… ne întreabă zâmbind un chelner norvegian la hotelul din Bergen, unde eram cazaţi. Surprinşi, râdem mânzeşte şi întrebăm temători “Mai ştiţi şi alte cuvinte în româneşte?”. Nu mai ştie, dar are un şef de sală care este român şi probabil că asta este gluma casei. Răsuflăm uşuraţi, povestim şi altor colegi de grup păţania şi începem să vorbim despre diverse. Un medic deapănă o amintire de-a lui și cu termeni de specialitate. Alt chelner, de data asta părând originar de prin ţările arabe, ascultă interesat, după care ne spune că a înţeles aproape tot. Făcuse medicina pe la noi. 🙂
A doua zi de dimineață, altă chelneriță ne abordează nerăbdătoare, spunându-se cât îi este de dor de România, dar că n-ar părăsi (încă) Norvegia, care-i e dragă. E tare mandră că hotelul ei este în cursa pentru “cel mai bun hotel din Norvegia”. Zâmbim, este atât de evident că-i e dor de casă și că vorbind cu noi își reîncarcă bateriile. Același lucru se întâmplă și cu alți români întâlniți acolo. Unul e șofer, câștigă patru mii de euro, în coroane norvegiene, evident. Ceea ce nu-i rău deloc, chiar dacă stă în Oslo, unul dintre cele mai scumpe orașe de pe glob. Și totusi nu a reușit să-și convingă soția să vină în Oslo, așa că se duce el acasă în fiecare lună să o vadă. Remarcabil!
Însă cel mai impresionant român din Norvegiaa fost un tânăr masterand care avea două job-uri ca să-și poată plăti studiile în drept internațional. L-am întâlnit lucrând la un hotel destul de luxos de lângă cascada Voringfoss, unde a luat de unul singur comenzile și a încasat banii pentru prânzul unui intreg autocar cu români! Tot el gătise și cea mai bună supă de somon pe care am mâncat-o vreodată, un somon cu legume plus clătite delicioase (făcusem comanda telefonic cu o zi înainte). Cam piperate ca preț, dar ce nu e așa în Norvegia? Seara, tânărul mergea și lucra în construcții până târziu, ca să își implinească visul de a studia la universitatea dorită. Impresionant!
De ce m-au marcat toate acestea? Vizitam Scandinavia pentru că de mult timp visam la ea ca la o viitoare potențială casă, așa încât era, inconștient poate, o vizită de informare. Aveam antenuțele deschise să simt unde m-aș putea stabili, dacă aș pleca din țară. Trebuie să recunosc că am rămas pe gânduri. Românii pe care i-am întâlnit își puneau toată speranța în plecarea de-acasă. Luptau să răzbească, făcând de multe ori altă muncă decât cea pentru care se pregătiseră în țară. Dar continuau s-o facă fără ezitare. Alți prieteni de-ai mei din Scandinavia par extrem de mulțumiți de ceea ce denumim generic “civilizația nordică”, de mentalitatea de acolo, de sistemul educațional pe care sunt fericiți să îl ofere copiilor lor, cu orice sacrificii.
Nu vreau să provoc dezbateri despre sistemele economice sau educaționale nordice. M-aș lovi, cred, de vechile preconcepții: “Cineee, mă, socialiștii aia?”, “Care socialiști, dom’le, că ăia au reușit să nu intre în criză și să se îndepărteze de modelul suedez clasic, depășind ineficiența democrațiilor corporatiste”. Deh, e lungă dezbaterea, abruptă, dar și strugurii, acri. Și cei nordici, și cei de peste ocean…
Însă probabil că ai noștri tineri nu se încurcă în dezbateri ideologice sterile și au curajul de a experimenta pe viu celebra mentalitate nordică, lipsa de birocrație (sau cantitatea ei substanțial redusă), integrarea destul de rapidă a celor care chiar vor sa muncească şi mai ales respectul pentru munca bine făcută, oricare ar fi ea. Am câteva exemple, unul chiar al unei extraordinare mame singure, cu 2 copii, care a plecat în Danemarca pentru un nou început. Face o muncă sub pregatirea ei din țară, dar primește mai mult respect pentru munca ei acolo decât pentru cea de profesor de dinainte. Acum îmi pare chiar împlinită, fericită că este ajutată să își educe copiii într-o altă paradigmă de gândire, mai realistă și, pe alocuri, mai creativă.
Cu siguranță voi fi asaltată și cu contra-exemple. 🙂 Și totuși nu mă pot opri să nu mă gândesc la replica chelnerului norvegian: “Ești nebun? Ce dracu faci aici?”. Oriunde ar fi acel “aici”…
Citiţi şi
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
