Deschise fereastra larg… Trase aer adânc în piept şi în minte îi apărură flash-uri cu chipul celui căruia îi tăiase dreptul de a o împlini pentru că ea însăşi îşi refuzase o şansă la propria fericire. Totul din jurul ei devenise una cu el, pereţii parcă gemeau de întrebări care rămăseseră suspendate în aer, aerul ei era parfumul pe care el îl lăsase în urmă, fiecare obiect din cameră era însufleţit de amprentele degetelor lui, degete care îi cuprinseseră chipul cu câteva zile în urmă, privind-o întrebător dacă este sigură că este decizia ei finală. Simţea că ceva nu se terminase, nu îşi terminase rolul încă pentru că îi lipsea ceva. Avea impresia că au rămas puncte de suspensie între ei doi, cuvinte cu greutate care apăsau pe umerii lor, dar care refuzau să îşi ia avânt. Ştia că era o laşă pentru că nu era corectă faţă de el, abandonase ceva ce încă nu avusese timp să crească frumos. Îşi făcea o mie de gânduri şi o revolta uşurinţa cu care el acceptase despărţirea, ca şi cum discuţiile pe care le avuseseră şi îi legaseră emoţional nu ar fi avut loc niciodată. Cărămizile înălţate cu grijă şi trudă erau bucăţi din sufletele lor, suflete prăbuşite.
Se frământa neputincioasă ca o leoaică în cuşcă şi simţea că o apasă pereţii, că se sufocă într-un abis al neputinţei pe care ea şi-o provocase. Binele îi devenise rău şi conştiinţa îi spunea că tot ce era frumos era temporar.
O lacrimă îşi făcuse loc în colţul ochiului încercat de atâtea nopţi nedormite, de atâtea gânduri neînţelese, de tentative eşuate, de prea multe de ce-uri şi despicări infinite ale unui fir pe care ea însăşi l-a ţesut în joacă şi în care l-a încurcat serios pe cel care i-a căzut în plasă. A fost un fel de acord mental, la care amândoi au consimţit fără să îşi închipuie că ar căpăta alte proporţii… Timpul şi spaţiul îşi pierdeau noţiunea atunci când erau împreună, pentru că tot ce trăiau era intens şi nefiresc de absurd, cel puţin în concepţia lumii actuale.
Cel mai îngrozitor sunet din lume pe care îl auzise de când alesese o altă cale era ticăitul unui ceas obscur, pe care, ironic sau nu, tot el îl alesese dintr-un magazin de obiecte vintage în timp ce se plimbau pe o alee dintr-un oraş cu renume…
Îndoielile deciziei luate îşi începeau jocul şi parcă o îmbătrâneau cu fiecare secundă care curgea. Îşi dădea seama că nu poate trece peste blestematul duşman dintre ei doi, teama ei care pusese capăt unei relaţii al cărei debut incredibil de frumos, exact ca în romanele de dragoste pe care le citea cu sete, o adusese în pragul unei dulci nebunii. Gândul la bărbatul pe care îl cunoscuse fulgerător şi care îi răsturnase valorile unei realităţi în care credea o speria şi o tulbura îngrozitor de tare, fără ca relaţia să evolueze mai departe. Refuza să creadă că el îi atinsese sufletul şi îi îmbălsămase rănile trecutului pe care nu le putea nega pentru că făceau parte din ceea ce este ea astăzi, cu bune şi cu rele. Geografia sufletului ei îşi pierduse coordonatele într-un chip omniprezent în mintea ei, în ciuda eforturilor zadarnice de a-l da uitării. Erau despărţiţi de sute de kilometri, kilometri care nu aveau relevanţă atunci când îşi atingeau minţile, pentru că totul încolţise de aici. Se încăpăţâna să îşi inoculeze ideea că era un pasager în viaţa ei şi, cu toate acestea, simţea că fusese cumva însemnată de el şi o înfiora gândul că există pe lumea asta o fiinţă de care nu se poate desprinde, o „autoritate” pe care o recunoştea şi de care îi era frică, o frică ciudată… Îi era frică să nu îi facă rău, dar, în acelaşi timp, îi era teamă să îi ştie vulnerabilităţile. Nuditatea emoţională o secătuia zilnic pentru că era genul de femeie căreia îi plăcea să deţină controlul şi, cu toate astea, a renunţat la bărbatul care ar fi putut-o face fericită nepermis de mult.
Sună telefonul.
– Eşti fericită acum? Intuiţia ta îmi spune că vrea să fiu punctul frazei neterminate dintre noi doi. Mă laşi să fiu absurdul vieţii tale?
Guest post by Corina Păunescu
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Oamenii vor să fie fericiţi, dar…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
