, sunt fericit și nu îmi mai este frică de moarte. Atât tu cât și copiii noștri sunteți iubiți și protejați… te iubește așa cum mi-aș fi dorit să o fac eu și te va face fericită.
Nu a existat bătaie a inimii mele fără ecoul numelui tău în pieptul meu.
Dragostea mea, eu te-am învățat să trăiești, tu m-ai învățat să mor, aducând soarele în viața mea și ai făcut lumea mai bună doar făcând parte din ea.
Cu nesfârșită iubire,
A.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
6 semne că relația se apropie de sfârșit
Despre bărbați, cu luciditate: ce a mai rămas din promisiunea unei relații
Andropauza (menopauza masculină)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
