Problema cu inteligența, în mediul cultural românesc, este că ea este concepută cel mai frecvent autonom și nu ca suport al unor virtuți și înzestrări. Ori inteligența nu se poate manifesta prin opoziție cu bunătatea, empatia, bunul simț sau frumusețea. Există o formă de inteligență în spatele oricărei calități și performanțe umane, după cum există multă prostie în orice lipsă. Un prost nu poate fi fermecător, e inexpresiv, tălâmb. Urâțenia e, cel mai adesea, produsul unui tip de autosuficiență și zgârcenie interioară sau de pasivitate a gândirii. În plan estetic, prostia se manifestă ca vulgaritate, ca imitație a unor modele care sunt, în esență, artificializări și falsificări ale naturii și experienței umane. Prostia estetică e tentația de a capta în propriul areal expresiv aceste simulacre de frumusețe. E gustul pentru limbajul de lemn și pentru metaforele-loc comun, e reticență față de tot ce e original și autentic. Pe scurt, în orice domeniu, prostia e lipsă de discernământ. Un prost nu poate fi nici măcar senzual, pentru că senzualitatea presupune un antrenament lucid al simțurilor și un grad de rafinament.
În cultura locală, acestă distincție (uneori chiar categorică) trasată între inteligență și sensibilitate pare a fi un corolar fără trapă de evadare.
Un om inteligent nu poate fi o brută. Capacitatea de a iubi și de a ierta sunt inteligență. Puterea de a-ți depăși frustrările, de a-ți îmblânzi dorințele, de a-ți tempera reacțiile critice e inteligență pură. Un prost nu poate fi sensibil, căci sensibiltatea presupune foarte multe: un soi de luciditate și acuratețe a simțurilor, adecvare la situații, intuiția unor limite care trebuiesc respectate, autocenzură, simț al diferenței, altruism. Să te comporți ca un om sensibil presupune mai multe înzestrări decât simpla rezolvare a unor probleme de logică: sunt mai multe funcții psihice implicate și procese de gândire care coordonează mai multe planuri.
Prostia nu poate coabita cu nicio calitate umană. Numai un prost își poate imagina că frumusețea e posibilă fără inteligență. De când mă știu, m-a iritat zicala mioritică de largă răspândire „e frumoasă, dar e proastă” și, deși mi-era clar că nu e vorba decât de o simplă efuziune iluzorie a imaginarului masculin, mi-a fost la fel de limpede și că, în cultura locală, sunt încă mulți credincioși ai acestui mit al frumuseții fără minte care tot speră și speră degeaba… ți-e mai mare mila.
Pe Ilinca o găsiți și aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Toți acești proști plini de sine
Învățătorii, timpul, barbaria și lucrurile de neacceptat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
