Sunt cu tine …în gândul dulce ce sculptează zâmbetul, încântat de parfumul floral, precum şi de cel vanilat. Neuronii fac conexiuni fără să-mi ceară acordul. Sunt virusat. Sunt drogat. Sunt beat. Sau poate sunt tranchilizat. Dar sunt bine! Sunt foarte bine!
Nu este sadism. Eu consider că avem nevoie să simţim intens. Aşa cum inspiri cu poftă parfumul unei flori, aşa cum măreşti volumul când asculţi o melodie ce-ţi place, aşa cum priveşti îndelung un curcubeu, aşa cum închizi ochii să te bucuri de savoarea unei prăjuturi, avem nevoie să ne bucurăm şi sufletul.
Cred că am avut norocul să întâlnesc sclipirile unei minţi care mi-a invitat provocator gândurile la dans.
Liniştea mea …era pe undeva prin preajmă. Era lipită de mine şi părea ceva firesc să coexistăm ca siamezii. Unde o fi acum ? O strig, o caut, întind mâinile să se prindă din nou de ele. Liniştea mea incoloră, inodoră, insipidă, depersonalizată este geloasă. M-a părăsit din gelozie. Am îndrăznit să o ignor pentru cineva de vis şi totuşi real. O înţeleg. Cred că oricine o poate înţelege. Tu să fii ea, liniştea mea, cum te-ai simţi când eu aş alege să simt îmbrăţişarea, să adulmec parfumul, să privesc sclipiri verzi, să gust flămând sărutul savuros? Nu ai pleca de lângă mine? Nu ai cere pădurii culoare? Nu ai implora florile să-ţi împrumute puţin nectar parfumat? Nu ai ruga căpşunii să-ţi dăruiască sărutul lor? Liniştea mea este plecată. Dar când va găsi ce-i trebuie să mă recucerească, va veni înapoi. Va veni să se lupte cu cineva de vis şi totuşi real ….
Tu eşti… minunea mea de vis şi totuşi reală.
Mă simt foarte bine când mă gândesc cu drag şi cu dor la tine, când ştiu că suntem bine, deşi deocamdată departe.
Este cumplit când nu-mi zăresc steaua! Atât de mult timp am trăit cu speranţa că o voi găsi. Ştiam că există şi depăşeam zi după zi căutând-o. Credeam că voi avea linişte când va fi să o aflu. Nimic mai greşit! Am dat de ea, dar o vreau doar pentru mine pentru că o iubesc şi mă împlineşte. Este rostul meu, este ţelul meu, direcţia, sensul, nordul meu. Este steaua mea şi nu vreau niciun nor între noi! Mă voi lupta cu negura, cu ploaia şi cu viscolul. Voi fi prieten cu soarele, luna şi vântul şi îmi voi croi mereu drum către Steaua mea!
Nu-mi permit să te pierd! Nu-mi voi rata existenţa!
Sunt cu tine în gânduri, în vise, în suflet, în planuri, în tot ce ne înconjoară zi şi noapte.
Imaginea zâmbetului tău mă însoţeşte permanent, parfumul de primăvară ce se desprinde de pe pielea-ţi catifelată mă vrăjeşte la fiecare adiere de vânt, buzele îmi sunt flămânde după gustul sărutului tău savuros, mâinile te caută mereu tânjind după atingerea degetelor delicate.
Sunt cu tine pentru că mă completezi, mă inspiri, mă uimeşti, mă motivezi, mă inciţi, mă amuzi, mă faci să simt că trăiesc!
Sunt cu tine pentru că te iubesc!
Eşti muza mea, copila mea, femeia mea, iubita mea!
Casa noastră miroase a tine, ecoul râsului tău încă răsună în camere, perna păstrează forma capului tău frumos ca de păpuşă, urmele paşilor tăi încă se mai disting pe gresie. Ating prosopul care ţi-a mângâiat trupul, rup o bucăţică de ciocolată de lângă cea mâncată de tine în fugă, mă scufund în aşternutul cald şi închid ochii. Acum eşti cu mine. Miroase a tine. Vreau să te visez pentru că nu te-am sărutat destul. Nici măcar nu ţi-am spus că te iubesc.
Mesajele mele vin liniştite, se aşează tăcute la rând în căsuţa electronică şi aşteaptă să binevoiesc a le căuta. Nu primesc vreun semnal să mă înștiințeze pe telefon că cineva a avut ceva să-mi scrie.
Răspunsul tău a venit altfel. M-a strigat. L-am auzit cu inima. L-am găsit şi l-am primit cu drag la câteva secunde după ce mi l-ai trimis. Ne-am sincronizat sufletele. Sunt norocos şi mândru că te iubesc!
În jocurile copilăriei, atunci când eram întrebat care este mâncarea mea preferată, răspundeam fără să clipesc: „salată de icre!”.
Am plecat de acasă, am lăsat în urmă anii fără griji, am cunoscut locuri, oameni, parfumuri şi gusturi. Întâlnirile cu salata de icre îmi provocau întotdeauna nostalgii legate de prima dragoste culinară. Le priveam frumos ornate, uneori chiar colorate şi mă revedeam copil, în diverse ipostaze, împreună cu mama, autoarea salatelor de atunci. Muşcam din felie cu dorinţa de a regăsi bucuria gustului ce mă fermecase. N-am reuşit! Ani mulţi am avut aceeaşi dezamăgire, care-mi spulbera visul copilăriei ce încerca să se înfiripe. Am ajuns chiar să cred că eram prea naiv să mă bucur de un gust banal.
Viaţa este însă plină de surprize. O întâmplare aparent măruntă îţi poate însenina ziua sau chiar viaţa. Totul s-a schimbat în percepţia mea de adult, atunci când ai venit cu icrele preparate de mânuţele tale. Parcă aşteptasem o viaţă confirmarea că nu fusesem păcălit sau că nu mă minţisem. Mi-ai adus copilăria în faţa ochilor, iar prin papilele gustative, m-ai transpus în jocurile cu micii poznaşi care mă întrebau mai departe: „dar fructul preferat?”.
„Căpşună!”… răspundeam şi nu ştiam atunci că buzele tale îmi vor întregi visul copilăriei.
Ce legături astrale s-au produs? Ce stele au sclipit în Univers şi ţi-au spus despre grișul cu dulceaţă de vişine?
În grădina bunicii erau cinci vişini tineri şi foarte încărcaţi cu fructe. Îmi amintesc cum mă căţărăm în ei şi mâncam câte puteam. Mâncam cu plăcere şi cleiul de pe coaja vişinilor. Bunica mă ruga să îi adun şi ei câteva. Adunam, dar mă plictiseam repede să pun vişine în găleata agăţată de crengi cu un cârlig de metal şi plecam la joacă. Aduna ea. De acolo se năşteau tarta cu vişine şi dulceaţa, făcute de ea. Borcanele călătoreau în cămara mamei şi iarna se aşezau în bolul cu griș, sub forma unei fețe zâmbitoare, cu păr şi cercei sau a unui bărbat cu barbă şi mustaţă. Ce nu făcea mama să mă vadă mâncând?! Puneam borcanul alături şi mai îmbogăţeam transportul către gură cu câte o vișină dulce.
Cum faci că îmi descoperi slăbiciuni de care chiar şi eu uitasem? Cine te-a trimis la mine să-mi scoţi sufletul din hibernare? Mă provoci să mă redescopăr. Bine faci, pentru că îmi place şi sunt mândru de ce regăsesc! Ai meritul de a scoate din mine tot ce am mai bun şi vreau să îţi ofer totul, bucurându-ne împreună.
…Îmi pare rău!
Ajutorul meu de la distanţă s-a dovedit insuficient şi ineficient. Atât am putut. Atât pot. Nu mă pot ajuta, nu pot să ne ajut pe noi. Singur pot fi puternic. Împreună, puterea noastră nu funcţionează doar cu aportul meu.
Îmi pare rău! Alegi să capitulezi. Nu te condamn. Lumea este plină de oameni care renunţă. Eu sunt unul dintre ei. Am renunţat ani de zile la fericirea mea. Acum credeam că am găsit-o. Îţi mulţumesc pentru că m-ai ispitit să visez!
Renunţi. O să îţi fie bine. Încet, vei găsi o linie de plutire, un echilibru, o linişte. Eu le cunosc. Sunt bune! Aşa trăiesc foarte mulţi oameni. Majoritatea. Şi chiar sunt nişte norocoşi. Ei dorm bine, fără vise. Eu deja visam la mai mult. La mult mai mult.
Dar ştii ceva?! Eu voi visa mai departe. Îţi mulţumesc pentru că m-ai călăuzit în visul meu! N-am să mă opresc. Ştiu că pot.
Un cititor care a dorit să rămână anonim
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Fata de zăpadă (poveste de dragoste cu final fericit)
Atenție la clișeele „corecte politic” care manipulează votul!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
