Sute de detalii, aparent banale, te fac să poți intra în mecanismul intim al oamenilor, dacă știi să descifrezi și ești atent. Tu însuți poți fi dezvelit de crusta protectoare, dacă cineva își pune mintea să te analizeze din gesturi sau reacții.
Unele reguli sunt simple, altele grele, altele pot deveni capcane. Jocul psihologic al sufletelor, al creierelor, este unul fascinant.
Cum conduce mașina, vorbește enorm despre interlocutor. Cum în oraș, printre claxoane și semafoare, cum la drum lung. Cum depășește, cum suportă la PECO băgatul altuia în față.
Cum răspunde la un telefon disconfortant, de față cu tine. Câte bijuterii poartă ea, cum reacționează ea la o glumă ușor nepiperată. Cum toarnă el vinul în pahar, ce face dacă e contrazis pe teme politice. Cum și cât povestește despre sine, la prima întâlnire. Și ea și el… Cât este el de punctual. Dar ea? Cât de evident lasă ea să se vadă că s-a echipat trei ore, ca să apară la întâlnire. Dar el? Cât se aruncă ei, care abia s-au cunoscut, în a vorbi de rău persoane absente, lângă care au avut istorii lungi sau grele. Ea te contrazice? Insistă pe aceeași idee deși i-ai argumentat logic contrariul? Încearcă măcar să-ți asculte argumentele până la capăt? Când revine pe subiect, a schimbat ceva din discurs, sau repetă aceeași idee cu aceleași cuvinte?
Toate aceste semnale subliminale alcătuiesc, ca un laser, schema primară a celui din fața ta.
Le constați intuitiv, sau ai mai citit despre, dar îndeobște suntem tentați să le ignorăm. Nu-i bine. Dacă ceva nu ți-a plăcut din prima, greu vei schimba. Iar gândul că ai putea să schimbi un alt om decât pe tine, este pagubă curată!
Să le supralicităm, semnalele subliminale sau evidente, e și mai rău.
Nu întotdeauna șosetele lui albe la costum negru ar trebui să scoată total din competiție bărbatul care s-a apropiat fin de tine. Șosete mai poți schimba, dar vorbitul despre sine, trei ore fără pauză, niciodată!
Un bărbat important IMPORTANT în viața mea, rebusist fanatic. Rebus, nu integrame. Și atâta amar de vreme nu mi-a dat de gândit de ce revistele cu rebusurile lui sunt mereu închise, având careurile neterminate.
După ani, când deja îl cunoșteam peste limita decenței, am înțeles că îl tenta să descifreze doar liniile de bază, cele mai grele, suficiente ca să încheie apoi careul. Dacă vrea. Nu-l ducea până la capăt, faza a doua devenea rutină și n-ar mai fi fost pentru el. Îl încheia doar în cap, apoi trecea la altă provocare. Întorcea pagina. Era genul excitat mai ales de competiția cu sine, fără nevoia să o și dovedească public și fără nevoia aplauzelor sociale.
Rebusurile lui rămâneau mereu neîncheiate EXPLICIT, el completa doar primele două treimi mai grele, cele de subjugat. Apoi le termina în gând, fiindcă devenea prea simplu. Sau trecea la a inventa o definiție mai bună decât cele mai bune.
Iar mie… mi-au trebuit ceva decenii să-mi arunc un ochi ADEVĂRAT peste careurile lui, puse pe caloriferul din baie și semicompletate neglijent cu pixul!
Pe Otilia o găsiți cu totul aici.
Dar și aici. 🙂
Citiţi şi
Bijuteriile de aur: o istorie de fascinație și putere
Un bărbat care poartă bijuterii e mai puțin bărbat? Nicidecum!
Ne plac bijuteriile și asta e!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
